Parcul “Ioana”, motiv de scandal. Primăria nu este în stare să întreţină ce au investit alţii

Un loc de joacă din Paşcani a ajuns motiv de scandal pe reţele de socializare. Este vorba despre Parcul Ioana din zona Deal, din apropierea magazinului de jucării cu acelaşi nume. Amenajarea a fost făcută de patronii magazinului, din banii lor, în anul 2010 dar  a fost predata municipalităţii. Pentru că Primăria nu şi-a asumat nici o responsabilitate, investitorii au îngrijit ani la rând parcul respectiv. L-au păzit, l-au măturat, au făcut reparaţii şi au înlocuit mobilierul de joacă, tot pe banii lor, fără nici un beneficiu.

Până la începutul acestui an când au ajuns la concluzia că nu se merită să mai cheltuie timp şi bani iar munca lor să fie distrusă de cei care vin seară să consume alcool şi seminţe. Soţii Padurariu au cerut, din nou, administratiei locale să păzească parcul, să facă curăţenie şi să schimbe mobilierul dar nu au primit nici un răspuns.  De câteva luni au pus lacătul pe poartă de la intrare şi l-au închis pe motiv că reprezintă un pericol şi un focar de infecţie pentru copii.

Măsura i-a nemulţumit pe unii locatari din zonă si  au reacţionat pe reţele de socializare. Pe bună dreptate, părinţii au întrebat de ce parcul este închis şi cine se ocupă de el sau care este programul şi regulile pentru copii. În urma scandalului patronii magazinului au redeschis parcul dar pericolele au rămas.
Reprezentanţii Primăriei spun că nu găsesc nici un document de predare primire a parcului amenajat de patronii magazinului, din banii lor,  şi că ar trebui făcut un proces verbal. Asta deşi terenul este al municipalităţii. Au fost însă programate în zilele următoare lucrări de curăţenie şi igienizare. Investiţiile pentru repararea şi înlocuirea mobilierului de joacă mai au de aşteptat, în funcţie de banii de la bugetul local.
Soţii Paduraru spun că au amenajat locul de joacă în anul 2010, ca mulţumire pentru că municipalitatea a aprobat cererea de concesiune pentru construirea magazinului de jucării. La acea vreme au cheltuit pentru 80 000 de lei iar după finalizarea lucrărilor l-au predat Primăriei, un an mai tarziu. De atunci în fiecare an au investit mii de lei pentru întreţinerea lui şi l-au păzit ca să nu fie distrus, în timp ce administratia locală nu a făcut nimic.

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
-1.7 ° C
-1.7 °
-1.7 °
88%
0.8m/s
0%
lun
10 °
mar
11 °
mie
9 °
J
10 °
vin
19 °

Niciun articol afișat