Probleme in prima zi de iarna din acest sezon. Restrictii de trafic si drumuri blocate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Caderile masive de zapada au creat probleme in prima zi autentica de iarna din acest sezon. Luni, 19 noiembrie, dupa-amiaza, au fost blocaje pe mai multe drumuri din apropierea municipiului Pascani, printre care si pe tronsonul spre suburbia Gastesti, pe DN 28 A.

Potrivit celor spuse de seful sectiei de Drumuri Nationale Pascani, Vlad Simon, portiunea mentionata a fost blocata de la ora 14:00 pana in jurul orei 17:30, din cauza unui autovehicul cu remorca, ce a derapat.

Tot la intrarea in localitatea Gastesti o ambulanta care mergea la un caz a derapat si a ajuns in sant.

Si pe drumul european 85, in localitatea Miroslovesti, drumul a fost blocat cateva ore din cauza unui TIR care a derapat. Circulatia s-a desfasurat apoi cu greutate, pe un singur sens de mers si dirijata de agenti de la politia rutiera.

Au fost impuse restrictii de tonaj pentru masinile de peste 7,5 tone pe drumul national 28 A Targu Frumos-Motca intre orele 14:30 – 21:30, iar pe tronsoanele de acest tip din zona Pascaniului s-a actionat cu 7 utilaje si au fost impanzite 187 de tone de material antiderapant.

Si pe drumurile judetene au fost restrictii. Din cauza ninsorilor abundente, s-au institutit limite de tonaj pe sectorul de drum județean cuprins între Pașcani și Lespezi. În zona respectivă, circulația a fost dirijată de echipaje ale Poliției Rutiere.

Nici municipiul Pascani nu a fost ferit de probleme. La amiază o basculanta nu a mai reusit sa urce panta dinspre Proinvest spre Spitalul de Urgenta si a blocat pentru cateva zeci de minute traficul rutier. Potrivit administratiei locale, utilajele au circulat încontinuu pentru curatarea drumurilor.

Mentionam ca in cursul zilei de mâine, vremea va rămâne rece. Seara vor fi semnalate din nou precipitații sub formă de ninsoare, în extindere treptată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime nu vor depăși 1°C, iar cele minime vor coborî până în jurul valorii de -3°C.

PULSUL ZILEI

Arhivele României, cercetare istorică pentru salvarea celei mai vechi școli din Pașcani

Demers necesar pentru salvarea de la dărâmare a celei mai vechi școli din Pașcani. Consilierul județean Mihai Dediu a solicitat Arhivelor Naționale ale României realizarea unei cercetări privind „istoricul Școlii „Vatra” din municipiul Pașcani și al imobilului situat în...

Proiect: Cimitirul municipal, la biserică, nu la Primărie. Fără taxa pe morminte!

Cimitirul vechi al municipiului Pașcani ar putea rămâne în administrarea bisericii „Înălțarea Domnului”. Un consilier local, Vlad Macovei de la PSD, a depus la secretariatul primăriei un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie supus aprobării...

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici – VIDEO

Festivalul tradițional de la Târgu Frumos. Vezi spectacolul LIVE aici: pe scenă vor urca numeroși artisti, atât tinere talente din localitatile apropiate, cât și persoane consacrate în muzică. https://www.youtube.com/watch?v=60a6nOYHyP0

Medicul, Eduard Nica, își continuă visul de a ajunge în inima Antarcticii. Mai sunt doar câteva luni – VIDEO

Medicul stomatolog pășcănean Eduard Nica merge mai departe cu planul de a ajunge pe Mount Sidley, în Antarctica, ultimul vârf din proiectul său de a urca pe cei mai înalți  șapte vulcani de pe fiecare continent. https://www.youtube.com/watch?v=w0CAzxAz-_0 Mai sunt doar câteva...

Pașcaniului și-a premiat campionii. Gala Olimpicilor, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu – VIDEO

Sute de elevi și sportivi din municipiul Pașcani au fost premiați vineri, 4 septembrie, pentru rezultatele obținute în anul școlar trecut. Gala Olimpicilor a avut loc pe scena Casei de Cultură „Mihail Sadoveanu”, unde au urcat peste 360 de...

Campanie de monitorizare a calității aerului în Iași și Târgu- Frumos

Comunicat -Incepând de astăzi, 3 septembrie 2026, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași desfășoară,timp de 30 de zile, o nouă campanie de monitorizare a calității aerului cu autolaboratorul.De această dată, monitorizarea se desfășoară în municipiul Iași, în cartierul Nicolina,...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

ANUNT   DE   INTERES   PUBLIC In atentia cetatenilor Municipiului Pascani,  a persoanelor care detin in proprietate stupi / populatii de albine si lucii de apa populate cu pesti S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI,  cu sediul in Municipiul Pascani,...

Poți verifica online cât ai cotizat pentru pensie, fără să mai mergi la ghișeu. Noul portal lansat de Casa de Pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de...

Câți bani a făcut statul român în primele 6 luni de la introducerea „taxei Temu”Citeşte întreaga ştire: Câți bani a făcut statul român în primele...

România a colectat peste 320.000.000 de lei în primele 6 luni ale anului 2026 din „taxa Temu”, aplicată coletelor extracomunitare, conform datelor ANAF obținute de G4Media.ro. Cele mai mari încasări au fost în martie, iar cele mai mici în...

Sute de copii pot învăța gratuit programare și siguranță online la cursurile „Cartea Daliei”. Până când se fac înscrierile

Sute de copii au ocazia să învețe programare și alte abilități esențiale pentru o lume digitală. Cursurile sunt predate gratuit de zeci de voluntari din toată țara.Programul „Cartea Daliei” le oferă copiilor și adolescenților acces la cursuri și activități...
Paşcani
cer acoperit de nori
17.2 ° C
17.2 °
17.2 °
81%
1.9m/s
94%
D
24 °
lun
28 °
mar
26 °
mie
30 °
J
19 °

Niciun articol afișat