După trenuri, la CFR Iaşi şi contractele întârzie. Unele cu anii

Cu excepţia furnizării gazelor naturale necesare consumului propriu, procedurile de atribuire în licitaţiile lansate de CFR prin Sucursala Regională de Căi Ferate Iaşi au marcat anul acesta doar prelungirea finalizării contractelor. Termenele merg până la întârzieri de 400 de zile.

O licitaţie lansată în urmă cu exact 2 ani şi 3 luni şi atribuită în ultima zi din 2019 urma să aducă Regionalei CF Iaşi studiile de fezabilitate şi documentaţia necesară pentru refacerea a 21 de poduri şi podeţe din reţeaua feroviară. Printre obiectivele vizate se află podul dintre Holboca şi Cristeşti, cel dintre Scânteia şi Rebricea şi două podeţe între Lespezi şi Dolhasca, ca se le menţionăm doar pe cele de pe raza judeţului Iaşi. Termenul de finalizare era de 13 luni, dar durata contractului a fost decalată cu 400 de zile, potrivit anunţului afişat pe platforma electronică de achiziţii publice.

„Durata contractului este de 28 de luni de la data de începere a prestării serviciilor conform caietului de sarcini şi include perioada efectivă de prestaţie de 24 luni şi perioada de 4 luni necesară activităţilor de verificare şi aprobare a documentelor/livrabilelor de către entitatea contractantă”, este explicaţia din procedura de licitaţie. Reluarea executării contractului vizează Institutul de Studii şi Proiectări Căi Ferate, care şi l-a adjudecat contra sumei de 1,49 milioane de lei.

Un alt contract prelungit vizează modernizarea/ reabilitarea a şase staţii de cale ferată, într-un proiect mai mare care include 47 de gări din ţară. Beneficiarele Regionalei CF Iaşi sunt Suceava Nord, Paşcani, Vatra Dornei Băi, Vereşti, Dolhasca şi Gura Humorului (oraş). Contractul cu o durată de 16 de luni, atribuit în octombrie 2019 pentru 2,47 milioane de lei de asemenea pentru realizarea studiilor de fezabilitate, a primit şi el o prelungire consistentă. Este vorba tot de reluarea executării contractului, cu o decalare cu 370 zile a duratei, care ajunge astfel la 29 de luni şi 10 zile de la data de începere a prestării serviciilor, se arată în anunţul publicat pe SEAP. Executantul, Baicons Impex SRL, este o firmă din Bucureşti, iar proiectul este propus pentru finanţare în acelaşi program european, POIM.

Amânare şi în cadrul unui proiect de importanţă majoră pentru zona Moldovei, şi nu numai. În august, predarea SF-ului pentru reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iaşi-frontieră a fost amânată cu 8 luni. Contractul încheiat pe 11 martie 2020 cu o firmă din Bucureşti (TPF Inginerie SRL) a fost atribuit pentru 16,5 milioane de lei, finanţare europeană asigurată prin Fondul de Coeziune.

Termenul iniţial de 14 luni a fost majorat într-o primă fază cu două luni, iar acum, cu opt. Şi modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată – faza studiu de fezabilitate (1,4 milioane de lei) – a tras o vreme la depouri. Contractul încheiat pe 13 mai 2020 cu Vio-Top SRL din Bucureşti a fost sistat la începutul acestui an pe motivul unor revizuiri şi reluat abia săptămâna trecută. Durata a rămas cea iniţială, 12 luni. „Ţinând cont de angajamentele făcute de România în ce priveşte implementarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate, precum şi de faptul că se petrec numeroase incidente feroviare la joncţiunea drum-cale ferată, modernizarea trecerilor la nivel este o prioritate majoră a programului de investiţii pentru îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei”, se arată în Caietul de sarcini. Documentul nu precizează care sunt cele „minim 20 de treceri la nivel de cale ferată” din cele peste 900 aflate pe raza Regionalei ieşene.

sursa zdi

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.5 °
15.5 °
72%
3.6m/s
0%
D
15 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat