Liber la plagiatul „inteligent” în universități. Ministerul Educației modifică procedura de verificare a lucrărilor de doctorat

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care va fi schimbată modalitatea de funcționare a organismului care verifică existența plagiatului în mediul universitar, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Principala noutate este condiționarea constatării plagiatelor de utilizarea programelor informatice pentru detectarea asemănărilor dintre texte, lucru care, în anumite cazuri, ar putea chiar să ajute la scoaterea cu basma curată a plagiatorilor care, în schimb, vor trebui să fie ceva mai atenți când copie, nu să dea direct copy/paste.

Deși sunt socotite un instrument util în depistarea eventualelor indicii de plagiat, condiționarea verdictului de verificarea prin aceste programe specializate are limite, precum în cazurile în care plagiatul nu s-a făcut prin copy/paste sau este vorba de traduceri dintr-o limbă străină.

Procedură detaliată de revocare a membrilor CNATDCU

Proiectul de ordin modifică mai multe acte normative, primul dintre ele fiind Regulamentul de organizare și funcționare a CNATDCU, astfel încât revocarea membrilor săi să nu se mai facă în mod abuziv, așa cum a fost cazul atunci când Consiliul a stabilit că teza de doctorat a fostului premier Victor Ponta este un plagiat.

Pe 29 iunie 2012, CNATDCU decidea că Victor Ponta, pe atunci prim-ministru, obținuse titlul de doctor în drept cu o teză care conținea zeci de pagini luate din alte lucrări, fără să fi fost citate. Pe când CNATDCU se afla în ședință pentru a analiza cazul Ponta, ministrul de atunci al Educației, Liviu Pop, a înlocuit toți membrii Consiliului și a schimbat regulamentul de funcționare, susținând că verdicul de plagiat nu trebuia dat de către acest for, ci de către Consiliul Național de Etică, din subordinea ministerului.

În mod previzibil, Consiliul Național de Etică a infirmat, în pofida evidențelor, verdictul de plagiat.  Ulterior, în 2016, CNATDCU a reconfirmat verdictul inițial de plagiat, iar când Ponta a sesizat instanța, și aceasta a decis că fostul lider al PSD a copiat la lucrarea de doctorat.

Comisie independentă pentru evaluarea activității

Prin actul normativ elaborat acum de Ministerul Educației se detaliază procedura de revocare a membrilor CNATDCU. Astfel solicitarea, care poate fi făcută fie de către ministru, fie de către președintele Consiliului, trebuie să indice concret atribuția pe care respectivul membru nu a îndeplinit-o sau a îndeplinit-o defectuos. Acuzațiile vor fi verificate de către o comisie independentă, iar persoana vizată poate depune obiecțiuni la măsura revocării.

„În baza solicitării, ministrul educației dispune efectuarea verificărilor necesare de către o Comisie independentă formată din: un reprezentant al Academiei Române, un reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor și un reprezentant al Ministerului Educației, comisie constituită prin ordin al ministrului educației”, se arată în proiectul de ordin de ministru.

Suspiciunile de plagait, verificate obligatoriu cu softul

De asemenea, este modificată și metodologia prin care sunt soluționate sesizările de plagiat. Aparent, CNATDCU ar căpăta instrumente suplimentare pentru detectarea cazurilor de furt intelectual în mediul universitar.  Astfel, în cazul unei sesizări, teza este verificată integral, nu doar părțile menționate în respectiva sesizare. În plus, o teză poate fi reverificată dacă apar elemente noi care să justifice suspiciunile de plagiat.

Pe de altă parte, o prevedere ambiguă se referă la softurile utilizate de obicei pentru depistarea indiciilor de plagiat, acestea devenind practic obligatorii în activitatea CNATDCU.

„Plagiatul se constată de către membrii CNATDCU ca urmare a verificării prin intermediul programelor recunoscute (…) Analiza rezultatului verificării de către specialiștii CNATDCU prin intermediul programelor recunoscute este completată obligatoriu de evaluarea obiectivă realizată de către aceștia”, se arată în ordin.

Astfel, analiza textelor devine un accesoriu la utilizarea programelor informatice specializate. Problema este că aceste softuri nu pot depista decât plagiatele realizate grosolan, prin copy/paste întrucât sunt recunoscute pasajele în care aceleași cuvinte se succes în aceeași ordine care în textul original. De asemenea, nu este precizat clar sensul sintagmei „evaluare obiectivă”.

Plagiatul copy/paste, mai vulnerabil decât cel inteligent

Constatarea plagiatului prin verificare informatică nu s-ar mai putea face în cazul plagiatorilor mai grijulii care au măcar decența să modifice puțin forma textului pe care îl plagiază. De asemenea, ar fi greu de depistat cazurile de plagiat în care un text apărut într-o limbă străină este tradus chiar de către plagiator, întrucât softul nu poate compara texte redactate în limbi diferite. În plus, nu toate lucrările din care se „inspiră” plagiatorii sunt disponibile în format electronic, online.

Noile prevederi riscă să ducă la nesancționarea plagiatelor ceva mai rafinate, iar asta în contextul în care problema rămâne una foarte gravă în sistemul universitare românesc. Cele mai recente scandaluri sunt legate de teza de doctorat a lui procurorului Codruț Olaru, membru al CSM, care și-a dat teza de doctorat cu fostul ministru al Justiției Tudorel Toader.

Softul anti-plagiat, invocat ca scuză de arhiepiscopul Teodosie

De asemenea, în luna mai, CNATDCU a invalidat pentru plagiat nu mai puțin de nouă teze de doctorat care au fost coordonate de către arhiepiscopul Teodosie al Tomisului. Notabil este că acesta din urmă a invocat tocmai faptul că softul prin care au fost analizate aceste teze la Universitatea Ovidius din Constanța a indicat inexistența plagiatului.

„La doctorat, cine-i acuzat? Nu persoana, [ci] calculatoru-i acuzat. Chiar am avut o întrunire la universitate… deci calculatorul nostru, care este identic cu cel de la CNATDCU, arată că nu este plagiat. Cei din Comisia Teologică [a CNATDCU], care nu sunt doar ortodocși, acuză plagiatul împotriva evidenței calculatorului. Ce e asta? E ceva cu totul tendențios”, s-a justificat prelatul.

Tot din cauza scandalurilor de plagiat au fost desființate școlile doctorale de la Academia de Poliție. Decizia a fost luată de către ministrul Lucian Bode în urma seriei de dezvăluiri legate de plagiatele comise de către ofițeri superiori din MApN, dezvăluiri făcute de jurnalista Emilia Șercan, de la Press One.

Sursa Fanatik 

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
7.4 °
7.4 °
93%
1.6m/s
63%
lun
16 °
mar
13 °
mie
11 °
J
13 °
vin
12 °

Niciun articol afișat