Completări şi modificări la Codul Rutier: Şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale vor fi amendaţi

De asemenea, şoferul caruia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, va primi un nou permis de conducere, fără a mai susţine examen.
Şoferii care nu transportă copiii cu centură de siguranţă sau în dispozitive de fixare în scaune speciale omologate riscă să primească, de la sfârşitul lunii septembrie, patru sau cinci puncte de amendă, adică până la 450 de lei, conform unei ordonanţe publicate în 29 august în Monitorul Oficial. Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate”.

„La asta se adaugă patru sau cinci puncte de amendă, care înseamnă, în bani, 360 sau 450 de lei, ţinând cont că un punct de amendă este 90 de lei în prezent. Amenda se reduce la jumătate dacă este plătită pe loc. Practic, noutatea o reprezintă sancţionarea şoferului care transportă copii fără respectarea regulilor de siguranţă.

Regulile existau şi până acum – scaun special pentru copiii până în trei ani şi centură de siguranţă pentru cei de până la 12 ani -, însă nu exista posibilitatea de a sancţiona direct şoferul autovehicului”, a precizat şeful Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române, Florin Brăcea.

Aceeaşi sancţiune o vor primi şoferii care transportă copii în vârstă de până la trei ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor, dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

„Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă”, mai prevede noul act normativ.

Mai mult, şoferii autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă trebuie să informeze pasagerii cu privire la obligaţia legală de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice.
În ordonanţă se precizează că prevederile privind transportul copiilor şi sancţiunile aferente intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă sfârşitul lunii septembrie.
Probele biologice vor putea fi recoltate şi la locul accidentului
Ordonanţa aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).

„Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport”, prevede ordonanţa.

Potrivit iniţiatorilor actului normativ, această noutate a avut ca raţiune logică şi practică următoarele considerente: situaţiile practice în care la locul unui eveniment rutier se prezintă echipajul ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale, fără a mai fi necesară deplasarea ulterioară a victimei la spital (inclusiv în situaţia în care aceasta refuză internarea).
„Menţionăm faptul că, în mediul rural, de exemplu, există situaţii în care recoltarea se poate face la o staţie de ambulanţă (aflată în aceeaşi localitate) fără a mai fi necesară deplasarea 30-40 km pentru efectuarea aceleiaşi operaţiuni la o unitate medicală în primul oraş”, explică reprezentanţii MAI.
Pe de altă parte, noua ordonanţă prevede că o persoană careia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
68%
2.7m/s
100%
D
16 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat