Noile reguli la salubritate. Sunt aceleaşi pentru tot judeţul, ca şi la apă şi canalizare

Precizări importante privind viitorul serviciilor de salubritate, în toate localităţile din judeţ.Ele au fost făcute în cadrul şedinţei de astăzi a Comisiei Economice din cadrul legislativului local la care au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii asociaţiei judeţene ADIS.
Consilierii au vrut să afle, mai întâi, dacă pot modifica regulamentul serviciului de salubritate, document însuşit deja de 71 de primarii din judeţ. El urmează să fie aprobat în şedinţă programată mâine de la ora 10.00.
Răspunsul reprezentanţilor ADIS a fost categoric. Toate localităţile care au intrat în asociaţie trebuie să respecte aceleaşi reguli, la fel ca în cazul asociaţiei judeţene de apă şi canalizare, iar pentru Paşcani nu pot fi făcute altele separat.
Mai mult Marius Pintilie a întrebat dacă Pascaniul poate duce gunoiul la o altă groapa ecologică din alt judeţ pentru reducerea costurilor, nu la cea de la Tutora Iaşi, aflată la aproape 90 de km distanţă.
Şi aici răspunsul celor de la Iaşi a fost categoric. Tot gunoiul din judeţ trebuie depozitat la Iaşi iar restul depozitelor nu au voie să primească deşeuri menajere din alt judeţ. Poziţia reprezentanţilor ADIS a fost confirmată şi de directorul societăţii locale salubritate, Eduard Dumea. El a spus că a făcut demersurile conform solicitărilor consilierilor locali de a depozita gunoiul la depozitul din judeţul Neamţ dar răspunsul a fost negativ.
O altă întrebare a fost legată de cine urmează să presteze serviciile de salubritate la Paşcani. După organizarea licitaţiilor ele vor fi împărţite de mai mulţi operatori. Unul va face colectarea şi transportul până la staţia de transfer de la Ruginoasa, altul îl va transporta la Iaşi iar depozitarea va fi achitata, de asemenea, separat
Consilierii au vrut să află şi care sunt costurile şi cum urmează să fie achitate.
Din răspunsul specialiştilor reiese că operatorii vor fi plătiţi de autorităţile locale în funcţie de cantitatea de gunoi trasporta sau depozitată, între 80 şi 120 de lei pe tonă, dar preţul va fi stabilit în urma licitaţiilor. La rândul lor primăriile vor încasa o taxă de salubritate de la populaţie, de 8,19 lei de persoană pe lună, prin intermediul Serviciului de Finanţe Locale. Agenţii economici vor achita preţul conform contractelor încheiate direct cu operatorii, în funcţie de cantitate.
În acelaşi context consilierii au cerut lămuriri privind colectarea selectivă pentru scăderea cheltuielilor. Şi de această dată reprezentanţii ADIS au făcut apel la regulament. Gunoiul din judeţ este proprietatea asociaţiei şi prin urmare persoanele fizice nu pot să îl valorifice. El trebuie depus selectiv la punctele de colectare din oraş iar în suburbii, astfel de locaţii, vor fi amenajate câte una la 250 de locuitori. Pentru societăţile comerciale nu sunt astfel de restricţii. Ele pot valorifica deşeurile, mai ales ambalajele, dacă au contracte de colectare cu alte societăţi de profil.
Menţionăm că regulamentul urmează să intre în vigoare de la jumătatea acestui an, după finalizare investiţilor la staţia de transfer şi desemnarea operatorilor în urma licitaţiilor.

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer acoperit de nori
7.3 ° C
7.3 °
7.3 °
67%
5m/s
0%
S
6 °
D
10 °
lun
6 °
mar
8 °
mie
9 °

Niciun articol afișat