Containerele din zona Stadionului CFR, una dintre soluțiile pentru adăpostirea oamenilor străzii, pe timp de iarnă

În contextul în care se apropie iarna, iar la Pașcani continuă să existe oameni ai străzii care sunt văzuți dormind pe bănci sau pe scări, reprezentanții primăriei Pașcani încearcă să vină în întâmpinarea acestora cu soluții. Astfel, o variantă luată în calcul de administrația locală este adăpostirea lor în containerele din zona Stadionului CFR.

Conform declarațiilor făcute de edilul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul conferinței de presă de joi, 7 octombrie, situația ar urma să fie rezolvată în termen de câteva săptămâni, timp în care containerele ar urma să fie racordate la utilități, astfel încât oamenii străzii să aibă acces la condiții de trai decente, cu apă și canalizare.  Tot edilul a adăugat că cele două containere vor fi mutate pe locația serelor.

Precizăm că, până în momentul de față , au fost identificate cinci persoane cu o astfel de situație incertă, care caută sprijin din partea administrației locale.

O altă variantă de adăpost pentru oamenii străzii ar fi și blocul social din fata statiei de carburant Petrom. Conform declarațiile făcute de administratorului public, Claudiu Bodoașcă, în cadrul confeinței de presă de joia precută, 30 septembrie, în această locație apartamentele sunt ocupate în totalitate, cu excepția apartamentului de serviciu, folosit pentru cazuri de urgență.

Cu toate acestea, în blocul social locuiesc multe persoane care nu îndeplinesc condițiile de încadrare la asistență socială.

Administratorul public a justificat această situație prin faptul că pot fi cazați în această incintă și persoane cu venituri medii, nu doar minime.

O altă posibilitate care să fie luată în considerare de reprezentanții administrației locale din Pașcani  este și cazarea oamenilor fără adăpost în mansarda unora blocuri din zona vale a municipiului.

În ceea ce privește construcția unui nou centru social, administratorul public susține că aceasta nu este o soluție, iar impedimentul îl reprezintă faptul că serviciul social din cadrul primăriei nu are personalitate juridică și, deci, nu au putut fi accesate fonduri în acest sens.

Precizăm că Pașcaniul mai dispune de un centru social, în administrarea Protopopiatului Pașcani, construit în jurul anului 1997, din fonduri europene de către fundatia Vatra Pașcanilor, un grup de acțiune locală, din care a făcut parte si Primaria Pascani. Prin intermediul aceleași fundații, municipalitatea a primit un ajutor consistent în bani și obiecte din partea comunității din Fjiel. Clădirea funcționa inițiat ca un centru de zi pentru bătrâni, unde se oferea zilnic o masă caldă.

În prezent în spațiul din apropierea magazinului Kaufland din Pașcani, se adună copiii de la Asociația Lumină și Dar.

Mai multe informații despre proiectul finanțat de Vatra Pașcanilor a oferit consiliera PSD, Gabriela Nedelcu, fost specialist în cadrul fundatiei, la emisiuniea Pulsul Zilei, de vineri, 1 octombrie.

 

 

 

 

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
93%
1.8m/s
63%
lun
16 °
mar
13 °
mie
11 °
J
13 °
vin
12 °

Niciun articol afișat