Incendiu la un adăpost de animale din comuna Todirești. Intervenție promptă pentru protejarea locuinței și anexelor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Comunicat: În data de 06 august a.c., în urma unui apel primit prin SNUAU 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la un adăpost de animale din comuna Todirești, județul Iași.

La sosirea forțelor de intervenție profesioniste la fața locului, incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 70 mp din acoperișul grajdului, cu posibilități reale de propagare la întreaga construcție, la grajdul din imediata apropiere și la locuința situată în vecinătate.

Până la ajungerea echipajelor profesioniste, acțiunile de limitare a propagării focului au fost demarate de către Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Todirești.

Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Secției de Pompieri Pașcani: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA).

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind evitată propagarea acestuia la construcțiile învecinate.

🔥 În urma incendiului:
•⁠ ⁠au ars aproximativ 70 mp din acoperișul grajdului și circa 400 kg de materiale textile;
•⁠ ⁠au fost evacuate din interior 3 butelii, înlăturând pericolul producerii unei explozii;
•⁠ ⁠proprietarii au fost evaluați medical la fața locului, prezentând atacuri de panică, fără a necesita transport la spital;
•⁠ ⁠au fost salvate: grajdul din imediata apropiere, locuința și aproximativ 12 metri cubi de lemn de foc.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect.
🚒 RECOMANDĂRI PENTRU PREVENIREA INCENDIILOR ÎN GOSPODĂRII:
•⁠ ⁠verificați periodic instalațiile electrice și nu utilizați conductori sau prize defecte ori improvizate;
•⁠ ⁠evitați utilizarea aparatelor electrice cu defecțiuni sau cabluri deteriorate;
•⁠ ⁠nu lăsați nesupravegheate sursele de foc (lumânări, sobe, aparate de încălzire);
•⁠ ⁠depozitați buteliile și materialele inflamabile în locuri sigure, ferite de surse de căldură;
•⁠ ⁠montați siguranțe fuzibile corect dimensionate la tabloul electric;
•⁠ ⁠asigurați dotarea gospodăriei cu mijloace de primă intervenție (stingătoare, găleți cu apă, lopeți, etc.).

 

PULSUL ZILEI

De la Londra la CAF Coffee Addict Pașcani. Un robot vă aduce cafeaua!

Comunicat: Antreprenoarea Adriana Nica aduce tehnologia în inima orașului și lansează, în premieră, robotul de servire Cappuccina. Viitorul a ajuns la Pascani, iar la CAF Coffee Addict cafeaua nu mai este adusă doar de oameni. În spatele acestei inițiative se află...

PSD Iași îi critică din nou pe liberali

Președintele PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, îi critică din nou pe liberali. El spune că liderii PNL doar se laudă, dar că vorbele lor nu se concretizează în nici un fel. ”PNL Iași = Promisiuni peste promisiuni. Rezultate? Zero....

Senatorul Lucian Rusu: România și Republica Moldova au astăzi în față o oportunitate importantă: să transforme apropierea dintre cele două țări în infrastructură, energie,...

Am participat astăzi, alături de colegii mei din Senatul României, la o întrevedere cu delegația oficială a Republicii Moldova, condusă de premierul Vasile Tofan, din care au făcut parte și miniștrii responsabili de transporturi și energie, Bolea Vladimir și...

Sindicaliștii din sănătate suspendă greva generală: „Am reușit!”

Federația SANITAS anunță vineri, 31 iulie, suspendarea grevei generale începute în 28 iulie. Sindicaliștii susțin însă că nu renunță la protest, ci dau o șansă politicului să se reseteze și să reia negocierile pentru o nouă lege a salarizării....

Reguli noi pentru eliberarea actelor de identitate de la 1 august

Începând cu 1 august 2026, intră în vigoare noi reguli privind eliberarea cărților de identitate. Vechiul model, aflat în circulație din 1997, va mai fi emis doar în situații excepționale. Potrivit Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, majoritatea solicitărilor vor...

BZI – O adolescentă de 17 ani a fost violată de doi tineri la Iași. Era prietenă cu iubita unuia dintre cei doi

Clipe de coșmar pentru o adolescentă din Iași. Aceasta a fost violată de doi indivizi într-o casă din comuna Scobinți. Culmea, fata era prietenă cu iubita unuia dintre cei doi, de aceea a căzut în capcana care avea să-i...

Astăzi începe Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce semnificație are și ce rânduieli trebuie respectate

Credincioșii ortodocși intră, de astăzi, 31 iulie, în Postul Adormirii Maicii Domnului, unul dintre cele patru mari posturi de peste an. Deși, în mod obișnuit, începe la 1 august, anul acesta debutul a fost devansat cu o zi, deoarece...

Caz cutremurător în Iași. Șase băieți, toți verișori, violați de propriul unchi în ultimii doi ani. Ce au declarat părinții

Caz scandalos în județul Iași. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional. Șase băieți, verișori, ar fi fost agresați sexual și violați de un unchi, care îi îngrijea când părinții aveau treabă. Băiețelul le-a mărturisit părinților că unchiul îl...

A treia zi de grevă generală la Spitalul de Urgență Pașcani. Ce spun sindicaliștii și pacienții – VIDEO

Joi, 30 iulie 2026, a fost a treia zi de grevă la Spitalul de Urgență Pașcani. Angajații din Sănătate spun că nu au încredere în promisiunile Guvernului privind noua Lege a salarizării și cer garanții scrise că veniturile lor...

Foișor nou în Parcul Municipal Pașcani. Va fi amplasat zilele următoare

Un foisor de lemn va fi amplasat zilele următoare în Parcul Municipal din zona Vale Pașcani. Primăria a achiziționat, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), un foișor din lemn cu bănci și masă, investiția fiind în valoare de...
Paşcani
cer senin
23.8 ° C
23.8 °
23.8 °
56%
1m/s
0%
vin
33 °
S
36 °
D
35 °
lun
35 °
mar
37 °

Niciun articol afișat