Prima demonstrație de karting din Pașcani, de 1 iunie, în Parcul Municipal din localitate

O mult așteptată demonstrație de karting s-a desfășurat începând cu orele 13.30, de 1 iunie pe terenul de sport din Parcul Municipal Pașcani, la invitația și cu susținerea Primăriei din localitate.

Evenimentul a fost organizat de Clubului Copiilor din Pașcani, cei 12 membri participanți ai Cercului de Carting de la Clubul Copiilor din Pașcani, fiind îndrumați și susținuți de Gabriel Ciopraga, directorul instituției și instructor de carting în cadrul acestei instituții din anul 1998.

La demonstrație au participat cu 2 carturi și 4 copii de la Clubul Copiilor din Hîrlău, îndrumați de Mihai Gașpar, instructorul lor, demonstrându-și îndemânarea la condusul mașinuțelor.

Este prima dată când astfel de demonstrații au avut loc sunt organizate în Pașcani, deoarece până acum nu existau spații special amenajate și asfaltate, însă pe viitor se vor organiza și concursuri de profil, așa cum speră și directorul Clubului Copiilor din Pașcani.

Participanții au fost entuziasmați deoarece astfel de sporturi canalizează pozitiv energia copiilor și îi îndreaptă către activități benefice, iar manevrele controlate ale mașinuțelor de karting le produc adrenalina care îi motivează să se implice în astfel de sporturi, așa cum declară și Daria Rusu, membră a Cercului de Carting din Pașcani.

Daria participă la competiții de profil de fiecare dată când are ocazia, până în prezent reușind să obțină premii frumoase la concusurile de karting.

Evenimentul a fost unul reușit și a durat exact atât cât a fost programat, o oră și jumătate, timp în care zeci de pășcăneni au avut ocazia să admire îndemânarea micilor pasionați de acest sport aparte și să se delecteze cu zumzetul roților încinse.

PULSUL ZILEI

Primăria Valea Seacă găzduiește o întâlnire despre oportunități de finanțare. Persoanele interesate sunt invitate pe 26 mai

Asociația GAL SIRET-MOLDOVA continuă organizarea întâlnirilor de animare dedicate comunității locale și oportunităților de dezvoltare din teritoriul GAL. În acest context, vă invităm să participați la întâlnirea de animare: ,,Ce finanțăm concret în teritoriul GAL SIRET-MOLDOVA? OPORTUNITĂȚI REALE PENTRU COMUNITATE” 📅 Data:...

Locuințe de serviciu și extindere rețele de apă și canalizare, printre proiectele ce vor fi analizate în ședinta legislativului de la Târgu Frumos pe...

Legislativul local din Târgu Frumos se va întruni marți, 19 mai, în ședință extraordinară, cu cinci puncte pe ordinea de zi. Locuințe de serviciu și extinderea rețelelor de apă și canalizare sunt printre proiectele ce vor fi analizate de...

Trei profesori de la Colegiul Tehnic CF Unirea din Pașcani în stagiu de formare profesională internațională

C.P. În perioada 4–8 mai 2026, profesorii Nistor Aurora, Florescu Mihai și Siminciuc Dorin au participat la un stagiu de formare profesională în Angers, Franța, în cadrul proiectului Erasmus+, număr de referință 2025-1-RO01-KA121-VET-000344847. Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu instituții...

Zile libere pe 1 și 5 iunie 2026 pentru elevi și profesori / Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a XII-a va...

Pe 1 și 5 iunie 2026, care pică luni și vineri, elevii și profesorii vor avea zile libere. Pe 1 iunie este Ziua Copilului și pe 5 iunie Ziua Învățătorului, care pică luni și vineri. Elevii de clasa a...

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Șoferii cu mașini vechi ar putea plăti cu până la 30% mai mult

De la 1 iulie se scumpește rovinieta. Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică noile tarife pentru cei care vor circula pe drumurile naționale. În prezent, pentru un autoturism, șoferii dau în jur de 253 de lei pe an, însă...

Tinerii sub 35 de ani ar putea cumpăra prima casă cu TVA redus. Ce prevede proiectul

Cu o piață a locuințelor cu prețuril exorbitante, tranzacțiile imobiliare sunt în scădere. Iar potrivit datelor oficiale, decalajul este de peste 15% față de anul trecut. O inițiativă parlamentară, încearcă însă să aducă o schimbare majoră: tinerii sub 35 de...

Excepții la legea concediului medical de la 1 iunie. Cine beneficiază de plata primei zile

De la 1 iunie, prima zi de concediu medical va fi plătită doar pentru anumite categorii de angajați. Anunțul vine după valul de controverse stârnit de varianta inițială a legii, în care salariaţii îşi pierdeau indemnizaţia în prima zi. Concediul...

Îngropați în datorii, tot mai mulți români aleg să își declare falimentul personal

Îngropaţi în datorii şi cheltuieli din ce în ce mai mari, tot mai mulți români aleg să îşi declare falimentul personal. Nu-şi mai pot cheltui banii după bunul plac, însă pot plăti astfel restanţele în rate mai convenabile sau prin...

S-au apucat de fumat la 11-12 ani și au făcut infarct la 25-30. Care sunt riscurile fumatului la vârstă fragedă: explicațiile unui cunoscut cardiolog...

Medicii avertizează că fumatul la vârste fragede, inclusiv utilizarea țigărilor electronice, poate avea consecințe grave, ajungând până la infarct miocardic la doar 25–30 de ani. Prof. univ. dr. Florin Mitu, medic primar în medicină internă și cardiologie și șef...

Motociclist în stare gravă după un accident pe Aleea Parcului la Pașcani

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă a avut loc duminică seara, 18 mai, pe Aleea Parcului din municipiul Pașcani. Potrivit primelor informații, o mașină a lovit o motocicletă în spatele grădiniței noi. În...
Paşcani
nori împrăștiați
19.3 ° C
19.3 °
19.3 °
67%
6.4m/s
67%
lun
24 °
mar
20 °
mie
18 °
J
17 °
vin
19 °

Niciun articol afișat