Poliția în acțiune la Târgu Frumos. Vezi ce amenzi s-au dat!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA TG FRUMOS

În ziua de 03 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Tg. Frumos împreună cu cei din cadrul Poliţiei Oraşului Tg. Frumos au acţionat pe raza de competenţă pentru menţinerea climatului de siguranţă publică şi combaterea faptelor cu violenţă, în zona barurilor şi a altor unităţi similare şi a încălcării normelor legale de circulaţie pe drumurile publice. Au fost controlate 12 baruri.

Au fost legitimate 108 persoane şi controlate 86 de auto. Au fost reţinute 6 permise de conducere.

Au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 7 conform Legii nr. 61/1991, 45 conform O.U.G. 195/2002, 3 conform O.U.G. nr. 97/2005. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 21.500 lei.

Exemple:
1. La data de 03 februarie a.c., în jurul orei 14.00 a fost depistat în flagrant un tânăr, de 20 de ani, care ar fi pătruns prin efracţie în garajul unui bărbat, din oraşul Tg. Frumos şi ar fi intenţionat să sustragă bunuri. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

2. A fost sancţionat conform Legii nr. 61/1991, cu amendă de 1.000 lei, un bărbat de 51 ani, din comuna Bălţaţi, care a provocat scandal în drumul public din satul Sârca.

3. A fost sancţionat conform O.U.G. 195/2002, cu amendă în sumă de 1305 lei, un bărbat, din judeţul Suceava, care a condus un autoturism cu viteza de 119 km/h, pe raza localităţii Costeşti, jud. Iaşi, în zona indicatorului cu limită de viteză de 30km/h. De asemenea, acestuia i-a fost reţinut permisul de coducere în vederea suspendării pe o perioadă de 90 zile.

PULSUL ZILEI

Interviu cu tânără pășcăneancă, Andreea Aoanei, la Podcasturile Observatorul Militar – VIDEO

Invitată la podcasturile ,,Observatorul militar”, Andreea a vorbit deschis despre provocările trecerii de la liceu la academie, despre “cât de greu e să îți găsești din nou echilibrul și să conștientizezi că un început greu nu înseamnă un drum...

Studiu: Trotinetele electrice, de aproape trei ori mai periculoase decât motocicletele și bicicletele în cazul traumatismelor

Persoanele care folosesc trotinete electrice se confruntă cu un risc mai mare de a suferi leziuni cerebrale și traumatisme ale organelor interne decât bicicliștii sau motocicliștii, potrivit unui nou studiu, scrie Sky News.De asemenea, femeile care circulă cu trotinete electrice...

De ce este important ca măcar o dată la două zile să avem o oră de efort fizic. Mecanismul care ne scapă de o...

Când ne mișcăm, mușchii preiau zahărul din sânge fără ajutorul hormonului insulină. Mișcarea devine astfel cel mai mare ajutor cardiometabolic cunoscut. Explicăm, începe ”Doctor de bine”. Auzim frecvent în jurul nostru întrebarea ”de ce să facem sport, dacă nu avem...

Peste 11.000 de prosumatori în Iași: bateriile devin noua miză în sistemul energetic

Județul Iași a ajuns la peste 11.300 de prosumatori, potrivit raportului anual al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Din punct de vedere al numărului de prosumatori, Iașul ocupă locul 8 între județele țării. Numărul exact al...

Nu sunt restricții de apă în zona Pașcani, Târgu Frumos sau Hârlău

Deși temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor din ultimele săptămâni au dus la creșterea consumului de apă, locuitorii din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și localitățile arondate nu vor avea, deocamdată, restricții la alimentarea cu apă potabilă. Reprezentanții APAVITAL au precizat că...

Taximetristul căruia i s-a făcut rău la volan s-a stins din viață la spital

Taximetristul din Pașcani căruia i s-a făcut rău la volan joi dimineață a murit la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața. Bărbatul avea 61 de ani și fusese internat în...

Sărbătoare importantă în calendarul ortodox pe 7 august: Ce tradiții se respectă și cui trebuie să îi urezi „La mulți ani”

În fiecare an, pe 7 august, biserica o cinstește pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, una dintre cele mai iubite sfinte ale ortodoxiei românești. Cunoscută pentru viața sa ascetică și anii petrecuți în rugăciune și nevoință, ea este considerată...

Femeie în vârstă de 44 de ani sub control judiciar după ce a intrat intenționat cu mașina într-o turmă de oi, la Deleni

IPJ IASI: 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫 𝟔𝟎 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠𝐢𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐧𝐢𝐦𝐚𝐥𝐞𝐥𝐨𝐫 La data de 5 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au reținut, pentru 24 de ore, o femeie, de 44 de ani, bănuită de săvârșirea infracțiunii de...

Guvernul le dă 200.000 de euro românilor din Diaspora. Care este condiţia

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că Guvernul a aprobat programul "Diaspora investeşte acasă", care va fi pus în practică de Banca de Investiţii şi Dezvoltare, program ce are un buget de 100 de milioane de euro. "Un alt...

Prima generație de liceeni cu programă nouă, după decenii de așteptare. Ce se schimbă în anul şcolar 2026-2027

Elevii mai au fix o lună să se bucure de vacanţa de vară. Iar adolescenţii care încep un nou capitol în viaţă - liceul - ar trebui să profite şi mai mult de acest timp scurt care le-a mai rămas....
Paşcani
cer fragmentat
25.5 ° C
25.5 °
25.5 °
55%
7.2m/s
100%
vin
26 °
S
28 °
D
31 °
lun
34 °
mar
38 °

Niciun articol afișat