Dascăl dat afară de preot cu forţa din biserică. Au urmat trei ani de procese

Dascălul are sentinţe definitive, a apelat şi la executori, dar Eparhia refuză să pună în aplicare deciziile instanţelor.

Frământări puternice în Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi – Eparhia Moldovei, instituţie cu sediul la Târgu Frumos, la Biserica Uspenia. Romică Simionov, un cântăreţ de biserică, acuză eparhia că l-a dat afară pe nedrept de la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Botoşani. Ba mai mult, acuză faptul că a fost hărţuit, batjocorit şi denigrat, acesta mergând în instanţă să îşi caute dreptatea. Iar instanţa i-a dat câştig de cauză de trei ori, dar, de mai bine de un an de zile, deşi are decizie definitivă, bărbatul nu a fost reintegrat pe postul pe care-l deţinea anterior, iar nici executorul judecătoresc pe care l-a angajat nu a reuşit să-i înduplece pe cei de la Episcopie.

Bărbatul spune că a fost concediat pe nedrept în 2017

Romică Simionov povesteşte că totul a început în 2017, când în ziua hramului bisericii din Botoşani unde era dascăl şi unde tatăl său a fost preot pentru 24 de ani a fost hirotonit un preot tânăr. La scurt timp după acel moment, tatăl său a decedat, în timp ce băiatul nu era acasă. „Fiind în concediu, m-am întors la locul de muncă să-mi reîncep activitatea, în data de 27.10.2017, moment în care am fost întâmpinat încă din pridvorul Bisericii de tânărul preot, dându-mă fizic afară, pe motiv ca nu sunt dascăl şi nu am voie să intru. Eu deţin funcţia de cântăreţ bisericesc – dascăl – din 2010. După acest moment a început hărţuirea mea de către episcop, noul preot şi aproape toţi preoţii Eparhiei Moldovei”, susţine Romică Simionov.

Acesta spune că în ultimii 3 ani şi jumătate s-a luptat în instanţă pentru a-şi recăpăta drepturile, având şi trei sentinţe pozitive, două dintre ele definitive. Prima este din iulie 2020, care anulează decizia de suspendare a contractului individual de muncă a dascălului şi obligă Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi să-l reintegreze pe Romică Simionov pe postul deţinut anterior. „Obligă pârâta (…) şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data suspendării contractului individual de muncă până la data reintegrării efective pe post”, conform deciziei instanţei.

Trei sentinţe pozitive, niciuna pusă în aplicare

Biserica a fost obligată să îi plătească suma de 2.000 de lei, cheltuieli de judecată, şi chiar dacă decizia nu a fost definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile, ea era executorie. Prin urmare, din iulie 2020, Romică Simionov trebuia să îşi reia activitatea la biserică, dar acesta nu a fost reangajat nici până astăzi. Pe 18.11.2020 s-a finalizat judecarea şi apelului, de data aceasta la Curtea de Apel Suceva. Nici acum biserica nu a pus în aplicare decizia legiuitorilor, ba mai mult, a atacat sentinţa din apel, care era definitivă, tot la Curtea de Apel Suceava pe 15.02.2021. Luna trecută, pe 12 aprilie 2021, instanţa a respins revizuirea apelului, spunând că solicitarea Eparhiei Moldovei este nefondată.

„Am notificat Eparhia în scris printr-o scrisoare recomandată, după fiecare sentinţă, dar fără răspuns. Am contactat un executor judecătoresc pentru punerea în executare a sentinţei. Aceste persoane nu au nicio limită de bun-simt, nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu, nu respectă legile ţării, nu respectă statutul Bisericii, nu respectă oamenii, enoriaşii, valorile morale şi deontologice, cu atât mai puţin o sentinţa judecătorească”, a mai declarat Romică Simionov. Bărbatul spune că în decembrie 2020 a depus o plângere penală pentru nerespectarea sentinţei judecătoreşti şi susţine că nu a fost contactat după nicio decizie a instanţei de către reprezentanţii Eparhiei Moldovei.

El argumentează că în această perioadă nu a avut niciun venit, a trăit din economii şi a cheltuit 8.000 de lei pe judecată, poştă, transport, drumuri spre Iaşi, executor şi expertiză contabilă. În mare parte, şi banii pe cheltuieli de judecată ar trebui să fie plătiţi de Eparhia Moldovei. „Mi-am cheltuit toate economiile pentru a duce la capăt acest proces şi aceasta batjocură, ca acum să aştept cu sentinţa în mână ca nişte «corecţi şi drepţi» să intre în legalitate”, a spus bărbatul. „Ziarul de Iaşi” a solicitat prin toate canalele avute la dispoziţie un punct de vedere din partea Eparhiei Moldovei, care nu a apărut până la publicarea acestui articol. În momentul în care vom primi punctul de vedere respectiv, îl vom prezenta publicului.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer fragmentat
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
79%
2.6m/s
0%
D
13 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat