Consilierii in sedinta. Administratorii de la salubritate si termie, la raport

 

Legislativul păşcănean se întruneşte în şedinţă ordinară, miercuri 31 mai, de la ora 10.00. Pe ordinea de zi sunt înscrise 15 proiecte de hotărâre, toate iniţiate de primarul Dumitru Pantazi şi trei rapoarte de activitate. Dezbaterile vor începe cu alegerea noului preşedinte de şedinţă, pentru următoarele trei luni de zilei, apoi organigramele şi statele de funcţii de la Creşă, Casa de Cultură, societatea de salubritate şi regia de termoficare.

De asemenea consilierii trebuie să hotărască dacă transmit în folosinţă gratuită un spaţiu din Spitalul de Urgente Paşcani, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pentru depozitarea de echipamente. Pe ordinea de zi se mai află două proiecte privind retragerea respectiv atribuirea unor loturi de teren tinerilor căsătoriţi, pentru construcţia de case, precum şi modificarea chiriilor la blocurile ANL.

În aceiaşi şedinţa aleşii locali vor discuta şi despre soarta societăţilor şi regiilor aflate în subordinea Consiliului Local. Pe ordinea de zi se afla un proiect privind reorganizarea activităţii fostului operator de apă şi canalizare, un proiect privind realizarea unor investiţii la regia de termoficare precum şi raportul administratorilor de la cele două unităţi.

Ordinea de zi

 

Proiect de HOTARARE privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada iunie – august 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Creșei nr. 1 Pașcani, pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Casei Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu ” Pașcani, pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea organigramei și a statului de funcții ale S.C. CLP ECO-SALUBRITATE S.A. Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transmiterea în folosinţă gratuită a spaţiului disponibil în suprafaţă de 6,25 mp şi a suprafeţei de 2,00 mp – din peretele clădirii, proprietate publică a municipiului Paşcani, situate în incinta Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani, str. Grădiniţei, nr. 5, judeţul Iaşi, către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind retragerea dreptului de folosinţă a unor loturi de teren atribuite în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 185/23.12.2009 şi Hotărârii Consiliului Local nr. 5/27.01.2015, pentru construirea de locuinţe proprietate personală pentru tineri, în condiţiile Legii nr. 15 din 2003, pe terenuri situate în strada Morilor din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi  – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind atribuirea loturilor de teren pentru construirea de locuinţe proprietate personală pentru tineri, în condiţiile Legii nr. 15 din 2003, pe terenuri situate în strada Morilor şi strada Pietriş din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 130 din 20.12.2011 privind însuşirea proprietăţii private a Municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, prin adăugarea numerelor curente 315 şi 316 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind transmiterea în folosință gratuită a spațiilor disponibile nr. 1, nr. 3, nr. 4 și nr. 25, et. 1, respectiv nr. 3, parter, proprietate publică a municipiului Pașcani, situate în imobilul din str. Ștefan cel Mare nr. 7, jud. Iași – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 155/2016 privind aprobarea proiectului (modelul) contractului de închiriere și a fișelor de calcul al cuantumului chiriilor pentru unitățile de locuit construite pentru tineri destinate închirierii, aflate în proprietatea privată a statului și în administrarea Consiliul Local al municipiului Pașcani – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Actului Constitutiv al S.C. Prest Serv Apa S.A. Pașcani, adoptat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 8/2011 privind reorganizarea Direcției Apa Canal Pașcani în S.C. PREST SERV APA S.A. și modificat și completat prin Hotărărea Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 16/2016 privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pașcani nr. 8/2011 privind reorganizarea Directiei Apa Canal Pașcani în S.C. PREST SERV APA S.A., prin care s-a adoptat Actul Constitutiv al S.C. PREST SERV APA S.A. – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Pașcani nr. 50/31.03.2015 privind aprobarea cotei de dezvoltare în vederea acoperirii cheltuielilor pentru întreținerea, înlocuirea, dezvoltarea și modernizarea sistemului public de alimentare cu energie termică din Municipiul Pașcani furnizat de R.A.G.C.L. Pașcani, modificată prin Hotărârea nr. 83 din data de 30.06.2015 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locative Pașcani pentru anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Proiect de HOTARARE privind rectificarea Bugetului local de venituri și cheltuieli al Municipiului Pașcani pe anul 2017 – initiator PANTAZI DUMITRU (Dezbatere)

Raportul Administratorilor privind situația economico-financiară a Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani la data de 31.12. 2016. Raportul auditorului independent asupra auditului situațiilor financiare a Regiei de Gospodărie Comunală și Locativă pentru anul 2016 – raportor SOFIAN DORINA

Raportul privind situațiile financiare pentru anul 2016 ale Regiei Autonome de Gospodărie Comunală și Locativă Pașcani, situații aprobate de Consiliul de Administrație al Regiei de Gospodărie Comunală și Locativă (Bilanț la data de 31.12.2016) Situatii financiare RAGCL la 31.12.2016 – raportor SOFIAN DORINA

18. Raportul Administratorilor al S.C. PREST SERV APA S.A. Pașcani pentru anul 2016. Raportul auditorului independent privind Situațiile Financiare Individuale de la data de 31.12.2016 al S.C. PREST SERV APA S.A. Pașcani – raportor IONESCU DRAGOS

 

PULSUL ZILEI

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...
Paşcani
cer acoperit de nori
5.7 ° C
5.7 °
5.7 °
73 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
11 °
mie
15 °
J
16 °
vin
12 °

Niciun articol afișat