Pachetul doi de măsuri al guvernului Bolojan. 6000 de posturi eliminate, reduceri în poliția locală, mandatele limitate pentru funcțiile de conducere și măsuri împotriva celor ce nu plătesc amenzile și datoriileBOLO

Ministerul Dezvoltării a pus în transparenţă decizională propunerile care vizează reforma administrativă şi care vor face parte din următorul pachet de măsuri al Guvernului. Printre măsurile propuse se numără concedieri, eficientizarea administrației publice locale, precum și prevederi care constrâng cetățenii să-și plătească datoriile la stat sau amenzile.

Potrivit proiectului de lege consultat, principalele măsuri includ:

  • Eliminarea a peste 6.000 de posturi vacante sau ocupate din administrația publică centrală.
  • Evaluări anuale și multianuale, în baza unor planuri de management și indicatori de performanță individuali.
  • Reformarea sistemului de redevențe, cu 80% din venituri redirecționate către administrațiile locale (40% județene, 40% locale) și doar 20% la bugetul de stat;
  • Clarificarea și extinderea bazei de impunere pentru impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport (inclusiv pentru construcții ilegale). Măsuri împotriva celor ce nu își achită amenziile și datoriile la stat.
  • Ce cuprinde pachetul doi de măsuri aflat în transparență publică

    1. Reducerea aparatului bugetar și a unor costuri

    • Peste 6.000 de posturi vor fi eliminate din administrația publică centrală – 193,92 milioane lei pe ultimele 4 luni din 2025; 581,76 milioane lei la anul.
    • Restructurarea va afecta în special funcțiile de conducere, reducând numărul acestora și raționalizând structura instituțională.
    • Vor fi desființate funcții vacante și comasate servicii în ministere și agenții.
    • Reducerea cu 20% a posturilor din instituțiile prefectului.
    • Reducerea numărului de polițiști locali: măsura presupune asigurarea „unui post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti; un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti, iar (…) unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă pot asigura din venituri proprii integral cheltuielile cuprinse în secțiunea de funcționare. În acest caz numărul este de maxim 3 polițiști locali”.
    • Trecerea unor funcții publice la regim de jumătate de normă, pentru optimizarea costurilor și folosirea eficientă a resurselor umane. Funcționarii cu astfel de contracte pot lucra în două instituții diferite, dacă atribuțiile sunt compatibile.
    • MDLPA preia spații excedentare de la RA-APPS pentru valorificare eficientă a patrimoniului public.
    • Transferarea cheltuielilor centrelor militare către Ministerul Apărării pentru a scădea presiunea pe bugetele locale.
  • CONTINUARE PE MEDIAFAX 

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
-0.4 ° C
-0.4 °
-0.4 °
88%
1m/s
0%
lun
9 °
mar
10 °
mie
9 °
J
12 °
vin
15 °

Niciun articol afișat