Lapte și corn din prima zi de școală

Lapte și corn din prima zi de școală

Veste bună pentru elevi. Încă din prima zi a anului școlar, ei vor găsi pe bănci produse lactate și de panificație. Mai exact, este vorba despre lapte și corn. Consiliu Județean Iași a stabilit câștigătorii.

Elevii și preșcolarii din județul Iași vor primi produsele incluse în Programul guvernamental „Cornul și laptele” din prima zi a anului școlar 2016-2017. În județul Iași sunt aproape o sută de mii de beneficiari ai acestui program, contractele urmând a se desfășura pe toată durata anului școlar. Astfel, se vor achiziționa 16,46 milioane porţii de cornuri sau biscuiţi dulci, care ar urma să acopere consumul şcolar pe durata a 177 de zile.

„În urma licitaţiei organizate de către Consiliul Judetean Iaşi, privind achiziţia directă pentru furnizare şi distribuţie de produse lactate  în cadrul programului naţional „Lapte-Corn” pentru elevii şi preşcolarii din judeţul Iaşi, în anul şcolar 2016 -2017 au fost stabiliţi câştigătorii pentru încă 2 loturi.

Astfel, contractul pentru Lotul 1 a fost încheiat cu SC Friesland Câmpina SRL, Cluj-Napoca. Preţul licitat a fost de  3.454.133,76 lei + 310.872,04 lei (TVA). Contractul pentru Lotul 2 a fost încheiat cu SC Ilvas SA, Vaslui. Preţul licitat a fost de 2.094.874,65  lei + 188.538,72 lei (TVA). Pentru Lotul 3, SC Agropan Impex SRL, Iaşi a depus contestaţie. În acest caz aşteptăm emiterea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor (CNSC).” se arată în comunicatul de presă al Consiliului Județean Iași.

Contractul prevede actualizarea limitei valorii zilnice pentru produsele lactate si cele de panificatie acordate pentru elevii din clasele I-VIII din invatamantul de stat, precum si pentru copiii prescolari din gradinitele de stat cu program normal de patru ore.

Furnizarea produselor începe cu prima zi de şcoală a anului şcolar 2016 – 2017,  până la sfârşitul anului şcolar.

PULSUL ZILEI

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...
Paşcani
cer acoperit de nori
5 ° C
5 °
5 °
70 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
14 °
J
15 °
vin
8 °

Niciun articol afișat