Procesul cu despagubiri de un leu, amanat. Primarul fuge de interogatoriu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

 

Procesul civil deschis de primarul Pascaniului prin care a solicitat despagubiri materiale de doar 1 leu de la un cetatan al municipiului, bate pasul pe loc. Primul termen a avut loc in luna martie a anului trecut iar la sedinta de judecata stabilita de instanta pe 21 februarie a.c., edilul nu a fost prezent in sala, pe motiv ca este plecat in concediu de odihna, in Maldive conform unor surse neoficiale. Este a doua oara cand Marius Pintilie  – foto lipseste de la interogatoriul solicitat de avocatul paratului, pe 8 noiembrie fiind plecat in vizita in comuna Pascani, din Republica Moldova.
Instanta a stabilit ca urmatorul termen sa fie pe 25 aprilie a.c.

Mentionam ca in calitatea de parat, din acest dosar este femeia care a indraznit sa depune doua plangeri penale impotriva edilului. Gianina Smau s-a stropit cu diluant și a încercat să își dea foc în față Primăriei după ce a fost somată de primar să elibereze un spațiu din fața Halei din Piața Vale , unde era pusă o masă pentru vânzarea de legume și fructe. Evenimentul a avut loc pe 24 iunie 2021, la audiențe.
La acea vreme, femeia a susținut că edilul i-ar fi vorbit urât și că ar fi împins-o, iar în urma scandalului s-ar fi lovit. Ea a depus o plângere penală la Poliția Pașcani și un certificat medico legal din care reiese că a avut nevoie de 1-2 zile de îngrijiri medicale. Victima îl acuză pe primar de purtare abuzivă și abuz în serviciu.

A doua reclamatie a fost depusa la Parchetul din Pascani in aprilie 2022. Reclamanta sustine că primarul, Marius Pintilie, ar fi condiționat  aprobarea și eliberarea unei cereri de închiriere a domeniului public pentru a vinde flori și mărțișoare , de retragerea primei plângeri penale formulată împotriva sa, aflată în lucru la Parchetul Pașcani.
Negocierea a fost purtată, la acea vreme, prin intermediul unui funcționar public, iar convorbirea telefonică a fost făcută publică.
Ambele dosare nu au fost solutionate pana la acesta data.
In legatura cu cele doua acuzatii primarul Pascaniului a sustinut ca nu a pus mâna pe reclamantă și nu a agresat-o la audiente si ca privitor la conditia de retragere a plangerii, functionarul care apare pe inregistrari ar fi inteles gresit solicitarea lui.

PULSUL ZILEI

Târgul localităților la Pașcani pe 3 octombrie

Primăria Pașcani vrea să închirieze o scenă, ecran LED și instalație de sonorizare pentru două evenimente. Anunțul a fost făcut deja pe SEAP și site-ul Primăriei iar suma alocată este de 50.000 de lei. Scena ar urma să fie folosită...

Consilierii se lasă așteptați în C.A.-urile școlilor 

Școlile din municipiul Pașcani așteaptă ca administrația locală să își desemneze reprezentanții în Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ. Cererile au fost deja transmise, iar nominalizările ar urma să fie făcute cel mai probabil în ședința Consiliului Local...

Pașapoartele și Permisele Iași se mută temporar

Serviciile de Pașapoarte și Permise și Înmatriculări din Iași vor funcționa, temporar, într-o altă locație. Sediul de pe Bulevardul Primăverii, unde cele două servicii își desfășoară în prezent activitatea, va intra într-un amplu proces de modernizare. Investiția se ridică la...

10 lei biletul la meciurile CSM Pașcani?

Intrarea pe stadion la meciurile de fotbal ale echipei CSM Pașcani ar urma să nu mai fie gratuită. Conducerea clubului a analizat deja posibilitatea taxării prin introducerea unor bilete de intrare de 10 lei pentru fiecare meci și a...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează îngrijitoare și infirmiere – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani scoate la concurs 11 posturi pentru îngrijitoare și infirmiere. Anunțul a fost publicat pe site-ul posturi.gov.ro și deja se primesc dosarele - ANUNTUL POATE FI CITIT AICI. Astfel, unitatea medicală caută nouă îngrijitoare pentru...

Acțiune de amploare pentru controlul și eradicarea rabiei: Vizuinile vulpilor, țintite din aer

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Iași anunță că, începând de vineri, 25 septembrie, începe campania de vaccinare antirabică a vulpilor, prin distribuție aeriană și manuală la vizuinile acestora. Acțiunea face parte din Programul strategic privind supravegherea, controlul...

Concurs regional de robotică organizat de Biblioteca Municipală la Pașcani

Pașcaniul devine, sâmbătă, locul în care ideile copiilor se transformă în proiecte de robotică. Cinci echipe de elevi din județele Iași și Bacău se vor întâlni la Primăria Pașcani, unde vor avea la dispoziție doar trei ore pentru a...

Criză de profesori, la două săptămâni de la începutul anului. Sunt căutați studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu

La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Aproape 80 de școli...

Ce putem face pentru a-i proteja pe copii de virozele de sezon. Sfaturile medicului

Ce facem noi cel mai bine când scad brusc temperaturile? Răcim, şi la fel şi copiii, aşa cum vorbeam deja zilele trecute de primele, multe cazuri de răceli care se văd în sălile de clase. Care sunt câteva ajustări...

Facturile cresc din nou. Cât vom plăti în plus la curent și gaze în lunile următoare

Odată cu frigul, vin şi facturile care şi ele ne îngheaţă conturile. Sau ne încing buzunarele. Deja, la cele primite în septembrie, ne-am uitat de două ori la sumă pentru că am plătit cu aproape 30% mai mult. Acum...
Paşcani
cer senin
10.2 ° C
10.2 °
10.2 °
85%
2.6m/s
27%
mie
18 °
J
20 °
vin
17 °
S
18 °
D
12 °

Niciun articol afișat