Monica Berescu, deputat USR PLUS: „Angajații nu vor mai fi obligați să semneze fizic zeci de documente”

Birocrația este atât de populară în aparatul administrativ al statului, încât avem de-a face cu o situație cel puțin hilară, dacă nu o autoironie: în țara în care ștampila nu mai este obligatorie pe contracte, foarte multe instituții continuă să o solicite și chiar insistă uneori că un contract sau un act nu este valabil fără celebra ștampilă. 

Am discutat în Comisia pentru Tehnologia Informației și a Comunicațiilor și apoi am votat și în plenul Camerei Deputaților proiectul de modificare a OUG 36/2021 care face  referire la eliminarea obligației de a avea marcă electronică și sigiliu pentru semnarea electronică a contractelor individuale de muncă.

Acest proiect a corectat și simplificat utilizarea semnăturii electronice între angajator și angajați, eliminând prevederea care obliga la folosirea mărcii electronice sau a sigiliului electronic, împreună cu semnătura.

Mai exact, printre cele mai importante prevederi avem:

  • Angajatorii, împreună cu angajații, pot opta ca încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor de muncă să se facă cu semnătura electronică avansată sau calificată. Semnătura avansată poate fi achiziționată de la terți sau dezvoltată în cadrul companiei.
  • Orice document rezultat la încheierea contractului individual de muncă, pe parcursul executării acestuia sau la încetarea contractului individual de muncă (pontaje, cereri de concediu, documente de SSM, documente care țin de proceduri interne, etc.) pot fi semnate cu semnătură electronică de orice tip sau cu sigiliu electronic. Mai exact, nu mai avem nevoie de prezența fizică a angajatului întrucât interacțiunea în ceea privește relațiile de muncă se poate desfășura și online.
  • În cazul unui control, organele de control au obligația de a accepta orice document încheiat cu semnătură electronică, în relația angajatorului cu angajatul.
  • Instruirea angajatului în domeniul securității și sănătății în muncă se poate face acum online. Dacă se optează ca instruirea să se facă online, dovada instruirii se poate semna cu semnătură electronică.

“Interesul nostru este să încurajăm digitalizarea statului și a companiilor, iar acest proiect ia o adevărată piatră de moară de pe umerii companiilor. Practic, angajatorii vor putea folosi doar semnătura simplă pentru a valida cereri de concediu, deconturi sau diferite formulare. Suplimentar, este permisă utilizarea semnăturii electronice simple, avansate sau calificate pentru a oficializa contractele de muncă. Pe de o parte reducem costurile suplimentare pentru companii iar pe de altă parte, acestea câștigă o viteză superioară în procesarea documentelor.

Un alt aspect foarte important este faptul că inspectorii care vin în control sunt obligați să ia în considerare semnăturile electronice dar și toate documentele electronice ce țin de contractele de muncă sau de documentele privind sănătatea și securitatea muncii.

Acum, firmele au o grijă în minus în ceea ce privește birocrația și obligațiile legale”, declară Monica Berescu, deputată Alianța USR PLUS.

Cum funcționează semnătura electronică

Semnătura digitală este obținută în baza unui certificat digital; fiind generată de un dispozitiv securizat.

  • Semnătura electronică avansată, care necesită un certificat digital simplu, poate fi utilizată pentru a semna cereri de concediu, deconturi, formulare, procese-verbale etc.
  • Semnătura electronică calificată are cea mai bună aplicabilitate în situațiile în care nu trebuie să existe dubii privind identitatea semnatarului. Ea este utilizată pentru contractele de muncă, cele de credit sau contracte comerciale. De asemenea, este folosită pentru a valida mandate de reprezentare sau pentru declarații în relația cu instituțiile statului.

Legea modificată în Parlament a fost apreciată de mediul de afaceri care așteaptă promulgarea acesteia și publicarea în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

PULSUL ZILEI

PSD Pașcani: Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta

Întrebările adresate primarului Marius Pintilie pe tema unor investiții locale amânate de ani de zile au fost ignorate de acesta. Ieri, cu prilejul conferinței de presă organizate la sediul instituției, i-am adresat două întrebări primarului municipiului Pașcani, prin intermediul...

Ar putea crește salariile bugetarilor în 2027? Ce spune ministrul Manole

Noul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat că eventualele majorări ale salariilor bugetarilor depind de deciziile privind bugetul și de angajamentele asumate de România pentru menținerea deficitului sub control.Într-un interviu pentru Digi24, ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat...

Cine sunt românii care vor scăpa de impozitul pe maşină. Proiect de lege, discutat în Parlament

Românii care deţin o singură maşină personală ar putea fi scutiţi de plata impozitului pentru acest vehicul. Cei care au mai multe automobile pe numele lor vor putea alege pentru care dintre maşini nu vrea să plătească impozit. Cel...

Mai mulți bani pentru părinții care se întorc la muncă înainte de vreme. Ce schimbări pregătește Guvernul

Bani în plus, pentru părinții care se întorc mai repede la serviciu din concediul de creştere şi îngrijire a copilului. Guvernul propune ca ei să primească și salariul, și indemnizația de creștere a celui mic, încă trei sau șase...

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

La nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate, Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe. Am putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă a imobilului, nu doar după suprafață și zonă, ca acum....

Postul intermitent pentru începători: ce este, cum se face corect și cine ar trebui să-l evite

Postul intermitent (intermittent fasting) a devenit una dintre cele mai populare strategii de nutriție din ultimii ani, fiind promovat ca o soluție rapidă pentru scăderea în greutate și chiar ca o metodă promițătoare de prelungire a vieții. Cu toate...

Şapte măsuri „urgente” anunţate de Guvern după atacurile din şcolile din Bistriţa şi Piteşti

Guvernul anunţă, vineri, măsurile care au fost decise în urma şedinţei de lucru pentru siguranţa în şcoli, printre acestea aflându-se întărirea pazei la intrare şi în incinta şcolilor, un mecanism de reacţie rapidă, creşterea numărului de consilieri psihologici, dar...

COPIII DE AZI, PROVOCĂRILE DE MÂINE. CUM SĂ COOPERĂM? O NOUĂ EDIȚIE A EMISIUNII SĂNĂTATE PENTRU TOȚI – VIDEO

Cum vorbim cu cei mici despre emoțiile lor? Cum construim o relație în care să aibă curajul să ne spună ce îi doare? Unde se termină tachinarea și unde începe bullyingul? Și, mai ales, cum îi putem ajuta fără...

Marș ecologic organizat de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș” din Hârlău – FOTO

Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Petru Rareș” din Hârlău au participat vineri, 23 octombrie, la un marș ecologic organizat în cadrul programului național „Săptămâna Verde”. Acțiunea, intitulată „Nouă ne pasă – Salvați natura!”, a avut ca scop...

Esplanada din Pașcani, zonă periculoasă? Primarul nu știe

Esplanada din Pașcani pare să fie o zonă  din ce în ce mai periculoasă, mai ales pentru tineri și oameni în vârstă. Cel puțin așa reiese din sutele de comentarii de pe rețelele de socializare postate in ultimele zile...
Paşcani
cer fragmentat
12.9 ° C
12.9 °
12.9 °
79%
2.6m/s
0%
D
13 °
lun
18 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat