Este posibil, accize mai mici în 2015! Scade şi preţul combustibililor?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

2015 poate fi anul care 1ncepe sub cele mai bune auspicii, prognozele privind cursul de schimb valutar folosit la calculul accizelor indicând o scădere a acestuia față de 2014.

Cursul de schimb folosit pentru calculul accizei în 2014 este de 4,7380 lei/euro.
Cel valabil pentru 2015 va fi calculat, conform normelor din Codul Fiscal, în următorul mod: în condițiile în care cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în prima zi a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, este mai mic decât cel existent în anul anterior celui precedent, atunci se va lua în calcul cursul din anul anterior anului precedent. Acesta va fi actualizat cu media anuala a indicelui prețurilor de consum (IPC) din luna septembrie a anului precedent, anunțată de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.

De exemplu, pentru 2014, calculul a fost următorul: cursul de schimb stabilit în 2013 de BCE, a fost de 4,4485 lei/euro, mai mic decât cel din 2012 de 4,5223 lei/euro, cursul luat în calcul pentru stabilirea accizelor în 2014 a fost cel din 2012, adica 4,5223 lei/euro. La acesta s-a adăugat rata inflației din luna septembrie 2013, de 104,77%, rezultănd cursul de 4,7380 lei/euro.

Pentru cursul de schimb folosit pentru calculul accizei în 2015 se pot contura două posibilități.
În prima dintre ele, cursul de schimb care va fi publicat la 1 octombrie 2014 va fi mai mare decât cel publicat la 1 octombrie 2013 (care a fost de 4,4485 lei/euro). În acest caz, pentru anul 2015, valoarea în lei a accizelor se va calcula folosind un curs mai mare de 4,4485 lei/euro, dar cu siguranţă mai mic de 4,7380 lei/euro, ceea ce va însemna o reducere a accizei pentru anul 2015 la toate produsele, specialiştii economici estimând că acciza actuală pentru un litru de motorină, de 1,89 lei, va coborî sub nivelul de 1,8 lei.

!n cel de-al doilea caz, în care cursul publicat la 1 octombrie 2014 va fi mai mare de 4,4485 lei/euro, va fi luat în calcul cursul de la 1 octombrie 2013, care a fost de 4,4485 lei/euro. Astfel, valoarea în lei a accizelor se va calcula utilizând cursul de 4,4485 lei/euro, care va fi indexat cu media anuală a indicelui prețurilor de consum, care va fi anunțat de Institutul Național de Statistică în luna octombrie a acestui an. În condițiile în care Banca Naţională a României a prognozat pentru 2014 o inflaţie anuală de 3,3%, mai mică decât cea din 2013, acciza pentru litrul de motorină va fi sub nivelul actual, undeva la 1,86 lei.

Sursa Jurnalul National

PULSUL ZILEI

𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝘂 𝗥𝗼𝗴𝗼𝗯𝗲𝘁𝗲, 𝗱𝗲𝗽𝘂𝘁𝗮𝘁 𝗣𝗦𝗗: Un alt „reformist” închipuit, marca Alianței Bolofile: Costel Alexe de la Iași

L-am văzut pe domnul Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, filmându-se pe un câmp și încercând să le explice ieșenilor că Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant de la Miroslava nu se mai construiește pentru că eu „l-am tăiat...

Rugby la Tătăruși: meci demonstrativ pentru copii și tineri, pe 22 august – VIDEO

Copiii și tinerii din Tătăruși sunt invitați să descopere rugby-ul în cadrul unui eveniment organizat sâmbătă, 22 august, la baza sportivă din comună. https://www.youtube.com/watch?v=f1igRD6yq_E&t=143s Activitatea începe la ora 10:00 și este organizată de Primăria Comunei Tătăruși, în parteneriat cu Clubul Sportiv...

Seri culturale la Tătăruși, pe 22 și 23 august. Muzică, dansuri și festivitatea de premiere a elevilor – VIDEO

Comuna Tătăruși organizează, în acest weekend, două seri dedicate muzicii și tradițiilor din Bucovina Mică. Evenimentul „Seri culturale la Tătăruși în Bucovina Mică” va avea loc pe 22 și 23 august, pe terasa Centrului Cultural „Alexandru Vasiliu”, începând cu...

Noi reguli pentru mașinile din Uniunea Europeană. Ce se întâmplă cu automobilele vechi și ce obligații apar pentru cele noi

Un nou regulament european privind vehiculele scoase din uz a intrat în vigoare joi și aduce schimbări importante pentru industria auto. Noile reguli stabilesc cerințe suplimentare pentru proiectarea, producția, colectarea și reciclarea automobilelor, cu obiectivul de a reduce risipa...

Un fost candidat la primărie a lăsat localnicii din Heleșteni fără curent electric. Fermierul a provocat un accident și a fugit de la fața...

Mirel Bortaș, un fost candidat la Primăria Heleșteni, a lăsat localnicii și vecinii fermieri fără curent electric după ce a provocat un accident. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost beat când conducea tractorul cu care a intrat într-un stâlp...

Guvernul cere recepția urgentă pentru proiecte PNRR

Premierul interimar Ilie Bolojan a solicitat joi, într-o teleconferință cu prefecții și reprezentanții instituțiilor din teritoriu, finalizarea și recepția urgentă a proiectelor de investiții finanțate prin PNRR, oferind un termen-limită de două săptămâni. În județul Iași, sunt în implementare...

ZDI: Unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare, interzis pe piață de Centrul Regional de Sănătate Publică Iași în urma unei alerte la nivel...

Conflict de proporții cauzat de unul dintre cele mai cunoscute suplimente alimentare din România – Urigood Forte cu albastru de metilen. Producătorul acestui supliment a cerut la instanțele din București suspendarea unei decizii a Centrului Regional de Sănătate Publică...

Comunicat privind Finalizarea proiectului PNRAS „PNRAS Școala Gimnazială Miroslovești” (PNRR) – FOTO

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Beneficiar : ŞCOALA GIMNAZIALĂ, MIROSLOVEŞTI Titlul proiectului: PNRAS Scoala Gimnaziala Miroslovesti Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-0444 Contract de finantare nr. 202/14.05.2024 Valoarea proiectului: 950.568,43 lei fonduri europene nerambursabile si sume aferente TVA 180.608  lei, ajutor financiar nerambursabil acordat în...

ÎNTÂLNIREA FOȘTILOR RUGBYȘTI – MECI DE OLD BOYS

Unele povești nu se termină niciodată. Se transformă în amintiri, în prietenii și în momente care merită retrăite. Sâmbătă, 15 august, îi invităm pe toți foștii rugbyști, iubitorii acestui sport și pe cei care au fost alături de rugby-ul pășcănean...

Termen limită pentru intrarea în legalitate a construcțiilor realizate fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce un mecanism clar pentru soluționarea situației construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației emise, dar stabilește, în același timp, reguli mai stricte pentru combaterea construirii ilegale, anunță ministrul...
Paşcani
cer acoperit de nori
24.1 ° C
24.1 °
24.1 °
33%
3m/s
0%
vin
28 °
S
32 °
D
35 °
lun
37 °
mar
28 °

Niciun articol afișat