Demisie în CL din Miroslovești

Demisie în legislativul comunei Miroslovești. Consilierul din partea UNPR Mădălina Baciu a renunţat la funcţia ocupată în cadrul consiliului local. În locul său a fost numit Ioan Hogaş.

Un consilier din comuna Miroslovești a renunţat la funcţia deţinută în cadrul legislativului localităţii. Mădălina Baciu, investită în funcţia de consilier din partea UNPR în urma alegerilor din vară a demisionat din funcţia de consilier local. Aleşii au luat act de demisia acesteia în şedinţa ordinară de ieri, când pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre în acest sens.

Consilierul local şi-a motivat decizia spunând că va rămâne alături de cetăţenii în continuarea, însă din funcţia de mediator sanitar comunitar. Aceasta, se va ocupa de problemele romilor din comună, înlesnind comunicarea dintre membrii comunităţilor rome cu personalul medical, contribuind la creşterea eficienţei intervenţiilor de sănătate publică.

În cadrul aceeaşi şedinţă a fost validat următorul de pe lista UNPR în funcţia de consilier local. Este vorba despre Ioan Hogaş din satul Miroslovești care a jurat în faţa colegilor săi că va apara interesele comunităţii şi va respecta legile ţării.

Mntionam că mediatorul sanitar deserveşte o populaţie de romi numărând 500 – 750 persoane. Vizaţi sunt copii cu vârstă până în 16 ani şi femei care sunt la vârsta reproductivă. Printre atribuţiile mediatorului sanitar se află înregistrarea gravidelor şi lehuzelor în vederea efectuării controalelor medicale periodice prenatale şi postnatale, explică noţiunile de baza şi avantajele metodelor contraceptive. De asemenea, sprijină personalul medical în vederea efectuării examenelor clinice de bilanţ şi imunizării copiilor cu vârstă între 0 – 7 ani.

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer fragmentat
9 ° C
9 °
9 °
87%
3.3m/s
55%
lun
16 °
mar
13 °
mie
13 °
J
14 °
vin
11 °

Niciun articol afișat