Cum a evitat România o altă tragedie medicală. Şase dintre pacienţii de la Neamţ, duşi la un spital a cărui fabrică de oxigen s-a defectat în toiul nopţii

Fabrica de oxigen a Spitalului modular Leţcani, pe care autorităţile române au plătit 13,2 milioane de euro în vară, s-a defectat în urmă cu câteva nopţi. 16 pacienţi bolnavi de Covid-19 respirau oxigenul furnizat de instalaţie iar şansa lor a fost că ventilarea a fost preluată de o butelie de rezervă. Şase dintre bolnavi abia fuseseră aduşi de la secţia spitalului din Neamţ care a ars.

Incidentul care ar fi putut avea efecte grave a avut loc în noaptea de 15 spre 16 noiembrie, în jurul orei 4.00, la Spitalul modular de la Leţcani. Unitatea spitalicească a fost achiziţionată în timpul stării de urgenţă de către consiliile judeţene Iaşi şi Neamţ, a costat 13,2 milioane de euro şi ar trebui să primească până la 48 de bolnavi de Covid-19 în secţia de terapia intensivă. Din cauza fabricii de oxigen care deserveşte spitalul, până în prezent au fost date în folosinţă doar 18 paturi pentru terapie intensivă. Luni dimineaţă, în secţia ATI de la Spitalul Leţcani se aflau 16 pacienţi, 6 dintre ei aduşi cu o zi şi jumătate înainte de la Spitalul de Neamţ, ca urmare a incendiului care a mistuit secţia de terapie intensivă de acolo. La un moment dat, medicul de gardă a observat că monitoarele de la ventilatoare arătau indicatori ciudaţi. Doctorul şi-a dat seama imediat că e vorba de o defecţiune a fabricii de oxigen, aşa că şi-a sunat superiorul, medicul Florin Roşu, care, la rândul său, a sunat-o pe Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase, care administrează unitatea sanitară de la Leţcani. Deoarece fabrica de oxigen se defectase, pacienţii respirau oxigenul din buteliile de rezervă. Însă pentru că nu era clar cât avea să dureze defecţiunea, şi mai ales care ar fi putut fi efectele acesteia, toate autorităţile cu atribuţii de intervenţie din Iaşi au fost alertate. Managerul Dorobăţ a ajuns imediat la spital, şefii ISU şi SMURD au fost treziţi din somn, la fel ca şi prefectul şi conducerea Consiliului Judeţean Iaşi. “A fost o problemă la oxigen, într-adevar, pe care mi-a semnalat-o doamna doctor Dorobăţ în jurul orei 4.00 dimineaţă. Am stabilit telefonic ce scenarii putem urma”, ne-a spus Marius Dangă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Continuarea pe Adevarul

PULSUL ZILEI

Persoană prinsă în flagrant în timp ce vindea cocaină în valoare de 10.500 de lei la Târgu Frumos

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a două...

Cursa spre Lunca, mai lungă, cu două stații în plus în sens invers

Cetățenii care călătoresc cu transportul public local spre sau din suburbia Lunca Pașcani vor petrece mai mult timp în autobuze. Asta deoarece Primăria Pașcani vrea ca traseul să fie mai lung și cu mai multe stații. Propunerea este cuprinsă...

Grădinița PP2 și creșa reabilitate, funcționale din toamnă

După ani de zile de la închiderea pentru lucrări de modernizare, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și creșa de pe strada Sportului din municipiul Pașcani se pregătesc să își redeschidă porțile pentru copii. Un proiect de hotărâre care...

Olimpicii și șefii de promoție din Pașcani vor fi premiați de Primărie

Elevii cu rezultate deosebite la învățătură și sport din municipiul Pașcani vor fi premiați și în acest an de administrația locală. Evenimentul este inclus în programul activităților culturale și educative ale Primăriei pentru anul 2026, document care urmează să...

Program scurt pentru autobuzele locale de 1 iunie

Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, transportul public local din Pașcani va funcționa după programul de week-end. Mai exact, autobuzele vor circula din Pașcani către suburbiile municipiului și înapoi, doar pana la ora 12:00, asta deoarece ziua...

Proprietarii care nu permit accesul justificat în apartamente riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Cine poate cere să vă intre în casă

Proprietarii de apartamente sunt obligați prin lege să permită accesul în locuință în anumite situații care vizează instalațiile comune ale blocului, chiar dacă mulți locatari cred că pot refuza orice intervenție. Potrivit legislației în vigoare, refuzul nejustificat al accesului pentru...

Elevi de la Colegiul Unirea Pașcani în finala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”. Au nevoie de susținerea publică

O echipă de elevi de la Colegiul Tehnic CF Unirea din municipiul Pașcani a ajuns în finala "Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Tinerii au nevoie de susținerea publicului, astfel că...

Expoziție de pictură „Alegorii cromatice” la Primăria Târgu Frumos. Expun elevi din Școlile Gimnaziale Brăești și Cristești

Miercuri, 03 iunie 2026, începând cu ora 14, Primăria Orașului Târgu Frumos, reprezentată de domnul Primar NECULAI ZUGRAVU, va găzdui evenimentul cultural, Expoziție de PICTURĂ ”ALEGORII CROMATICE”. Acest proiect ambițios pune în valoare printr-un limbaj vizual sensibil, creativitatea elevilor...

Tânăr găsit fără viață de către părinți, într-o zonă împădurită din comuna Heleșteni

Descoperire șocantă marți, 26 mai, în comuna Heleșteni. Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită aflată în apropierea locuinței sale. Potrivit primele informații, părinții au sunat de urgență la 112 după...

Puține oferte pentru spațiile comericale din zona Vale

Șase spații comerciale libere din Piața Vale Pașcani, au fost scoase la licitație. Ședința a avut loc pe 25 mai a.c. la sediul Primăriei. Doar pentru trei dintre ele au fost primite oferte si doua unul a fost adjudecat,...
Paşcani
cer senin
17.2 ° C
17.2 °
17.2 °
67%
2.1m/s
100%
mie
31 °
J
18 °
vin
17 °
S
23 °
D
16 °

Niciun articol afișat