Primariile nu se implica in dezvoltarea voluntariatului pentru situatii de urgenta

Ca urmare a constituirii Sistemului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza O.U.G. nr. 21/2004, aprobată prin Legea nr. 15 din 28 februarie 2005 şi a actelor normative subsecvente, din anul 2005, o dată cu apariţia O.M.A.I. nr. 718 au fost constituite serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, în subordinea consiliilor locale, prin unirea serviciilor publice de pompieri civili şi a formaţiunilor de protecţie civilă din subordinea acestora.
Potrivit legislaţiei actuale serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă se constituie în comune, oraşe şi municipii, în subordinea consiliilor locale şi îşi desfăşoară activitatea în sectoare de competenţă stabilite cu acordul inspectoratelor judeţene. Aceste servicii au ca misiuni prevenirea producerii unor situaţii de urgenţă, prin acţiuni de îndrumare şi control, în localităţile în care îşi desfăşoară activitatea şi intervenţia în situaţii de urgenţă, atunci când acestea se produc.
La nivelul judeţului Iaşi funcţionează 95 de servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă (93 la nivelul comunelor şi 2 la nivelul oraşelor), clasificate în funcţie de componenta preventivă, de dotare şi de tipul intervenţiei, astfel: categoria I – 69 de servicii (având în formaţia de intervenţie doar echipe specializate, pe tipuri de riscuri) şi 26 de servicii categoria a III-a (având în formaţia de intervenţie grupe de intervenţie, dintre care una încadrează o autospecială pentru stingerea incendiilor, şi echipe specializate, pe tipuri de riscuri).
Aceste categorii de servicii voluntare au în compunere, în mod obligatoriu, un compartiment pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă.
În anul 2013 voluntarii au intervenit pentru stingerea a 212 incendii din care 49 cu forţe proprii şi 163 în cooperare cu ISUJ Iaşi. Membrii S.V.S.U. au efectuat activităţi de îndrumare şi control la gospodăriile cetăţeneşti la nivelul autorităţii administrative teritoriale, acţiuni care au avut ca rezultat scăderea numărului de incendiifaţă de anii precedenţi.
În activitatea de operaţionalizare a serviciilor voluntare au fost întâmpinate greutăţi cu privire la:
 perceperea de către autorităţile administraţiei publice locale a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă doar ca structuri de intervenţie, scăpând din vedere tocmai rolul activităţii de prevenire pe care trebuie să o desfăşoare acestea;
 alocarea de fonduri financiare insuficiente de către consiliilor locale din bugetul de stat, precum şi din taxe locale sau alte surse pentru înfiinţarea şi funcţionarea serviciilor voluntare;
 neprevederea în organigramele primăriilor a funcţiilor specifice personalului angajat din cadrul serviciilor voluntare (şef serviciu şi conducător autospecială);
 dotarea necorespunzătoare cu autospeciale, echipament de protecţie, accesorii, piese de schimb pentru reparaţii, precum şi stadiul avansat de uzură a autospecialelor şi mijloacelor de intervenţie.
Autorităţile publice locale fac eforturi pentru a asigura drepturile legale ale personalului serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă cu privire la:
 acordarea indemnizaţiilor pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului;
 plata asigurărilor pentru caz de boală profesională, accident ori deces produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce le revin pe timpul intervenţiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor activităţi specifice;
 uniformă/echipament de protecţie, aparatură şi mijloace de înştiinţare;
 control medical anual, asigurat gratuit.
Considerăm că fiecare autoritate a administraţiei publice locale a perceput în timp serviciul voluntar ca structură de specialitate proprie pe linia prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă şi au constatat că este necesară o mai mare implicare a consiliilor locale în derularea programelor de finanţare pentru operaţionalizarea serviciilor voluntare.
Lt.col. Zaharia Florin
Serviciul Pregătire, Protecţie şi Educaţie Preventivă a Populaţiei

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
-1.7 ° C
-1.7 °
-1.7 °
88%
0.8m/s
0%
lun
10 °
mar
11 °
mie
9 °
J
10 °
vin
19 °

Niciun articol afișat