Prejudicii uriașe la Primăria Pașcani: 1,3 milioane din ocuparea ilegală a domeniului public. Peste 2.800 de mașini neimpozitate

Primăria Pașcani are de recuperat peste 1,3 milioane de lei de la persoanele fizice și juridice care au ocupat abuziv încă din anul 2010 suprafețe de teren din domeniul public și îl folosesc în mod ilegal, fără contract și fără plată. Este vorba atât de sumele datorate pentru folosința terenului, cât și de penalitățile de întârziere. De asemenea, terenurile ocupate ilegal urmează să fie eliberate, iar construcțiile ilegale să fie dărâmate, cei în cauză fiind deja notificați prin intermediul unui executor judecătoresc. Este vorba de 33 de persoane fizice și juridice care apar într-un raport întocmit de Poliția Locală în anul 2019. Informațiile apar într-un recent raport al Curții de Conturi Iași.

PREJUDICII URIAȘE DIN OCUPAREA ILEGALĂ A DOMENIULUI PUBLIC!

Deocamdată, nu se știe dacă prejudiciile au fost calculate pentru întreaga perioadă – circa 12 ani – sau doar pentru ultimii trei ani, restul sumelor fiind prescrise deja, și nici în ce măsură au fost recuperate. De asemenea, reprezentanții Primăriei Pașcani au refuzat să clarifice dacă măsurile au fost aplicate tuturor celor verificați de Poliția Locală, printre ei fiind și una dintre societățile primarului Marius Pintilie.

Prejudiciile au fost calculate în baza unor măsurători făcute de o firmă de cadastru contractată la solicitarea edilului. Au fost necesare două rapoarte, unul în anul 2024 și altul în acest an, suprafețele ocupate ilegal fiind mai mici decât cele trecute de Poliția Locală, pe motiv că o parte din construcții s-ar afla pe cotele comune de lângă bloc.

De asemenea, în raportul Curții de Conturi se arată că „Procesul de management privind administrarea patrimoniului public în situațiile prezentate prin Raportul 573/30.09.2019 întocmit de Poliția Municipiului Pașcani, nu a fost unul eficient, măsurile, propunerile din actul de control nefiind continuate la nivelul unității, ceea ce arată deficiențe ale sistemului de control intern.”

Primăria Pașcani a refuzat să răspundă cine este responsabil pentru această situație. Și procurorii DNA vor să afle același răspuns și să îi tragă la răspundere pe cei vinovați. Din același raport reiese că DNA Iași anchetează acest caz din anul 2022 în dosarul penal nr. 103/P/2022.

PRIMARUL PINTILIE – CINCI ANI DE NEGARE ȘI AȘTEPTARE

Problema ocupărilor ilegale era cunoscută încă din anul 2010, în urma unor verificări făcute de o comisie a Primăriei Pașcani în frunte cu fostul viceprimar Ion Ioniță. Primarul municipiului Marius Pintilie a susținut în fața inspectorilor Curții de Conturi că nu a știut de raportul Poliției Locale. Abia în aprilie 2025, prin adresa 9594/14.04.2025, a solicitat secretarului general al Primăriei „inițierea unor acțiuni în instanță în cazul fiecărei persoane juridice care a ocupat diferite suprafețe de teren aparținând domeniului public, având ca obiect eliberarea acestora, concomitent cu recuperarea sumelor aferente ocupării ilegale.” În realitate, edilul a știut de această problemă încă din anul 2013, când a recunoscut constatările comisiei Ioniță și a achitat debitele pentru perioada 2010-2013 impuse printr-o hotărâre a Consiliului Local. Ulterior, suprafețele de teren ocupate ilegal au fost folosite fără contract și fără plată până în prezent. În perioada cât a fost consilier local, Marius Pintilie a susținut că fostul primar ar fi trebuit să le dea contract și să încaseze datoriile, iar după ce a ajuns primar nu a luat nicio măsură pentru recuperarea terenurilor și a prejudiciilor și a negat permanent această situație.

PESTE 2800 DE  MASINI NEIMPOZITATE

Menționăm că inspectorii Curții de Conturi au constatat și alte probleme grave în activitatea Primăriei Pașcani. De exemplu, 2.145 de mașini deținute de persoanele fizice și 675 de mașini deținute de persoanele juridice din Pașcani nu se regăsesc în bazele de date ale Serviciului Taxe și Impozite Locale din Pașcani, deși sunt înmatriculate. Asta înseamnă că mașinile respective nu sunt impozitate. Neregulile au fost descoperite la un control din anul 2023 privind activitatea din anul 2022, după verificarea bazelor de date de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași. De atunci și până acum „s-au realizat analize și verificări pentru un număr de 357 elemente în cazul persoanelor fizice și 95 elemente în cazul persoanelor juridice, fără a fi analizate efectele asupra veniturilor la bugetul local, stabilirea rezultatelor și luarea măsurilor legale care se impun, inclusiv de impunere pe perioada de prescripție, după caz,” se arată în același raport.

UATM_PASCANI

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
-0.4 ° C
-0.4 °
-0.4 °
88%
1m/s
0%
lun
9 °
mar
10 °
mie
9 °
J
12 °
vin
15 °

Niciun articol afișat