Modernizarea Pieţei Vale, motiv de îngrijorare pentru comercianţi – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Proiectul de reabilitare a pieţei agroalimentare din zona Vale aduce îngrijorări în rândul comercianţilor. De acesta dată demersurile administratiei locale chiar par să meargă înainte, în comparaţie cu promisiunile de până acum. Viceprimarita Gabriela Nedelcu a anunţat că specialiştii care au fost contractaţi pentru realizarea proiectului au fost de câteva ori la faţa locului, au făcut numeroase măsurători, iar la sfârşitul acestei luni vor prezenta consilierilor o machetă video.

Noul proiect va cuprinde atât soluţii privind modernizarea pieţei cât şi pentru fluidizarea traficului din zonă. Vor fi amenajate spaţii speciale destinate micilor producători şi o hală pentru produsele de origine animală. De asemenea clădirea unde acum se desfăşoară comerţul de tip bazar va fi modernizata pe două etaje. Totodată adminsitratia locală vrea să rezolve şi problema parcărilor. Vor fi amenajate locuri speciale de parcare, pentru comercianţi, chiar în mijlocul platoului.

Precizările au fost făcute în cadrul unei întâlniri programată astăzi de la ora 10.00 la care comercianţii au fost invitaţi dar au refuzat să participe. Consilierul Sorin Olariu, iniţiatorul întâlnirii, spune că aceştia vor să afle ce se va întâmpla cu afacerile lor în timpul lucrărilor de reabilitare şi chiar după.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că odată cu predarea amplasamentului firmei care va executa investiţia piaţa va fi închisă iar contractele comercianţilor vor înceta. Este vorba în special de cei care îşi desfăşoară activitatea la standurile din hala. În acelaşi timp se caută o soluţie provizorie pentru mutarea lor într-o altă locaţie, cum ar fi de exemplu fosta rampa CFR unde se intenţiona construirea sediului pentru Agenţia de Plăţi în Agricultură, sau chiar în zona stadionului CFR. Viceprimarita Gabriela Nedelcu a mai spus că, cel mai probabil, spaţiile modernizate vor fi scoase la licitaţie, nu vor fi ocupate în continuare în baza contractelor de acum.

La dezbateri a participat şi deputatul PMP Petru Movilă. El a precizat că zvonurile privind privatizarea pieţei nu sunt adevărate de vreme ce administratia locală face eforturi să o modernizeze cu bani de la bugetul local.
Menţionăm că după realizarea proiectului urmează aprobarea indicatorilor tehnici şi a studiului de fezabilitate, organizarea licitaţiei şi încheierea contractului de execuţie. Reprezentanţii Primăriei susţin că cel târziu anul viitor lucrările de modernizare a pieţei din zona Vale vor fi finalizate.

PULSUL ZILEI

Copiii s-au predat ecranelor, șotronul și leapșa dispar. Cât timp mai petrec afară la joacă cei mici, față de părinții lor

Copiii de azi petrec de aproape două ori mai puțin timp afară față de părinții lor, iar cea mai mare parte a timpului lor este destinat ecranelor și rețelelor sociale, se arată într-un studiu cu rezultate îngrijorătoare. Un studiu recent,...

Robotul care îți curăță casa cu 100 de lei pe oră. Spală toaleta, dă cu mopul și aspiră, iar clienții așteaptă deja la rând

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, roboții vor face cam tot ce trebuie în casele noastre: de la curățenie, la reparații, ori renovări.Vor ajunge la ușă aduși de taxiuri autonome și nu vor mai avea nevoie de implicarea omului, ca...

Casa de Pensii a lansat o nouă platformă online. Ce pot rezolva pensionarii și angajații de acasă, fără să meargă la ghișeu

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat o nouă platformă online care reunește informații și servicii privind pensiile publice, asigurările sociale, accidentele de muncă și bolile profesionale. Utilizatorii pot trimite cereri și consulta documente din contul personal, fără...

Primăria Moțca va cheltui peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea unei unități de învățământ! Proiectul include și amenajarea unei zone de recreere și...

Primăria Moțca din județul Iași intenționează să plătească peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea unei unități de învățământ din localitate. Administrația publică locală a lansat procedura de licitație pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP), la data...

Primăria Piatra-Neamţ susţine financiar opt lecţii de înot pentru elevii din ciclul primar

Primăria Piatra-Neamţ va susţine financiar primele opt lecţii de înot pentru elevii din ciclul şcolar primar, a anunţat edilul Adrian Niţă. Primarul din Piatra-Neamţ a precizat că suma care va fi susţinută de municipalitate este de maximum 250 de lei,...

Programul “Litoralul pentru toți” revine pe 1 septembrie

Românii care vor să mai profite de vremea frumoasă de la malul mării pot găsi, începând cu 1 septembrie, tarife mai mici pentru cazare. O nouă ediție a programului „Litoralul pentru toți” începe luni, iar peste 70 de unități...

Alexandru Rogobete: Președintele PNL al Iașului, Costel Alexe a umflat cu 147% prețurile la Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară

Alexandru Rogobete: Președintele PNL al Iașului, Costel Alexe a umflat cu 147% prețurile la Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Domnul președinte al Consiliului Județean Iași, Costel Alexe și domnul deputat PNL Iași Alexandru Muraru au început din nou să le explice...

Portalul „E-SănătateaMea”, nefuncţional exact în momentele în care şeful CNAS anunţa că e deschis pacienţilor

Portalul „E-SănătateaMea” era nefuncţional, marţi după amiază, exact în momentele în care preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, anunţa că este deschis pacienţilor. Moldovan a explicat că sunt deja 2000 de conturi deschise pe portal,...

De la 17 școli profesionale la una singură. Ce se schimbă la rețeaua școlară din județul Iași în anul școlar 2026-2027

Județul Iași intră în anul școlar 2026-2027 cu o schimbare majoră în rețeaua de învățământ profesional. Dacă în anul școlar precedent funcționau 17 unități de învățământ cu denumirea de „școală profesională”, în noua rețea mai apare o singură astfel...

Schimbări la conducerea ISJ Iași. Un nou inspector școlar general adjunct. Doi foști adjuncți preiau conducerea Colegiului „Mihai Eminescu” și a Școlii Speciale Pașcani

Schimbări la vârful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, începând de marți, 1 septembrie. Noile numiri au fost făcute prin ordin de ministru, iar structura conducerii inspectoratului se modifică la nivelul inspectorilor școlari generali adjuncți. Rodica Leontieș își păstrează funcția...
Paşcani
nori împrăștiați
18.4 ° C
18.4 °
18.4 °
84%
3.2m/s
100%
mie
30 °
J
34 °
vin
27 °
S
29 °
D
21 °

Niciun articol afișat