După mai bine de doi ani de așteptare pentru finanțare, stația de biogaz de la Pașcani a fost finalizată. Investiția se ridică la aproape 4,5 milioane de euro și a intrat deja în testări. Ce urmează? Stația va transforma dejecțiile și resturile vegetale ale fermei în energie electrică și termică. Județul Iași numără acum trei astfel de instalații, două dintre ele fiind recepționate chiar luna trecută.
Proiectul de energie regenerabilă al Agrocomplex Lunca Pașcani, așteptat la finanțare încă din 2024, a fost finalizat și a intrat în testări. Ferma din județul Iași, una dintre cele mai mari din regiune, mizează pe transformarea gunoiului de grajd și a resturilor vegetale în energie electrică și termică, într-o investiție care se apropie de 4,5 milioane de euro.
Directorul general al Agrocomplex Lunca Pașcani, Bogdan Pantazi, a explicat pentru „Ziarul de Iași” că instalația funcționează deja în regim de testare și este pregătită pentru livrarea în rețea. „Acum suntem în perioada de testări pentru injecție în rețea. Ea va ajunge la o capacitate de 630 kW, asta este capacitatea maximă de producere, o parte va fi autoconsum în fermă și diferența o vom injecta în rețea”, explică Pantazi.
