Prefectura Iași avertizează primăriile din județ asupra măsurilor preventive privind inundațiile produse de topirea zăpezii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Având în vedere că perioada de primăvară este caracterizată prin căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, topirea zăpezii şi fenomene de îngheţ-dezgheţ care ar putea conduce la potenţiale inundaţii, se impun o serie de măsuri şi acţiuni care au ca scop pregătirea comunităţilor pentru gestionarea unor eventuale situaţii de urgenţă.

Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi a transmis tuturor primăriilor din judeţ un set de măsuri care să fie luate în perioada următoare, în funcţie de specificul fiecărei localităţi în parte.

Autorităţile locale trebuie să acorde o atenţie deosebită măsurilor de prevenire a inundaţiilor din scurgeri de pe versanţi prin:

–  realizarea şi întreţinerea şanţurilor şi rigolelor de scurgere a apelor pluviale;

–  îndepărtarea deşeurilor şi a materialului lemnos din albiile şi de pe malurile cursurilor de apă, şi în special a celor existente în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor;

– îndepărtarea materialului lemnos existent pe cursul formaţiunilor torenţiale din zona localităţilor.

Deoarece, în anii anteriori, topirea bruscă a zăpezii şi căderile de precipitaţii, au condus la avarii ale iazurilor de decolmatare şi ale unor iazuri piscicole, este necesară verificarea stării tehnice şi funcţionale ale acestora, se precizează în comunicarea transmisă de prefect către primării.

De asemenea, trebuie organizată supravegherea permanentă a zonelor critice identificate în cadrul acţiunii de verificare a stării tehnice şi funcţionale a lucrărilor cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, pentru situaţia în care vor fi prognozate creşteri importante de debite şi niveluri pe cursurile de apă.

Constituirea stocurilor minime de materiale şi mijloace de apărare împotriva inundaţiilor şi instruirea membrilor Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, reprezintă alte măsuri importante ce trebuie luate la nivelul fiecărei localităţi pentru limitarea efectelor inundaţiilor.

Nu în ultimul rând este necesară asigurarea funcţionării la capacitate a amenajărilor de desecare din incintele îndiguite, cunoscut fiind faptul că în perioada de primăvară se produc frecvent inundaţii din ape interne, se mai arată în comunicare. sursa 7est.ro

PULSUL ZILEI

Victorie importantă pentru CSM Pașcani

Echipa de fotbal CSM Pașcani a obținut o victorie importantă pentru promovarea în Liga a III-a. A invins in deplasare echipa Cimentul Bicaz cu scorul de 2-3. La meciul care a avut loc sâmbătă 20 iunie a.c. a participat...

Accident rutier în localitatea Valea Seacă

Comunicat ISU: În urma unui apel automat de tip E-Call, primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost mobilizate în localitatea Valea Seacă pentru...

Deputatul Sorin Năcuță: Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții!

Guvernul Ilie Bolojan reușește renegocierea PNRR: România nu pierde bani europeni și își păstrează marile investiții! România obține un rezultat pozitiv în negocierile cu Comisia Europeană, pentru actualizarea și restructurarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Prin această renegociere, condusă de...

LICEUL VIITORULUI. PROIECT PILOT LA COLEGIUL TEHNIC UNIREA PAȘCANI

https://www.youtube.com/watch?v=anu6v8Ux8Qk&feature=youtu.be

Milionarul de la Proinvest se judecă cu ANAF: nu vrea să plătească 12.000 euro

Patronul companiei Proinvest a dat în judecată ANAF după ce a fost emisă o decizie de plată a penalităților în timpul eșalonării. Vasile Sandu susține că a transferat sumele datorate la timp. ANAF a respins contestația și s-a ajuns...

Bazinul de înot rămâne închis. Nu știu să calculeze tarifele 

Primăria Pașcani nu știe când va fi dat în folosință bazinul de înot, o investiție nouă finalizată încă de anul trecut. Asta deoarece ar fi probleme cu calcularea tarifelor de acces. În cadrul conferinței săptămânale de presă, viceprimarul Claudiu...

Cireșe proaspete de Todirești, livrate direct acasă. Povestea unei familii întoarse din străinătate care a ales să investească în agricultura românească – VIDEO

Dacă sunteți în căutarea unor cireșe mari, gustoase și culese proaspăt din livadă, familia Filip din Todirești, la doar câțiva km de Pașcani, vine cu o ofertă greu de refuzat. În plină campanie de recoltare, producătorul local pune la...

Haos la Primăria Pașcani. Edilul nu știe ce se întâmplă cu cimitirele, dispensarele și locuințele sociale 

Haos în serviciile Primăriei municipiului Pașcani. Edilul susține că aflat din presa locală că cimitirele din suburbii nu au fost date spre folosință bisericilor, conform unei hotărâri a Consiliului Local nr. 90/2024. Conform documentului, administrația locală ar fi trebuit sa...

Licitație pentru zona de agrement Peștișorul 

Vesti bune pentru pășcăneni. Administrația locală a început procedurile de licitație pentru transformarea lacului Peștișorul într-o zonă de agrement. Anunțul a fost publicat deja pe SEAP iar ofertele sunt așteptate pana pe data de 27 iulie 2026, ora 15. Anunțul...

Clădirile publice nefolosite vor fi scoase la vânzare

Administrația locală din Pașcani va scoate la vânzare clădirile publice care nu sunt folosite, pe motiv că nu are bani să le întrețină. Este vorba, în principal, despre sediul fostului operator de apă și canalizare de pe strada Moldovei...
Paşcani
cer senin
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
58%
2.4m/s
0%
D
25 °
lun
32 °
mar
27 °
mie
26 °
J
26 °

Niciun articol afișat