Prima dezertare din PNL: primarul din Moţca

Un edil liberal a anunţat că va trece la PSD * el este nemulţumit de modul în care conducerea PNL Iaşi l-a tratat de-a lungul timpului * alături de el vor migra şi consilieri locali

Liberalii vor pierde controlul în comuna Moţca. Primarul Constantin Serioja Hobincă a declarat ieri că va trece la PSD, în contextul aprobării de către Guvern a ordonanţei care legalizează temporar traseismul politic. „Merg direct la PSD, fără intermediari. Voi lua cu mine şi o parte dintre consilieri locali. Vorbim inclusiv de schimbarea viceprimarului (membru PNL, n.r.)”, a susţinut Hobincă. În Consiliul Local Moţca, PNL numără acum 7 aleşi, PSD 4, PDL 3, iar PPDD unul.

Care sunt nemulţumirile edilului

Hobincă a avut în ultimii doi ani o relaţie tensionată cu şefii PNL Iaşi, după ce aceştia i-au reproşat o apropiere de PSD. „În 2012, m-am luptat cu fostul primar la alegeri, eu candidând din partea ACD (PNL-PC, n.r.). El era membru PDL, dar a trecut pe ultima sută de metri la PSD. Acum, e din nou la PDL şi, paradoxal, a devenit coleg cu mine. Cum pot eu să rămân coleg cu cel cu care m-am războit? De când sunt primar încerc să repar ce a stricat el”, a mai spus edilul. El a reproşat şi lipsa de susţinere din partea Consiliului Judeţean (CJ), instituţie condusă de şeful liberalilor ieşeni, Cristian Adomniţei. „Cei de la CJ nu m-au ajutat absolut deloc”, a răbufnit primarul. Pentru a putea schimba partidul, Hobincă trebuie să aştepte publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei de urgenţă care permite aleşilor locali să migreze la o altă formaţiune fără a-şi pierde funcţia. Primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a adopta o decizie în acest sens.

Cei mai mulţi aleşi locali vor să fie independenţi

Surse din mediul politic afirmă că cele mai multe dezertări vor veni din rândul consilierilor locali, în judeţul Iaşi fiind peste 1.000 de persoane care deţin astfel de funcţii. „Cei mai mulţi vor alege să fie independenţi pentru a scăpa de presiunea unui partid”, a spus un lider liberal ieşean, care a adăugat că, deocamdată, nu există „semne de alarmare pentru PNL Iaşi”. Conform acestuia, în această perioadă, au loc întâlniri în colegii cu edilii liberali şi, până acum, nimeni nu spus că vrea să plece. „De primarul de la Moţca ştiam de mai mult timp, înainte de apariţia ordonanţei. El a spus în interiorul partidul că vrea să plece”, a precizat liberalul. După alegerile locale din 2012, PNL a câştigat 45 de primării, PSD 42, PDL 10, iar PPDD unul. Din cei 98 de edili, cel puţin 10 figurează pe lista „suspecţilor” de traseism politic.

Primarul din Moţca figura pe lista de „suspecţi” de traseism politic publicată de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” săptămâna trecută. Lista e completată de edilii din Al.I.Cuza, Butea, Lespezi, Grajduri, Popeşti, Mogoşeşti – Iaşi, Ţibăneşti, Hărmăneşti (toţi PNL), Ruginoasa, Tansa, Ţibana (toţi PDL) şi Cotnari (PPDD). Sursa Evenimentul

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer senin
23.4 ° C
23.4 °
23.4 °
61%
4m/s
100%
D
26 °
lun
19 °
mar
14 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat