Probleme cu despăgubirile pentru terenurile din cuva barajului

Situatie incerta pentru cetatenii care au detinut sau au dreptul sa detina terenuri in cuva barajului de la Lunca Pascani. este vorba despre o suprafata de teren de 117 hectare care a fost pusa deja la dispozitia Hidroelectrica pentru finalizarea investitiilor. Primarul municipiului Pașcani a precizat in cadrul unei conferinte de presa ca acel teren nu ar fi fost pus la dispozitia comisiei de fond funciar si prin urmare exista riscul ca municipalitatea sa nu primeasca un alt teren in alta parte pentru a fi dat in compensare celor care ar trebui sa fie despagubiti.

Edilul a motivat ca a semnat deja actele de expropriere fara clarificarile necesare privind proprietatea terenului ca sa nu intarzie realizarea investitiei.

Precizarile au fost facute in cadrul conferintei saptamanale de presa.

În acelasi context, edilul municipiului a spus ca terenul respectiv ar fi fost cultivat de societatea fostului primar, Dumitru Pantazi, dar nu stie cand si in ce conditii. Intrebat de BIT TV cine este proprietarul terenului primarul nu putut sa clarifice aceasta chestiune.

Privitor la aceasta chestiune, fostul primar Dumitru Pantazi are un punct de vedere diferit. In cadrul unei conferinte de presa, el a sustinut ca terenul ar fi fost pus deja la dispozitia comisiei locale de fond funciar in urma unor demersuri facute chiar de el si ca unii cetateni au deja adeverinta de punere in posesie si chiar acte de proprietate.

Fostul edil sustine ca o parte din terenul din cuva barajului apartine comunei Vanatori si ca doar cateva zeci de hectare ar fi la dispozitia municipalitatii. De asemenea, Dumitru Pantazi, sustine ca o parte din terenul respectiv a fost si este lucrat de societatea sa in baza unor contracte de arenda incheiate cu cei care detin terenurile.

Deocamdata nu se stie cate persoane sunt care detin terenuri in cuva barajului si urmeaza sa fie expropriate si nici daca si in ce conditii urmeaza sa fie despagubite. Edilul municipiului a anuntat ca despagubirile se fac doar pe baza cartilor funciare actualizate, iar in tabelele trimise pentru despagubiri terenurile detinute de cei cu adeverinte de punere in posesie sau titluri de proprietate sunt trecute ca fiind suprafete cu proprietari necunoscuti.

 

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
16.8 °
16.8 °
68%
2.7m/s
100%
D
16 °
lun
19 °
mar
13 °
mie
12 °
J
13 °

Niciun articol afișat