Medicii de familie, obligaţi să ofere informaţii despre preţul medicamentelor prescrise

Bolnavii vor primi, începând din această lună, reţete electronice „însoţite” de mai multe explicaţii cu privire la medicamentele pe care le-au prescris medicii. Noul formular de reţetă electronică a intrat în vigoare de la 1 februarie 2014 şi conţine noi rubrici, în care medicul este obligat să completeze tot felul de lucruri despre medicaţia pe care a prescris-o pacientului său, să menţioneze de ce a ales acel produs, dar şi preţul acestuia.

Dacă pentru bolnavi noile modificări sunt binevenite, medicii consideră însă că unele sunt puţin exagerate. Asta deoarece astfel de detalii, cred ei, nu ar trebui să apară în reţetă, ci doar pe fişa personală a pacientului. De asemenea, medicii de familie susţin că vor completa mult mai greu o reţetă şi li se va reduce timpul de consultaţii, dar şi că nu este datoria lor să ofere informaţii despre medicament, ci a farmacistului.
„Documentul actualizat conţine câteva căsuţe, unde medicii vor da tot felul de justificări pentru medicaţia pe care o prescriu unui bolnav, precum preţul, intoleranţa bolnavului la alte produse, iar astfel de date ar trebui să rămână confidenţiale, doar în registrul bolnavului”, a precizat dr. Adriana Elencu, medic de familie ieşean.
De asemenea, reţeta va conţine numărul de telefon, de fax şi adresa de e-mail a medicului fiecărui pacient. În josul paginii, formularul va conţine şi menţiunea „Foloseşte-ţi drepturile! Alege să fii corect informat! La întocmirea reţetei, solicită medicului previzări privind preţurile medicamentelor recomandate”, iar medicii consideră că acest lucru ar trebui făcut de farmacişti, ei ştiind mult mai bine.
De asemenea, medicii de familie sunt de părere că nu vor putea să le ofere cele mai bune informaţii pacienţilor despre preţul anumitor medicamente, pentru că, nici ei, nu vor şti cu exactitate astfel de detalii. O modificare este şi justificarea alegerii unui medicament şi nu a altuia, cu o altă substanţă activă sau aceeaşi, avându-se în vedere istoricul pacientului. Prevederile au intrat în vigoare la începutul acestei luni, iar noile reţete electronice se prescriu deja.

Sursa: Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Pașcani: La 30 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne imprimată pentru totdeauna în memoria credincioșilor romano-catolici din Pașcani și în istoria comunității. În prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a Monseniorului Isidor Iacovici, a pr. Bogdan Răchiteanu, a pr....

Extindere rețea de gaze într-o zonă din Hârlău, cu bani de la bugetul local

Locuitorii de pe strada Păstorel Teodoreanu din orașul Hârlău ar putea beneficia de rețeaua de gaze naturale, după ce administrația locală a făcut un pas în vederea extinderii sistemului de distribuție în această zonă. Primăria Hârlău a atribuit, pe 6...

Nacelă pentru întreținerea spațiilor verzi din Târgu Frumos

Primăria orașului Târgu Frumos cumpără un utilaj destinat lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre o nacelă cu platformă tractată și braț articulat, care va putea fi folosită pentru intervenții la înălțime. Achiziția a fost atribuită pe 10...

Pantazi și Pintilie despre asfaltarea străzilor. Cine a făcut mai mult?

Dispută între fostul și actualul primar al Pașcaniului pe tema asfaltărilor străzilor. Consilierul, Dumitru Pantazi, a atras atenția că pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare asfaltării a peste 4 km de străzi prin programul Anghel Saligny a fost nevoie de...

Proiecte de hotărâre redactate în bătaie de joc 

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unii consilieri locali au atras atenția ca tot mai multe proiecte de hotărâre sunt puse pe ordinea de zi si in dezbatere atât in ședințele comisiilor cât și în plen deși sunt pline...

Au dispărut murăturile din piețele pașcănene

Varza, gogonelele și castraveții murați au dispărut de pe tarabele din piețele pașcănene, în urma unui control al inspectorilor de la Direcția Agricolă Iași. Micii producători au aflat că nu au voie să le mai comercializeze dacă nu au...

Restricțiile pe pasajul Peștișorul sunt ilegale? O asociație a transportatorilor acuza Primaria de „exces de putere”

Semne mari de întrebare privind legalitatea interdicțiilor de circulație impuse de administrația locală din Pașcani pe pasajul peste calea ferată de pe Strada Grădiniței. Limitarea accesului mașinilor cu greutatea mai mare de 11,5 tone și impunerea unor condiții de natură...

Un nou ansamblu de dansuri populare la Miroslovești. Se fac înscrieri

Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea...

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...
Paşcani
cer acoperit de nori
6.4 ° C
6.4 °
6.4 °
90%
3m/s
100%
J
12 °
vin
22 °
S
8 °
D
7 °
lun
10 °

Niciun articol afișat