Începe Festivalul „Hai la teatru”. Participă și echipe din Pașcani

Timp de două zile, în perioada 19-20 martie, va avea loc Festivalul „Hai la teatru”, pe două scene din cadrul Teatrului Luceafărul din Iași. Echipele care au trecut de preselecție provin din Iași, Pașcani, Costuleni, Glodenii Gândului, Țibănești, Belcești, Valea Lupului și Miroslava, iar spectacolele în care vor evolua abordează o tematică foarte variată sub semnăturile unor autori români și străini.
„𝐈̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐞 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 ❞𝐇𝐚𝐢 𝐥𝐚 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮❜❜, 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐥𝐚 𝐚 𝐗𝐕𝐈𝐈𝐈-𝐚 𝐞𝐝𝐢𝐭̗𝐢𝐞
Cele două zile consacrate evenimentului, 19 și 20 martie, când elevi talentați din județul Iași vor da frâu pasiunii pentru arta scenică, reunesc pe cele două scene de la Teatrul Luceafarul Iasi un număr impresionant de elevi – 455, coordonați de 35 de profesori sau actori.
Echipele care au trecut de preselecție provin din Iași, Pașcani, Costuleni, Glodenii Gândului, Țibănești, Belcești, Valea Lupului și Miroslava, iar spectacolele în care vor evolua abordează o tematică foarte variată sub semnăturile unor autori români și străini.
„Alegerea datei de desfășurare a Festivalului nu este deloc întâmplătoare. Pe 20 martie este celebrată în întreaga lume Ziua Mondiala a Teatrului pentru Copii și Tineret, sub îndemnul care sintetizează esența modelatoare a acestei arte «adu un copil la teatru pentru ca el să vadă, să audă, să simtă, să gândească și să imagineze». An după an, generații de iubitori ai teatrului au urcat la rampă etalându-și aptitudinile de histrioni pe care mai târziu le-au utilizat în profesiunile alese”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, managerul interimar al Teatrului Luceafărul Iași, organizatorul evenimentului.

Festivalul este structurat pe trei secțiuni (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII) cu o competiție în interiorul fiecăreia. Juriile sunt alcătuite din actori ai Teatrului Luceafărul, care le oferă și un feedback profesional celor interesați să-l primească” se arată pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Iași.

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer senin
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
90%
3.1m/s
55%
lun
16 °
mar
13 °
mie
13 °
J
14 °
vin
9 °

Niciun articol afișat