Licitație cu strigare pentru celulele de depozitare și birouri TransAgropolis

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consiliul Judeţean Iaşi va organiza în data de 21 aprilie o nouă licitaţie cu strigare pentru închirierea unor celule de depozitare si a unor spaţii comerciale şi pentru birouri în cadrul parcului agroindustrial TransAgropolis.

Vor fi scoase la licitaţie 2 celule de depozitare cu suprafeţe de 92,2 mp, la un tarif de pornire de 2.0 euro/mp/lună și 16 de spaţii comerciale și pentru birouri cu suprafeţe cuprinse între 8,7 şi 30,3 mp, la un tarif de pornire de 1.5 euro/mp/lună. Înscrierile se pot face până pe data de 19 aprilie.

Au fost închiriate până acum 8 spații de depozitare cu temperatură controlată totalizând 624,9 mp, adică 77,2 % din totalul spațiului existent pentru depozitare la TransAgropolis. În ceea ce privește spațiile pentru birouri, au fost închiriate până acum 6 spații pentru birouri reprezentând 28,38% (114,75 mp) din totalul spațiilor comerciale și pentru birouri.

“Mă țin de promisiune și dau viață în totalitate și parcului agroindustrial TransAgropolis. Sper că la următoarea licitație să ocupăm în totalitate spațiile de depozitare cu temperatură controlată. Vom mai închiria cu siguranță și din celelalte spații pentru birouri” a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.

Valoarea proiectului a fost de 18.75 milioane lei, din care 12.1 milioane lei finanţare europeană nerambursabilă. Grupul ţinţă al proiectului este reprezentat de producătorii agricoli din judeţul Iaşi, raionul Ungheni, raionul Făleşti şi din regiunea ucraineană Vinnytsia.

PULSUL ZILEI

Alertă extremă în zona Pașcani

Update: Prefectura Iaşi a anunţat că alerta privind drona încetează. „Drona a părăsit spaţiul aerian românesc” au transmis reprezentanții Prefecturii Iași.......Comunicat „Marți, 8 septembrie, la ora 16.47, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană,...

ANUNT

COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE „C F R” S. A. SUCURSALA REGIONALĂ DE CĂI FERATE IAŞIDIVIZIA COMERCIALĂ – Serviciul Afaceri PatrimonialeSediul: Mun. Iaşi, Piaţa Gării, nr.1, IS, cod 700090,în calitate de ordonator anunțăorganizarea de către BRM TERMINAL IAȘI, în data 22.09.2026,...

Proiecte neconforme pentru asfaltarea străzilor, la solicitarea primarului Pașcaniului

Legislativul pășcănean a aprobat alocarea sumei de 40.000 lei de la bugetul local pentru angajarea unor avocați. Propunerea a fost făcută de primarul municipiului, Marius Pintilie, pentru reprezentarea administrației locale în două procese. Unul dintre ele este cu al...

Preotul, Pavel Postolachi, a primit titlul de cetățean de onoare al Pașcaniului. Zi cu dublă semnificație la Catedrala Pogorârea Sfântului Duh – VIDEO

A fost o zi cu o încărcătură aparte la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani. În zi de mare sărbătoare, la Nașterea Maicii Domnului, credincioșii s-au adunat la slujbă, dar și pentru un moment care a avut, de această...

Meșteri populari din toată țara se întâlnesc, din nou, la Târgu Frumos

Târgu Frumos se pregătește pentru câteva zile în care tradițiile românești ies din atelierele meșterilor și ajung, din nou, în mijlocul orașului. În perioada 11-13 septembrie, aici are loc cea de-a XIII-a ediție a Târgului de Meșteri, eveniment organizat...

Accident rutier la Blăgești. Un bărbat de 60 de ani a fost rănit

ISU Iasi: Accident rutier în Blăgești, municipiul Pașcani În urma unui accident rutier produs în localitatea Blăgești, municipiul Pașcani, între un autoturism și un moped, a rezultat o victimă. La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri...

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI

FESTIVITĂȚI DE DESCHIDERE A NOULUI AN ȘCOLAR ÎN COMUNA TĂTĂRUȘI https://www.youtube.com/watch?v=WEIRew1aUPA

Preotul Pavel Postalachi – cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare – LIVE VIDEO

Preotul Pavel Postalachi - cetățean de onoare al Pașcaniului. Festivitate la catedrala din Pașcani în zi de mare sărbătoare https://www.youtube.com/watch?v=waOB1TVHLg8

Un nou coridor gigant va lega România, Bulgaria și Grecia. Ruta va ajunge până în Moldova și Ucraina

Un proiect rutier și feroviar de amploare este pe cale să schimbe harta transporturilor din Europa de Sud-Est.Grecia, Bulgaria și România vor fi conectate printr-un coridor modernizat pe ruta Salonic–Sofia–București, care va asigura o nouă legătură terestră între Marea...

Cum arată acum sistemul de învățământ. În 2026, în băncile școlilor sunt cu 27.000 de copii mai puțin decât în 2025

Un nou an școlar a început, cu emoțiile celor mici, care au ajuns prima dată în clasă, bucuria adolescenților care și-au revăzut colegii și grijile părinților.Sistemul de educație resimte, însă, tot mai apăsător probleme despre care oamenii politici vorbesc...
Paşcani
nori împrăștiați
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
65%
1.1m/s
0%
mie
33 °
J
36 °
vin
25 °
S
20 °
D
15 °

Niciun articol afișat