Deleni: A încasat cuţite în piept după o ceartă cu un consătean

Bătut şi înjunghiat de un consătean. Marius M., în vârstă de 28 de ani, din localitatea Maxut, judeţul IaşI, a fost transportat de urgenţă la Spitalul „Sfântul Spiridon“ după ce a suferit răni grave în urma unui conflict.

Se pare că pe fondul unei discuţii în contradictoriu, tânărul ar fi fost atacat de un consătean cu un cuţit, provocându-i leziuni la nivelul pieptului şi capului. În urma loviturilor încasate, tânărul şi-a pierdut cunoştinţa. Martorii au alertat imediat autorităţile, iar o ambulanţă s-a deplasat la faţa locului şi a dus victima la Spitalul din Hârlău, cea mai apropiată unitate medicală. Acolo, medicii l-au stabilizat, din cauza rănilor grave suferite a necesitat transferul, cu un echipaj SMURD, la Iaşi, pentru a fi operat.
„Pacientul prezenta un hemotorax masiv drept (acumularea de sânge în cavitatea pleurală – n.r.) şi un pneumotorax stâng (acumulare de aer în cavitatea pleurală – n.r.), prin plăgi înţepate cu cuţitul parasternal drept şi axilară stângă. O echipa de medici de la chirurgie toracică şi chirurgie vasculară au intrat în sala de operaţii cu pacientul“, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spiridon“.
Din cauza traumatismului cranio – cerebral suferit, tânărul nu şi-a putut aminti exact ce s-a întâmplat şi cu cine s-a bătut. El va rămâne internat şi în zilele care urmează, sub supravegherea medicilor, pentru tratament.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

INVITAȚIE LA SIMPOZIONUL „CONSTANTIN CIOPRAGA”

Comunicat: Sâmbătă , 16 mai 2026 începând cu ora 11.00 în sala Arcadia a Casei de Cultură din Pașcani va avea loc cea de-a XII- a ediție a Simpozionului Constantin Ciopraga, critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor...

Antarctica 2027 – un proiect construit din România ajunge în etapa finală

  Comunicat: Medicul stomatolog Eduard Nica, din Pașcani, continuă proiectul Antarctica 2027 – Mount Sidley, ultima etapă a circuitului Seven Volcanic Summits, provocare care presupune ascensiunea celui mai înalt vulcan de pe fiecare continent. După ani de expediții și ascensiuni desfășurate...

Populaţia României riscă să scadă în 70 de ani la nivelul din 1900. Natalitatea, la cel mai redus nivel din ultimii ani

Natalitatea a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii ani, iar perspectivele indică un trend permanent descendent, astfel că peste 70 de ani populaţia României ar putea ajunge la 11 milioane, cât era în anul 1900, a declarat...

Grupare care vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratament al bolilor incurabile, destructurată

O grupare infracţională specializată în spălarea banilor, fals informatic, înşelăciune şi evaziune fiscală, care promova şi vindea în multe ţări suplimente alimentare contrafăcute ca tratamente pentru boli incurabile, a fost destructurată de poliţişti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Iaşi. Potrivit unui...

România dă pe salariile bugetarilor mai mult decât media UE, dar încasează la buget mai puțin. Soluțiile lui Bolojan: creșteri de salarii modeste sau...

Salariile bugetarilor reprezintă 8,1% din PIB. Înseamnă 168 de miliarde de lei.  Premierul Ilie Bolojan a prezentat datele privind cheltuielile cu salariile din sectorul public și o comparație relevantă cu celelalte state din Uniunea Europeană. Concluzia este că România...

Cum va fi vremea în următoarea lună

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimările pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturile se mențin în general în jurul valorilor normale, dar precipitațiile vor fi inegale de la o regiune la alta, transmite Mediafax. ANM a publicat prognoza pentru următoarea lună. 18...

România s-a calificat în finala Eurovision cu melodia ”Choke me” a Alexandrei Căpitănescu / Și Moldova este printre cei 10 finaliști, cu melodia ”Viva,...

România s-a calificat în finala Eurovision cu melodia ”Choke me” a Alexandrei Căpitănescu. Și Moldova este printre cei 10 finaliști, cu melodia ”Viva, Moldova!”, interpretată de Satoshi. Zece țări printre care și România s-au calificat pentru finala concursului Eurovision după...

Zi liberă pe 5 iunie pentru elevi și profesori. De ce nu se fac cursuri în școlile din România

Elevii și profesorii din România nu fac cursuri pe 5 iunie, când este marcată Ziua Învățătorului. Sărbătoarea, dedicată cadrelor didactice și rolului acestora în educație, are o semnificație aparte în sistemul de învățământ românesc, deoarece coincide cu ziua de...

Ziua Internațională a Familiei, celebrată pe 15 mai în România: Cum a luat naștere conceptul și ce rol are în societatea modernă

Ziua Internațională a Familiei este celebrată anual pe 15 mai și a fost instituită oficial de Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția 47/237 din 20 septembrie 1993. Evenimentul a fost creat pentru a evidenția rolul esențial al relațiilor familiale ca...
Paşcani
nori împrăștiați
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
79%
1.7m/s
0%
vin
21 °
S
22 °
D
20 °
lun
23 °
mar
20 °

Niciun articol afișat