Hârlău: Doi tineri de 18 și 19 ani, băgați în arest preventiv. Luni de zile au furat din mai multe case

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Doi tineri, abia trecuți de vârsta majoratului, au ajuns în arest preventiv după ce au spart mai multe locuințe din comuna Belcesti. Cei doi au fost reținuți luni, 30 mai, de polițiștii din Hârlău, iar a doua zi, marți, 31 mai, judecătorii instanței din același oraș au considerat că reprezintă un pericol public și au dispus arestarea acestora pentru 30 de zile. 

La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au reținut pentru 24 de ore, doi tineri, de 18, respectiv 19 ani, bănuiți de furt calificat.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada septembrie 2021 – ianuarie 2022, în timpul nopții, aceștia ar fi sustras bunuri (un flex, două mașini de găurit, un pistol de lipit, trei moxuri, un televizor, o butelie, o mașină de spălat rufe), din patru locuințe, din comuna Belcești.

La data de 31 mai a.c., cei doi tineri reținuți au fost prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de la lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate” se arata intr-un comunicat de presa trimis de IPJ Iasi.

Imagine cu titlu de prezentare

PULSUL ZILEI

Meșteri populari din toată țara se întâlnesc, din nou, la Târgu Frumos

Târgu Frumos se pregătește pentru câteva zile în care tradițiile românești ies din atelierele meșterilor și ajung, din nou, în mijlocul orașului. În perioada 11-13 septembrie, aici are loc cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Meșteri, eveniment organizat...

Accident rutier la Blăgești. Un bărbat de 60 de ani a fost rănit

ISU Iasi: Accident rutier în Blăgești, municipiul Pașcani În urma unui accident rutier produs în localitatea Blăgești, municipiul Pașcani, între un autoturism și un moped, a rezultat o victimă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri...

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI https://www.youtube.com/watch?v=WEIRew1aUPA

Preotul Pavel Postalachi – cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare – LIVE VIDEO

Preotul Pavel Postalachi - cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare https://www.youtube.com/watch?v=waOB1TVHLg8

Un nou coridor gigant va lega România, Bulgaria și Grecia. Ruta va ajunge până în Moldova și Ucraina

Un proiect rutier și feroviar de amploare este pe cale să schimbe harta transporturilor din Europa de Sud-Est.Grecia, Bulgaria și România vor fi conectate printr-un coridor modernizat pe ruta Salonic–Sofia–București, care va asigura o nouă legătură terestră între Marea...

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.Sistemul de educație resimte, însă, tot mai apăsător probleme despre care oamenii politici vorbesc...

Ultimul model AI ChatGPT golește portofelele utilizatorilor. Cât costă să-l folosești doar câteva ore la capacitate maximă

De câteva zile, Open AI ne tot vorbește despre GPT-6 Astra, care este în acest moment, spun ei, dar și alte surse, este cel mai avansat model de inteligență artificială.Marian Andrei: „Jensen Huang, șeful Nvidia, a spus că a ajuns...

România a trecut „linia roșie” a datoriei publice. Consiliul Fiscal avertizează că măsurile de până acum nu ajung

Datoria publică a ajuns la 60,2% din PIB în aprilie 2026, depășind astfel atât pragul stabilit prin tratatele Uniunii Europene, cât și ultimul interval de alertă prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare.Consiliul Fiscal avertizează că, deși măsurile de consolidare adoptate...

Școala, sursă de anxietate pentru tot mai mulți elevi. Ce îi apasă cel mai mult

Odată cu începutul noului an şcolar a început și presiunea. Dacă pentru unii, prima zi de şcoală înseamnă bucuria că-şi revăd colegii şi profesorii, pentru alții, înseamnă deja presiunea notelor, a temelor, a meditațiilor și a comparației cu ceilalți....

Cei din Generaţia Z au permis, dar nu mai deţin maşină. De ce evită tinerii să-şi cumpere autoturism

Au permisul în buzunar, dar nu şi mașina în parcare. Pentru Generația Z, maşina nu mai este neapărat un simbol al independenţei, ci o cheltuială de care se pot lipsi. Tinerii preferă să dea banii pe experienţe, telefoane, haine...
Paşcani
cer acoperit de nori
24 ° C
24 °
24 °
41%
4.4m/s
0%
mar
27 °
mie
33 °
J
33 °
vin
26 °
S
33 °

Niciun articol afișat