Emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a: începe Evaluarea Națională 2026. Sunt peste 6.400 de elevi din Iași care susțin examenul

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Evaluarea Națională 2026 începe astăzi, 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Sunt 6.477 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Iași care vor susține examenul național în această săptămână. Proba la Matematică este programată miercuri, 24 iunie.

Dintre cei 6.477 de elevi din județul Iași înscriși pentru susținerea Evaluării Naționale 2026, 6.476 provin din seria curentă, iar un candidat este din promoțiile anterioare. Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, 3.023 sunt din mediul rural, iar 3.454 din mediul urban.

Pentru 104 elevi proveniți din 46 de unități de învățământ din județ, Comisia județeană de evaluare națională a propus adaptarea procedurilor de susținere a examenului, în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor. Lucrările vor fi scanate și anul acesta în sălile de examen și evaluate prin intermediul platformei digitalizate.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 1 iulie, până la ora 12.00. În aceeași zi, între orele 14.00 și 18.00, precum și în perioada 2-3 iulie, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații. Soluționarea acestora este programată în intervalul 4-7 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 8 iulie.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Mii de oameni au participat la bâlciul tradițional de la Lespezi. Două zile de sărbătoare cu muzică, invitați de seamă și artiști îndrăgiți –...

Comuna Lespezi a fost, timp de două zile, în centrul distracției. Tradiționalul bâlci a adunat localnici și vizitatori din împrejurimi, care au venit să se bucure de muzică, spectacole și atmosfera de sărbătoare. Manifestările au început duminică, 19 iulie, cu...

„Meșter pe ogorul tradiției” – etnograful, Marcel Lutic, a lansat o nouă carte

Eveniment cultural la Pașcani, în cadrul „Târgului de Sântilie” de la Pașcani. Etnologul Marcel Lutic, președintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova, și-a lansat ultima sa carte, intitulată „Meșter pe ogorul tradiției”. Întâlnirea cu cititorii a avut loc în „Sala...

Femeie agresată sexual la Sodomeni. Suspectul dus la audieri 

Un bărbat de 50 de ani a fost prins de polițiști și dus la audieri, după ce este bănuit că ar fi agresat sexual o femeie din suburbia Sodomeni a municipiul Pașcani și i-ar fi furat telefonul mobil. Potrivit Inspectoratului...

Un pășcănean de 91 de ani a jucat tenis la turneul internațional Concord Iași Open

Un pășcănean de 91 de ani a fost unul dintre protagoniștii unui moment emoționant la Concord Iași Open, unul dintre cele mai importante turnee internaționale de tenis organizate în România. Petrică Taciuc a demonstrat că vârsta este doar un...

BÂLCI DE SFÂNTUL ILIE LA LESPEZI. TRANSMISIUNE LIVE

BÂLCI DE SFÂNTUL ILIE LA LESPEZI. TRANSMISIUNE LIVE Luni, 20 iulie, este cea de-a doua zi de sărbătoare la Lespezi. În deschidere au avut loc discursurile oficialităților, apoi a continuat programul artistic. https://www.youtube.com/watch?v=_qJqB0FAs7Q

S-a încheiat cea de-a XVII-a ediție a Târgului de Sântilie la Pașcani 

Cea de-a XVII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari de la Pașcani a avut loc în acest week-end. Au participat peste 40 de meșteri populari din mai multe localități ale Moldovei, cea mai mare prezență de pana acum conform estimărilor...

Grevă de avertisment la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani 

Personalul medical de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani s-au alăturat luni, 20 iulie, grevei de avertisment organizate la nivel național de Federația SANITAS. Timp de două ore, între orele 9:00 și 11:00, activitatea s-a desfășurat conform programului de...

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău a împlinit 20 de ani! Vernisajul expoziției „Ocupații tradiționale din Moldova: Vânătoarea”

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași a deschis, în perioada 19 iulie – 11 octombrie 2026, la Muzeul Viei și Vinului din Hârlău, expoziția temporară „Ocupații tradiționale din Moldova: Vânătoarea”. Vernisajul expoziției a avut loc...

Începe Rabla 2026. Câți bani pot primi românii pentru o mașină nouă

Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice începe luni, 20 iulie, iar românii pot primi până la 18.500 de lei pentru achiziția unei mașini noi electrice. Administrația Fondului pentru Mediu a alocat 300 de milioane de lei pentru această...

Industria auto din România pierde 1.200 de angajați pe lună. Declinul, cel mai grav din ultimul deceniu

Industria auto din România traversează cea mai dificilă perioadă din ultimul deceniu, pierzând în medie aproximativ 1.200 de angajați în fiecare lună. Actuala contracție a forței de muncă este cea mai lungă și cea mai îngrijorătoare din ultimii ani,...
Paşcani
câțiva nori
17.7 ° C
17.7 °
17.7 °
86%
1.3m/s
0%
mar
35 °
mie
26 °
J
24 °
vin
25 °
S
18 °

Niciun articol afișat