O persoană a fost prinsă sub un mal de pământ la Cristești. Pompierii și cadre medicale, la fața locului

Accident de muncă mortal marți dimineața, 27 august, în localitatea Cristești. Un bărbat în vârstă de 59 de ani care lucra la o extindere a rețelei de apă și canalizare a fost prins până la mijloc de un mal de pământ care s-a surpat. Persoanele care au văzut incidentul au sunat de urgență la 112 și au cerut ajutorul.

Până să ajungă pompierii, oamenii l-au scos la suprafață pe muncitor, însă era inconștient. Echipajul medical sosit la fața locului a încercat din răsputeri să îl readucă la viață prin manevrele de resuscitare, dar, din păcate, victima a murit.

Autoritățile vor demara o ancheta pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și cine se face vinovat de această tragedie.

De precizat este faptul că în ultima perioada sunt tot mai multe nenorociri de acest fel. În luna aprilie a acestui an, un bărbat a murit la Cotnari în aceleași condiții, iar în martie anul trecut, un alt muncitor de 54 de ani și-a găsit sfârșitul în timpul săpăturilor pentru o extindere de retea de utilități la Heleșteni.

PULSUL ZILEI

Bărbat din Lunca bătut în stradă după ce a fost chemat la o bere

Un bărbat de 30 de ani din suburbia Lunca a municipiului Pașcani a ajuns la spital după ce ar fi fost agresat de doi indivizi, în urma unui conflict petrecut chiar în fața locuinței sale. Incidentul a avut loc...

CE FACI CÂND GĂSEȘTI PARCAREA OCUPATĂ

Dacă aveți închiriat un loc de parcare pe domeniul public în Pașcani și îl găsiți ocupat de o altă mașină, ar trebui să solicitați ajutorul Poliției Locale sau al Primăriei. Municipalitatea nu are un serviciu de ridicare a mașinilor...

CURSA PENTRU LUNCA CIRCULĂ ȘI ÎN ZONA DEAL

Vești bune pentru locuitorii din suburbia Lunca Pașcani. Cursele de autobuz ale transportului public local programate pe acest traseu vor circula și în zona Deal. Administrația locală a înființat două noi stații de autobuz, peste drum de Teco-Cris și...

Creativitate, tehnologie și tradiție la Games of Science 2026. Elevii de la Colegiul Tehnic „Unirea” au prezentat soluțiile viitorului – FOTO

Sala de sport a Colegiului Tehnic „Unirea” Pașcani s-a transformat marți, 2 iunie, într-un adevărat laborator al inovației, odată cu desfășurarea evenimentului „Games of Science 2026 – Târgul Proiectelor de Inovare Antreprenorială și Tehnică”. Timp de trei ore, elevii și...

Sărbătoare la Târgu Frumos: 210 ani de la prima atestare documentară a rușilor lipoveni din comunitate – VIDEO

Comunitatea Rușilor Lipoveni din Târgu Frumos a marcat luni, 1 iunie, împlinirea a 210 ani de la prima atestare documentară cunoscută a rușilor lipoveni din localitate, moment aniversar celebrat prin lansarea volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”,...

Monografia rușilor lipoveni din Târgu Frumos a fost lansată oficial – FOTO/VOIDEO

Eveniment cultural deosebit pe 1 iunie, la Târgu Frumos. Este vorba despre lansarea volumului „Monografia comunității rușilor lipoveni din Târgu Frumos”, lucrare care reunește rezultatele unor ample cercetări istorice și documentare dedicate uneia dintre cele mai vechi comunități etnice...

Pericol pe străzi! Șoferi prinși băuți la volan în Pașcani și Hălăucești

IPJ Iasi: La data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au oprit pentru control un autoturism care se deplasa în comuna Hălăucești. La volan a fost identificat un bărbat, de 35 de ani. Având...

Întâlnire cu internaționalul Romeo Gontineac, pe 4 iunie, pe terenul Locomotiva Pașcani

🏉 ÎNTÂLNIRE CU INTERNAȚIONALUL ROMEO GONTINEAC! 🇷🇴 CSM Pașcani Rugby vă invită la un eveniment special dedicat tuturor iubitorilor sportului cu balonul oval! 📅 Miercuri, 4 iunie ⏰ Ora 16:00 📍 Terenul LOCOMOTIVA Pașcani În cadrul ciclului anual de întâlniri cu personalități marcante ale...

City Break la Istanbul

Descoperă orașul care unește două continente și milioane de povești! Aliseb Tours România te invită într-un City Break de 5 zile și 3 nopți în fascinantul Istanbul, una dintre cele mai spectaculoase destinații din lume. ✨ PREȚ SPECIAL: doar 240€/persoană ​270€ ➜...

100 de euro economisiți lunar pot deveni peste 80.000 de euro la pensie. Cum funcționează noul sistem european PEPP

În condițiile în care Europa se apropie an de an de un raport din ce în ce mai disproporțional între persoanele active și pensionarii care trebuie susținuți din contribuții sociale și speranța de viață continuă să crească, numărul contribuabililor...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.3 ° C
14.3 °
14.3 °
92%
5.4m/s
100%
mar
14 °
mie
21 °
J
23 °
vin
26 °
S
21 °

Niciun articol afișat