Daruri pentru familiile nevoiaşe pentru masa de Paşte

Zeci de familii nevoiaşe, cu mulţi copii sau bătrâni bolnavi au primit în această perioada pachete cu mâncare din partea preoţilor şi a oamenilor care au vrut să ajute semenii aflaţi la nevoie. Săptămâna faptelor bune a adus bucurie pe chipurile bătrânilor şi lacrimi în ochi. Au ce pune pe masă în ziua de Paşte.

ajutoare de paste

De exemplu părintele Dumitru Cristea a mers şi în această săptămâna încărcat cu pachete la cei pe care îi are în grijă de câţiva ani.
S-au luminat chipurile bătrânilor. Este şi cazul lui nea Gheorghiţă. Cu o față blând, încadrată în părul şi barba albă, ochii bătrânului s-au umezit când a văzut că părintele a venit în vizită.

ajutoare de paste

Vizită părintelui a primit-o şi această familie. Cei trei fraţi locuiesc la o casă din Fântânele, iar zilnic merg la şcoală. Au şi rezultate bune la învăţătură. După orele de şcoală, ei merg la Asociaţia “Lumina şi dar” coordonată de preotul Dumitru Cristea. Acolo beneficiază de o masă caldă şi sunt ajutaţi la lecţii, de voluntarii ONG-ului.

ajutoare de paste

La 82 de ani, această femeie este singură. Deşi are o pensie mică, poştaşul nu a ajuns nici până acum la ea. Faţa i s-a luminat când a văzut că a primit darurile cu mâncare. Mai ales că nu avea nimic de pus pe masă.

Menţionăm că periodic, dar mai ales înaintea sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, zeci de familii aflate la nevoie primesc pachete cu alimentele de baza, dar şi cozonaci sau fructe şi legume alături de carne pentru friptură. Câteva familii primesc şi haine.
O parte din bunuri sunt aduse de către elevi şi profesori de la şcoli din Paşcani.

PULSUL ZILEI

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a participat la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași, ce a avut loc pe 22 mai 2026, la Teatrul Național "Vasile Alecsandri". "Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, la Gala Aniversară OAMGMAMR Iași Vineri, 22 mai 2026, o delegație...

Cupa Respect la Deleni, pe 29 mai, de la ora 11:00. Fotbal, handbal, șah, ștafetă, alergare și concurs de desene pentru copii

Cupa Respect la Deleni, pe 29 mai, de la ora 11:00. Fotbal, handbal, șah, ștafetă, alergare și concurs de desene pentru copii

Programul activităților de Ziua Copilului, 1 iunie, la Pașcani

Programul activităților de Ziua Copilului, 1 iunie, la Pașcani. În centrul municipiului vor avea loc diferite activități pentru sărbătoriții zilei, ateliere și multe alte suprize.

Cupa Victor Mitrică la Tătăruși și Vânători. Adrian Neagă, Sorin Paraschiv și alte mari personalități ale fotbalului

Cupa Victor Mitrică la Tătăruși și Vânători. Adrian Neagă, Sorin Paraschiv și alte mari personalități ale fotbalului "DRAGI TATARUSENI, Cei care iubesc sportul și in special FOTBALUL,au ocazia unica să vadă in direct, la Baza sportiva Tatarusi, un meci demonstrativ...

Reguli noi pe autostradă. Poliția nu va mai putea trage șoferii pe banda de urgență decât în cazuri excepționale

Pe autostrăzi şi pe drumurile expres, controalele rutiere vor fi făcute, „de regulă”, în locuri sigure - precum parcări, spații de servicii, refugii amenajate sau bretele de ieșire -, și nu pe banda de urgență. Noul proiect de modificare a...

OMS avertizează că tot mai mulți șerpi veninoși s-ar putea apropia de marile orașe din cauza temperaturilor ridicate

Creșterea temperaturilor și extinderea activităților umane ar putea împinge tot mai multe specii de șerpi veninoși spre zone dens populate, inclusiv mari orașe, crescând riscul mușcăturilor la nivel global, avertizează un nou studiu coordonat de Organizația Mondială a Sănătății....

Banchetele școlare au devenit un lux. Părinții se plâng de costuri tot mai mari, iar ofertele includ cabine foto, cocktail bar și decoruri ca...

Absolvenții își doresc servicii cât mai spectaculoase pentru banchet. Prețurile ajung să depășească 1.000 de lei de persoană În urmă cu câțiva ani, banchetul școlar însemna o petrecere simplă între colegi, câteva ore de dans și fotografii care rămâneau amintire...

Caz uluitor: fată răpită de proxeneți, violență extremă, amenințări, vânzare în direct. Poliția nu face nimic

Familia unei tinere de 18 ani din Iași reclamă o racolare prin metoda „loverboy”, cu promisiuni de bani, presiuni pentru plecarea în Olanda și ruperea legăturii cu familia. Înregistrările transmise redacției arată cum fata era îndemnată să vorbească...

Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie. Casa de Pensii anunță recalculări și pentru cei care au...

Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult de la 1 iulie 2026, în contextul în care salariul minim brut pe economie va ajunge la...

Evaluarea Națională 2026, clasa a VI-a: Subiecte la Limbă și comunicare. Cum sunt structurate cerințele

Elevii de clasa a VI-a susțin marți, 26 mai 2026, proba la Limbă și comunicare din cadrul Evaluării Naționale organizate la finalul ciclului gimnazial. Testarea are loc simultan în toate unitățile de învățământ, inclusiv pentru elevii care studiază în...
Paşcani
cer senin
19.7 ° C
19.7 °
19.7 °
63%
5m/s
28%
mar
29 °
mie
27 °
J
18 °
vin
17 °
S
12 °

Niciun articol afișat