Programul activităților de Ziua Copilului, la Pașcani

C.P. Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani împreună cu Primăria Municipiului Pașcani organizează cu ocazia zilei de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului o manifestare dedicată acestora. Cu această ocazie se vor desfășura următoarele activități:
– Expoziția concursului de pictură realizat în parteneriat cu instituțiile de învățământ pășcănene-ora 9.00- 13.00- Piațeta ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani;
 –         Desene pe asfalt pe strada Ștefan cel Mare între magazinul Profi și sediul Oficiului Poștal nr. 1 la care vor participa copiii cu vârstă preșcolară și ciclul primar în intervalul orar 9.00- 11.00. Înscrierea între ora 9.00-9.30.Ora 10.00-11.00 desfășurarea activității;
 –         Exercițiu demonstrativ din partea Inspectoratului de Jandarmi Judetean Iași pe strada Ștefan cel Mare în fața magazinului Profi  între orele 9.40-10.00;
 –         Demonstrație de karting pe celălalt sens al străzii Ștefan cel Mare realizată de membrii cercului de karting al Clubului Copiilor din Pașcani, între orele 11.00- 12.00;
–         În Piațeta ,,Mihail Sadoveanu” din Pașcani va avea loc un concurs de graffiti – Copilul din tine (participă tineri cu vârsta de max. 25 de ani) între orele 10.00-12.00 iar în intervalul orar 12.00-13.00 va avea loc un program artistic realizat de Casa Municipală de Cultură ,,Mihail Sadoveanu’’ din Pașcani în parteneriat cu Clubul  Dream Dance Pașcani și Clubul Copiilor din Pașcani ;
 –         Manifestarea se va încheia cu premierea concursului de pictură și de graffiti începând cu ora 13.00  .

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări

Am votat astăzi pentru învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, un cabinet de la care avem mari așteptări. În același timp, am dat un vot pentru continuarea proiectelor majore ale Iașului și pentru dezvoltarea județului nostru. Pentru Iași cred că...

Senatorul Lucian Rusu: România are nevoie de stabilitate, dar și de responsabilitate!

Astăzi, Partidul Naţional Liberal a votat pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. A fost un vot de necesitate, nu un vot de încredere politică. România nu își poate permite prelungirea crizei politice, blocarea deciziilor bugetare sau întârzierea investițiilor esențiale pentru dezvoltarea...

Parlamentul European a aprobat noi reguli pentru pasagerii aerieni: Rambursări în 14 zile și însoțitori care pot călători gratuit

Parlamentul European a aprobat marți noi norme privind drepturile pasagerilor, care prevăd rambursarea integrală a biletelor de avion cumpărate prin agenții de turism sau platforme de rezervare online, inclusiv a comisioanelor de intermediere, în termen de 14 zile, în...

Tradiție și inovație în arta gastronomică: liceeni și studenți se întrec la Iași

Elevi de liceu de la colegii tehnologice din județele Moldovei, dar și studenți participă, astăzi, la concursul regional „Tradiție și inovație în arta gastronomică”, organizat de Facultatea de Agricultură a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

Investiții propuse la Lespezi: piața de animale ar putea fi modernizată, iar în satul Buda ar putea fi amenajat un teren de sport –...

Primăria comunei Lespezi vrea să obțină finanțare prin programele Consiliului Județean Iași pentru două investiții: modernizarea pieței de animale și înființarea unui teren de sport în satul Buda. Proiectele au fost discutate și aprobate în ședința extraordinară a Consiliului...

Hărțuirea școlară, un semnal de alarmă pentru părinți. Psihologul Oana Țogan: semnele bullyingului nu trebuie ignorate

Părinții nu ar trebui să ignore schimbările de comportament ale copiilor. Retragerea din grup, teama de a merge la școală sau glumele repetate care ajung să umilească un coleg pot ascunde situații de bullying. Psihologul Oana Țogan atrage atenția...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS – 20 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL TARGU FRUMOS - 20 OCTOMBRIE 2026 Vezi ce proiecte au consilierii locali pe ordinea de zi, discuțiile și voturile aleșilor locali, în direct AICI. https://www.youtube.com/watch?v=CZDgz_G2wYk

Pagina verde. Patru staţii de biogaz din gunoi de grajd, finanţate cu 11 mil. euro din PNRR, au fost finalizate. Bogdan Pantazi, Agrocomplex Lunca...

În decembrie 2025, cinci companii figurau cu proiecte de staţii de biogaz finanţate prin PNRR, de peste 14 mil. euro ♦ Patru dintre ele, toate ale unor fermieri, apar acum cu un progres tehnic de 100% ♦ „Genul ăsta de investiţii, fără o...

Trei persoane au ajuns la Urgențe după un incident la Lidl Pașcani

Trei persoane au ajuns la Urgențe după ce li s-a făcut rău în magazinul Lidl din Pașcani. Unitatea ar fi fost închisă temporar Trei persoane, despre care există informații că ar fi angajate ale magazinului Lidl din Pașcani, au avut...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru

Deputatul, Bogdan Cojocaru: A8 este vitală pentru Iași! Nu este un proiect care se negociază, ci o investiție strategică în viitorul nostru. Iașul are nevoie de autostradă pentru a atrage investiții, pentru a crea locuri de muncă, pentru a-și valorifica potențialul...
Paşcani
cer senin
14.1 ° C
14.1 °
14.1 °
88%
0.4m/s
84%
mar
14 °
mie
16 °
J
15 °
vin
12 °
S
16 °

Niciun articol afișat