Mica Unire, sarbatorita si la Colegiul Mihail Sadoveanu Pascani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

C.P. În memoria colectivă, actul de la 24 Ianuarie 1859 a rămas ca o pagină importantă de istorie, o concretizare a idealului unei generații de patrioti, generația pașoptistă.Unul dintre reprezentanții de frunte ai acestei generații, Mihail Kogălniceanu afirma, în legătură cu acesta, că ,, dorința cea mai mare, cea mai generală, aceea hranita de toate generațiile trecute, este Unirea Principatelor intr-un singur stat”.

24 ianuarie 1859 a fost momentul care a prefațat realizarea națională a anului 1918-Marea Unire, fapt ce trebuie subliniat, mai ales in acest an in care sărbătorim Centenarul acestui eveniment.

Pentru a marca această dată, catedra de istorie a Colegiului Național ,,Mihail Sadoveanu” a organizat un concurs intitulat ,,Mica Unire în an de Centenar”, cu elevi din clasele a X-a și o expoziție de fotografii care ilustrează principalele momente ale anului 1859 și personalitatea domnului unirii, Alexandru Ioan Cuza.

PULSUL ZILEI

Achizițiile și raportul primarului, întârzieri de luni de zile

Deși suntem la jumătatea anului, administrația locală nu a publicat nici până acum programul anual de achiziții publice. Documentul este extrem de important pentru prestatorii de bunuri și servicii, iar până acum Primăria a făcut achiziții fără ca acestea...

Crengile și iarbă deasă, munci grele pentru Primărie

Nu întotdeauna când plantezi un copac faci un lucru bun. Este concluzia primarului municipiului Pașcani, Marius Pintilie, supărat că administrația locală trebuie sa toaleteze crengile care ating rețelele de iluminat. O astfel de acțiune este in plină desfășurare in suburbia...

Elevi din Heleșteni și Valea Seacă pe podiumul Concursului Național  „Universul cunoașterii prin lectură” – ediția 2026

C.P. Inclus în cadrul calendarului oficial M.E.C., Concursul Național „Universul cunoașterii prin lectură” este o competiție transdisciplinară dedicată elevilor din mediul rural care sunt  capabili de performanţă, creativi și cu un orizont cultural adecvat vârstei, dornici să își valorifice...

Participare numeroasă la Festivalul de Șah de la Tătăruși. Vezi lista câștigătorilor – FOTO

Baza Sportivă din Tătăruși a devenit sâmbătă, 13 iunie, gazda unei competiții care a adunat laolaltă pasiunea pentru șah, spiritul de competiție și bucuria întâlnirii dintre generații. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului de Șah în Școală a reunit...

Ansamblul „Rapsozii Siretului” Pașcani, câștigătorul trofeului Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat” de la Tătăruși – VIDEO

Tradițiile populare românești au fost celebrate din nou la Tătăruși, acolo unde duminică, 14 iunie, de dimineață, a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului Folcloric „De la moșii noștri noi am învățat”. Evenimentul a început cu o paradă...

Senatorul Lucian Rusu: A8 intră în etapa de proiectare pe încă 45 de kilometri

Astăzi a fost emis Ordinul de Începere pentru proiectarea tronsoanelor Moțca – Târgu Frumos și Lețcani – Iași, adică 45 de kilometri ai A8 care vor fi realizați cu finanțare europeană prin Programul SAFE. Vorbim despre unele dintre cele mai...

Deputatul Sorin Năcuță: Cinism sau inconștiență?

Desemnarea unui liberal pentru funcția de premier, fără consultarea Partidul Naţional Liberal, este fie încă o încercare de rupere a partidului, fie o decizie fără sens a președintelui Nicușor Dan. Ilie Bolojan , președintele PNL: ,,Am luat act de faptul că...

Vom vedea societatea ApaVital la bursă? O listă cu posibile listări aflată în Parlament include CTP Iași și SalubrIS. ApaVital a dispărut din document

Asociația regională care coordonează activitatea societății de apă precizează că „participarea capitalului privat ar fi incompatibilă cu actualul cadru normativ”. Ce se întâmplă cu CTP și SalubrIS? „Participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului regional este exclusă”. Precizarea aparține...

„Generația pandemiei”, rămasă cu lacune la învățătură. Cea mai afectată categorie de elevi

Generaţia pandemiei a rămas cu lacune în procesul de învăţare. Lunile de şcoală în online nu au mai fost, niciodată, cu adevărat recuperate, arată un studiu făcut de americani. Cele mai mari probleme apar în cazul adolescenților, ale căror...
Paşcani
cer acoperit de nori
21 ° C
21 °
21 °
54%
2.8m/s
20%
lun
23 °
mar
25 °
mie
21 °
J
22 °
vin
25 °

Niciun articol afișat