Toti elevii de la o scoala din Pascani au participat la o campanie umanitara pentru a veni in ajutorul celor nevoiasi. Copiii s-au mobilizat timp de mai multe zile si au adunat alimente, jucarii, imbracaminte si chiar bani. Astazi, impreuna cu parintii si profesorii, s-au urcat in masini si au plecat catre familiile fara posibilitati materiale. Au ajuns in suburbiile Bosteni si Sodomeni si in comuna Tatarusi.
Sute de elevi de la Liceul Teoretic Miron Costin din Pascani s-au mobilizat intr-o campanie umanitara pentru ajutorarea famiilor nevoiase. Timp de o saptamana au adunat tot felul de alimente, de la fructe si legume, ulei, faina si pana la jucarii, articole de imbracaminte si alte lucruri necesare in gospodarie. Astazi a venit timpul sa ajunga la beneficiari.
Parintii si profesorii si-au pus la dispozitie masinile pentru a pleca la persoanele nevoiase. Desi toti elevii scolii au strans alimente, doar cei mai mici au mers sa le distribuie dupa ore.
Zeci de pachete au ajuns la 15 familii din suburbiile Bosteni si Sodomeni. Apoi, au mers in comuna Tatarusi. Elevii au strans bani pentru a-i dona unei familii cu doi copii gemeni, care are nevoie sa isi construiasca o soba din teracota.
Mentionam ca actiunea de colectare a produselor a inceput din “Saptamana fructelor si legumelor donate” si s-a extins devenind o campanie umanitara de amploare.