Consumul de informații în fragmente scurte blochează formarea memoriei pe termen lung. Un studiu realizat de cercetători din China confirmă: creierul uman are nevoie de timp, atenție susținută și context pentru a transfera datele din memoria de lucru în cea de lungă durată. Atunci când derulăm clip după clip, fiecare fragment nou îl șterge pe cel precedent înainte ca procesul de consolidare să aibă loc.
Elisei este un tânăr din Iași, care petrece două-trei ore pe zi uitându-se la videoclipuri scurte pe rețelele sociale. „Îmi aduc dopamină, placere de moment, dar nimic mai mult. E ca un fel de adicție: odată ce ai intrat pe o aplicație de genul, încerci tot mai mult și dai scroll, dai scroll, dai scroll. Cred că 10% din ceea ce privesc rețin, reușesc să țin minte. La chestii mai lungi, atunci rețin mai mult”, mărturisește tânărul. Cercetători chinezi și-au propus să afle cât de eficient este acest obicei în procesul de învățare. Au realizat un studiu pe 150 de studenți, care au urmărit videoclipuri cu durate cuprinse între 30 de secunde și 10 minute. Cei care urmăreau videoclipuri scurte aveau o capacitate de memorare redusă și uitau repede ce au văzut.
