Cum arată noile consilii locale la Târgu Frumos și Hârlău

A fost stabilită componența consiliilor locale din orașele Târgu Frumos și Hârlău în urma numărării voturilor.

La Târgu Frumos, PNL a obținut 8 mandate de consilier local, PSD șapte, AUR și CRLR câte un mandat.

În acest context, liberalii au anunțat că au stabilit deja o majoritate și că urmează să numească și viceprimarul.

De asemenea, la Hârlău, PNL a obținut șase mandate de consilier local, PSD cinci, USR trei, iar PMP, AUR și PRO Europa câte un mandat.

Conform unor surse interne, PNL-ul are toate șansele să obțină funcția de viceprimar în urma unei majorități cu celelalte formațiuni politice, împotriva PSD. Constantin Cernescu, fost primar al orașului, candidat PNL pentru funcția de edil, nu dorește să rămână în viitorul legislativ local și se va retrage de pe listă, mandatul urmând să fie distribuit următorului de pe listă.

Menționăm că atât la Hârlâu cât și la Târgu Frumos, consiliile locale au în componență câte 17 consilieri locali.

Actualii aleși locali își vor finaliza mandatele în octombrie a.c. Atunci vor depune jurământul noii consilieri și primarii aleși duminică, 9 iunie.

PULSUL ZILEI

Angajatorii din Iași caută oameni, dar nu cu facultăți: sub 100 de posturi pentru studii superioare

Deși angajatorii din Iași caută peste 1.400 de oameni, cei cu studii superioare au la dispoziție mai puțin de 100 de posturi. Cererea este dominată de șoferi, paznici, vânzători și muncitori calificați, în timp ce oferta pentru absolvenții de...

Sărbătoare mare în calendarul ortodox, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. Viața acestuia și obiceiuri

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, este sărbătorit pe 26 octombrie de credincioşii creştini. A fost patronul Tesalonicului, alături de Sfântul Apostol Pavel şi de Sfântul Grigorie Palama. Sfântul Dimitrie fost ucis în ziua de 26 octombrie, pentru...

Problema pregătirilor în privat. Ministrul Sorin Costreie consideră că meditaţiile trebuie fiscalizate, fiind o problemă a școlii românești

Ministrul Educaţiei, Sorin Costreie, a opinat, la Digi 24, că meditaţiile trebuie fiscalizate. Acesta a declarat că pregătirile sunt un fenomen de amploare. iar şcoala românească are o mare problemă. „Dacă şcoala ar fi ce ar trebui să fie,...

Trenurile private Iași-București mai întârzie cel puțin o lună. Ferotrans speră să pornească în noiembrie, cu o singură cursă pe zi

După mai multe termene amânate, trenurile companiei ieșene Ferotrans TFI nu vor intra în circulație nici în octombrie. Dumitru Anchidin ia în calcul luna noiembrie, dar spune că, la început, va pleca din Iași doar trenul de dimineață. Între...

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
93%
1.8m/s
63%
lun
16 °
mar
13 °
mie
11 °
J
13 °
vin
12 °

Niciun articol afișat