Elevii de la mai multe scoli din comune si Targu Frumos au fost vizitati de politisti

La data de 10.03.2014, poliţi ş tii din cadrul Posturilor de Poliţie Hărmăneşti, Lespezi, Mogoşeşti Siret, Moţca şi Miroslovesti au acţionat, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi în zona adiacentă a unităţilor şcolare, desfăşurând activităţi educativ-preventive la unităţile şcolare de pe raza de competenţă, ocazie cu care au fost prezentate temele “Violenţa în familie, pe stradă, în comunitate” şi „Drogurile îţi întrerup zborul”.
La activităţi au participat 460 de elevi şi 16 cadre didactice.
Cu această ocazie au fost purtate discuţii libere cu elevii privind cauzele şi factorii determinanţi ai delincvenţei juvenile şi urmările săvârşirii unor fapte penale sau contravenţionale.

La data de 10.03.2014, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, a personalului didactic şi pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ de pe raza oraşului, ocazie cu care au avut în vedere supravegherea principalelor căi de acces către unităţile de învăţământ şi supravegherea elevilor care intră şi ies din unităţile şcolare, a fost verificat modul în care se asigură paza unităţilor şcolare şi accesul în incinta unităţilor de învăţământ, în acest sens fiind instruit personalul de pază.
Au fost organizate întâlniri cu conducerea unităţilor de învăţământ, au fost efectuate controale la unităţile de alimentaţie publică, fiind depistaţi absentând de la cursuri 4 elevi.
La activităţile organizate au participat 140 de elevi.
IPJ IASI

PULSUL ZILEI

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie

Spitalul de Urgență Pașcani a cumpărat un cuptor profesional pentru bucătărie. "Investiție în sănătate: Blocul alimentar al spitalului a fost dotat cu un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a achiziționat un cuptor profesional RATIONAL iCombi Classic...

Copil de 2 ani, salvat prin transplant renal la Iaşi, după o cursă contracronometru

Un băieţel de numai 2 ani, care făcea dializă peritoneală încă de la vârsta de trei luni, a primit o nouă şansă la viaţă în urma unui transplant renal realizat la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi....

Vom avea cel mai ieftin porc de Crăciun din ultimii ani?

* prețurile s-au prăbușit cu mai bine de 21 la sută față de anul trecut, iar românii ar putea avea parte de sărbători cu carne mai ieftină * producătorii români ajung să vândă porcii cu aproximativ 6 lei kilogramul...

95 de probleme pentru viitorii directori de școli: bătăi, droguri, abandon, rezultate dezastruoase!

Viitorii directori de școli din Iași vor fi puși în fața unor scenarii care dezvăluie realitatea dură din sistemul educațional! Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat lista finală a celor 95 de situații-problemă care vor sta la baza probei...

De ce temperatura corpului uman pare să scadă față de cea de acum 150 de ani

Cu 150 de ani în urmă, temperatura medie a corpului uman pare să fi fost mai ridicată decât în prezent. Oamenii de știință încă cercetează cu exactitate motivele, relatează BBC. În anii 1860, medicul german Carl Wunderlich s-a confruntat...

Vacanța de iarnă 2026: Care este ultima zi de cursuri și pe ce dată revin elevii la școală în ianuarie

Marți, 22 decembrie 2026, este ultima zi de cursuri înaintea vacanței de iarnă. Elevii se întorc la școală luni, 11 ianuarie 2027, după 19 zile calendaristice de pauză, potrivit structurii anului școlar aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. În...

Sărbătoare în calendarul ortodox pe 9 noiembrie: Sfântul căruia credincioșii îi cer ajutorul pentru sănătate. Ce nume sunt celebrate

Sfântul Nectarie Taumaturgul este pomenit în calendarul ortodox pe 9 noiembrie și cinstit ca ocrotitor al bolnavilor, în special al celor diagnosticați cu cancer. Cunoscut pentru mărturiile despre vindecări atribuite mijlocirii sale, ierarhul grec este invocat în rugăciunile credincioșilor...

După ce am amețit numărând caloriile, constatăm că ceva tot nu e în regulă. Proteine sau legume: Cu ce slăbim, de fapt

În ultimii 50 de ani, odată cu abundența alimentară și cu revoluția industrială, au apărut și kilogramele în plus. Mâncăm prea mult și ne mișcăm prea puțin, a fost explicația oferită de lumea medicală. După ce am amețit numărând caloriile...

România începe să sece. A început o luptă pentru fiecare picătură. Lacurile sunt la jumătate și se pot lua decizii radicale

„România, pe fundul lacului”, partea a III-a. Seceta de anul acesta a împins sistemul hidroenergetic aproape de colaps. Autoritățile au impus restricții și cele mai mari lacuri au început să sece.La Vidraru, lacul a rămas înainte de iarnă pe...

Casa Verde 2026 vine cu reguli noi. Cine are cele mai mari șanse să primească 15.000 de lei de la stat

Se dă în curând startul programului Casa Verde. Cine vrea baterii de stocare, se poate înscrie în programul finanţat de stat. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei, dar programul nu mai merge după regula cine apasă primul...
Paşcani
cer senin
2.9 ° C
2.9 °
2.9 °
85%
1.3m/s
0%
lun
10 °
mar
11 °
mie
9 °
J
10 °
vin
19 °

Niciun articol afișat