Hoas în circulaţia rutieră din Paşcani: Nu sunt indicatoare şi semafoare, iar şoferii sunt indisciplinaţi

comisia de circulatie

Haos in circulatia rutiera din Municipiul Pascani: nu sunt indicatoare si semafoare, iar soferii parcheaza care si pe unde vrea. La aceasta concluzie au ajuns membrii Comisiei de Circulatie din cadrul Primariei Pascani care s-au intalnit astazi, 25 septembrie pentru a discuta, inca o data despre probleme din oras.

Presedintele comisie, viceprimarul Pascaniului, Vasile Axinte, a spus ca pana cand vor fi rezolvate problemele de trafic din oras, membrii comisiei se vor intalni in fiecare luna.

Fluitizarea traficului in oras a fost cel mai discutat subiect. Aici fiecare membru a comisiei a punctat zonele unde sunt probleme, iar solutiile au venit tot din partea lor, insa nu se stie, deocamdata, cand vor fi puse in aplicare. Zonele mentionate sunt scolile si statiile de autobuz, acestea din urma, amplasate nu tocmai corect, conform celor spuse de membrii comisiei.

De exemplu, in zona pietii agroalimentare din zona Vale a Municipiului urmeaza sa fie amenajata o parcare numai pentru clienti, iar agentii economici sa-si parcheze masinile cu marfa, in zona stadionului de rugby. O alta varianta este interzicerea parcarii sau stationarii a oricarui tip de autovehicul, pe partea dreapta a strazii.

Si lipsa indicatoarelor de orice fel, in oras a fost un subiect intens discutat. De exemplu lipsesc indicatoarele cu numele strazilor, cele de orientare catre alte localitati, si mai ales cele rutiere. Exemple in acest sens au fost spuse de consilierul local Neculai Enea si agentul sef, Gheorghe Parlog. Chiar daca s-a discutat mult pe acest subiect, concluzia este ca nu se stie daca si cand vor fi amplasate.

Cei prezenti in sedinta de astazi au fost seful Politiei Locale, Vasile Avasiloaei, agentul sef Gheorghe Parlog din partea Biroului Rutier Pascani, consilierii locali Ioan Ionita si Neculai Enea, seful Serviciului de Gospodarie, Stefan Popa, in frunte cu viceprimarul Vasile Axinte. ziarulorizont.info

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
12.8 °
87%
2.5m/s
100%
D
28 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
13 °
J
12 °

Niciun articol afișat