Internetul – prieten sau dușman?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

FII SIGUR ONLINE! este deviza sub care s-a desfășurat activitatea ,,Internetul – prieten sau dușman?”, la care au participat elevi din clasele IX-XI ai Colegiului “Unirea”. Scopul principal al activității ce s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute a fost informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile navigării online și asimilarea unor măsuri de protecție în acest sens.

În prima parte, a avut loc o dezbatere privind beneficiile și capcanele Internetului, fiecare participant optând pentru una din taberele pro sau contra utilității Internetului.

A urmat un joc de rol prin care elevii au adus în atenție riscurile la care se expun, prin implicarea în așa-zisele jocuri-provocare. Elevii și profesorii au fost provocați la discuții, fiecare prezentâdu-și opinia din punctul său de vedere.

În urma dezbaterilor s-a ajuns la o concluzie comună ce demonstrează faptul că tinerii accesează aceste jocuri din curiozitate și pentru că nu sunt suficient de informați asupra riscurilor la care se expun. Pericolul acesta poate fi evitat cu ajutorul comunicării cu părinții, prietenii, profesorii, dar și prin informarea Poliției.

Prin filmele și prezentările Power Point folosite ca și material auxiliar, s-a analizat posibilitatea apariției dependenței de Internet, evidențiindu-se semnele și efectele acestui fenomen asupra sănătății tinerilor, precum și măsurile de reducere a acestuia.

În final, elevii au avut ocazia să poarte un dialog cu un specialist IT, cu privire la mijloacele de protecție online. De asemenea, profesorii organizatori, Crina Elefteriu și Petronela Grigoroaea, au oferit participanților pliante cu recomandări privind siguranța online.

Comunicat de presă

PULSUL ZILEI

Campanie de colectare deșeuri la Pașcani la finalul lunii septembrie

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC CAMPANIE DE COLECTARE A DEȘEURILOR VOLUMINOASE Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că în perioada 28 - 30 septembrie 2026 se va desfășura campania de colectare a deșeurilor voluminoase de pe raza Municipiului Pașcani. Ce sunt deșeurile voluminoase? În cadrul...

Dezinsecție la Pașcani în noaptea de vineri, 11 septembrie

Societatea locală de salubritate anunță o nouă dezinsecție în municipiul Pașcani, la sfârșitul săptămânii. Acțiunea este programată în noaptea de vineri, 11 septembrie. "INFORMARE In atentia cetatenilor Municipiului Pascani, a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic

Deputatul, Bogdan Cojocaru: "Dezvoltarea Aeroportului Iași, în impas. Politrucii PNL au pus pe chituci și acest obiectiv strategic 📍În ultimele luni, în spațiul public ieșean, au fost vehiculate mai multe deficiențe serioase în legătură cu funcționarea Aeroportului ieșean. Conducerea...

Firmele pot cere din timp un răspuns de la Fisc. Ce este soluția fiscală individuală anticipată și cât costă

Ministerul Finanțelor a stabilit o nouă procedură prin care contribuabilii pot cere, înainte de aplicarea unei operațiuni, o poziție oficială privind modul în care aceasta va fi tratată fiscal, informează juridice.ro. Instrumentul se numește „soluție fiscală individuală anticipată” și este destinat situațiilor în...

Un nevăzător a fost condamnat după ce a condus 240 de kilometri beat și fără permis. Cum s-a orientat pe autostradă

Caz incredibil: un șofer nevăzător, fără permis și aflat sub influența alcoolului, a parcurs 240 de kilometri pe timp de noapte. Bărbatul le-a spus polițiștilor că s-a ghidat după luminile unui camion. Un bărbat nevăzător din Marea Britanie a condus aproximativ...

Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești

Digitalizarea plăților a avansat rapid în România în ultimii ani, iar RoPay reprezintă cel mai nou pas făcut în această direcție. Vorbim despre primul sistem național prin care poți plăti direct de pe telefonul mobil, fără să folosești codul...

Ai balcon închis? Poți avea o surpriză când vinzi apartamentul

Închiderea unui balcon poate deveni o problemă la vânzarea apartamentului dacă lucrările au fost executate fără autorizația de construire necesară. Legea prevede reguli distincte pentru aceste modificări, iar situația poate conta atunci când proprietarul pregătește documentele pentru tranzacție. Problema apare mai ales în...

Sondaj INSCOP: Românii cer mai multă siguranță în școli. Peste 83% susțin testarea antidrog

Începutul noului an școlar readuce în atenție nu doar așteptările părinților privind educația copiilor, ci și problema siguranței în unitățile de învățământ. Un sondaj realizat de INSCOP Research arată că românii au opinii împărțite atunci când sunt întrebați cât...

Cine poate cumula pensia cu salariul în 2026: Condițiile impuse și limita de venit prevăzută de lege

Pensionarii din sistemul public pot obține, în anumite condiții, venituri din activități profesionale fără să renunțe la pensie. Reglementările se aplică inclusiv beneficiarilor pensiei de invaliditate, indiferent de grad, însă prevăd restricții pentru persoanele care primesc pensie anticipată și...

Ce au făcut oamenii străvechi într-o peșteră din China acum 190.000 de ani. Descoperirea este spectaculoasă

O peșteră din China oferă una dintre cele mai clare imagini de până acum asupra vieții denisovenilor, o ramură dispărută a oamenilor străvechi despre care cercetătorii au avut mult timp informații limitate. Descoperirile realizate în Peștera Bianfu includ fosile...
Paşcani
cer senin
20 ° C
20 °
20 °
61%
2.7m/s
0%
J
30 °
vin
29 °
S
18 °
D
20 °
lun
17 °

Niciun articol afișat