Proiectie de film cu scop caritabil. Asociatia „Lumina si Dar” va invita sa traiti spiritul Craciunului

In apropiere de sezonul magic, cel al sarbatorilor de iarna, Asociatia „Lumina si Dar” din municipiul Pascani, in parteneriat cu Casa de Cultura „Mihail Sadoveanu”, organizeaza un eveniment caritabil cu traditie. Este vorba despre o proiectie de film, ce va avea loc pe 7 decembrie, de la ora 18:00. In spiritul Craciunului, cei interesati vor putea viziona filmul Arthur Christmas.

Pretul unui bilet este de 10 lei, iar cu banii stransi vor fi cumparate hainute, ghete, dulciuri si alte lucruri pentru 25 de copii defavoritati de soarta, care sunt monitorizati de voluntarii asociatiei.

Parinte, Dumitru Cristea, cel care conduce aceasta asociatie a tinut sa multumeasca tuturor celor care i-au oferit sprijin si spera ca in viitor sa construiasca un adapost de zi si de noapte pentru circa 100 de micuti.

Mentionam ca biletele pot fi achizitionate începând cu data de 20 Noiembrie 2018 de la sediul Asociației Lumină și Dar (str. Moldovei nr. 15, Clădirea Constructorul- în același loc cu Restaurantul Habbibi peste drum de Magazinul Reflex) sau de la voluntarii care vor merge prin școli.
Program Asociație: 8:00 – 16:00
Vicepresedinte: Gandac Ionut Daniel: 0784172692

 

PULSUL ZILEI

Un nou proiect pentru transportul urban la Pașcani

Considerați că ar fi necesar la Pașcani un transport local urban care să facă legăturile între zonele Deal, Vale, zona industrială și cea comercială ale municipiului? O astfel de facilitate a fost refuzată pana acum de administrațiile locale. Subiectul a...

Festival gastronomic la Pașcani. Cum rămâne cu zilele orașului

În lipsa unei decizii clare privind organizarea Zilelor Municipiului Pașcani, administrația locală face pregătiri pentru un alt eveniment. Este vorba despre un festival culinar care ar urma să aibă loc în al doilea weekend din luna iunie. Viceprimarul, Claudiu Bodoașcă,...

Ziua Copilului durează ca-n povești la Tătăruși. Distracția a început de joi, 28 mai – FOTO

Ziua Copilului a început deja la Tătăruși și ține ca-n povești, cu zile pline de activități, până pe 1 iunie. Joi, 28 mai, zona bazei sportive din localitate s-a umplut de personaje animate, dinozauri, premii și dulciuri pentru sărbătoriți. Administrația locală...

Camion cu scândură confiscat la Moțca

IPJ IASI: DOSAR PENAL ȘI MATERIAL LEMNOS CONFISCAT DE POLIȚIȘTI, LA MOȚCA La data de 28 mai a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un camion se deplasează din direcția Boureni către municipiul Roman...

Se închide o porțiune din strada Ștefan cel Mare în perioada 5-7 iunie. Va avea loc „Pașcani Karting Cup”

Atenție șoferi! O porțiune de strada Ștefan cel Mare din municipiul Pașcani va fi închisă timp de două zile, în primul week-end din luna iunie. Mai exact, de vineri, 5 iunie 2026, de la ora 12:00 și până duminică, 7...

Incendiu devastator la Brătești, în timpul vântului puternic de miercuri după amiază

Incendiu devastator la Brătești, în timpul vântului puternic de miercuri după amiază, 27 mai 2026. La fața locului au fost chemate echipaje de pompieri. "Echipajele de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au ajuns la locul solicitării, unde incendiul...

Autostrada A8, contracte de peste 8,7 miliarde de lei, deblocate pe coridorul Moțca–Iași: ”O zi istorică pentru Moldova”

Vineri, 28 mai, este „o zi istorică pentru Moldova și Autostrada A8 - Unirii”, anunță un fost secretar de stat de la Ministerul Transporturilor. Este vorba despre 8,7 miliarde de lei în contracte deblocate pe coridorul rutier Moțca–Iași, a...

Festival concurs pentru elevii din școlile speciale, „Primăvara în culoare”, organizat la Pașcani – VIDEO

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a găzduit joi, 28 mai, o nouă ediție a festivalului-concurs „Primăvara în culoare”, eveniment devenit deja o tradiție pentru elevii din învățământul special și special integrat. Manifestarea a ajuns în acest an...

Mobilizare impresionantă în prima zi de funcționare la Centrul Local de Recoltare a Sângelui Pașcani

Prima zi de activitate a Centrului Local de Recoltare a Sângelui Pașcani a adus o mobilizare peste așteptări din partea comunității locale, confirmând nevoia reală și așteptarea îndelungată pentru acest serviciu medical în municipiu. Peste 80 de persoane s-au înregistrat...
Paşcani
cer fragmentat
19.6 ° C
19.6 °
19.6 °
41%
6.7m/s
20%
J
18 °
vin
15 °
S
18 °
D
20 °
lun
23 °

Niciun articol afișat