Rechizite gratuite pentru copiii săraci. Cei mai mulți beneficiari sunt din Moldova

Elevii din familii sărace vor primi, și anul viitor, rechizite gratuite. Pentru a beneficia de acest ajutor, părinţii trebuie să depună dosarele cu documente la secretariatele unităților unde învață copiii lor.
Pentru zeci de mii de elevi din județul Iași, rechizitele gratuite sunt o soluție salvatoare. Vorbim de copii în familiile cărora singurele venituri sunt cele provenite din ajutorul social sau din alocații. Părinții recunosc că fără sprijinul de la stat nu și-ar putea trimite copiii la şcoală.
„Ceva trebuie să facem ca să trimitem copiii la şcoală, mai ales că învaţă bine. Din clasa I până acum, în a VI-a, a luat numai premiul întâi. Deci nu are rost să o împiedic, să pun piedică acum. Trebuie să fac ceva ca să o trimit mai departe, să se ducă la şcoală,” spune unul dintre părinți.
„Îmi este greu că nu am cu ce, nu are posibilitate bună aşa, pentru şcoală. Să aibă de toate, adică: îmbrăcămintea, încălţămintea, rechizite ce mai cere la şcoală, nu prea le am,” a spus un alt părinte.
Potrivit unei statistici, aproape jumătate dintre elevii din România provin din familii sărace. Cei mai mulţi sunt din Moldova.
„Când se apropie anul şcolar, prima întrebare a părinţilor, în afară de „când este deschiderea oficială”, dacă s-au primit rechizite şi dacă le dau copiilor. Majoritatea sunt neangajaţi și, lucrând acasă, nu au financiar posibilitatea să susţină copii să meargă la şcoală,” a explicat Irina Lupu, directorul Şcolii Generale Aron – Vodă din Aroneanu.
Valoarea maximă a fiecărui pachet de rechizite este de 25 de lei pentru un elev din învăţământul primar şi 30 de lei pentru un elev din învăţământul gimnazial. sursa yahoonews.com

PULSUL ZILEI

Lucian Petrică Rusu, președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României: România riscă să aibă blocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din PNRR din...

Este o sumă uriașă, iar în spatele acestor cifre sunt investiții de care România are nevoie: spitale, școli, drumuri, infrastructură și servicii publice mai bune. Cele două cereri de plată, 5 și 6, însumează aproximativ 6,4 miliarde de euro și...

Fără impozit dublu pentru apartamentele cu balcoane închise. Ministrul Dezvoltării clarifică regulile

Proprietarii apartamentelor cu balcoane închise nu vor plăti impozit dublu pentru întreaga locuință și vor putea solicita oricând autorizația de regularizare, în condițiile precizate de Ministerul Dezvoltării. Pentru balcoanele închise de peste trei ani, statul nu mai poate aplica...

Crescătorii de animale la curte riscă amenzi dacă își deranjează vecinii. La ce distanță trebuie amplasate adăposturile și unde pot fi făcute reclamații

Zgomotele persistente și mirosurile neplăcute provocate de animalele din gospodării pot genera conflicte între vecini și, în unele cazuri, pot atrage amenzi considerabile pentru proprietarii de animale. Conform avocatului Bogdan Pițigoi, intervievat de Digi24, legislația românească impune reguli clare...

Ce înseamnă cifrele de pe ouă. Diferența dintre codurile 0, 1, 2 și 3 și ce să verifici înainte să le cumperi

Prima cifră din codul imprimat pe coaja ouălor arată în ce condiții au fost crescute găinile. Este un detaliu pe care cumpărătorii îl pot verifica direct la raft, mai ales când vor să distingă între ouăle de la păsări...

Sâmbăta Morților 2026: Ce legătură are pomenirea celor adormiți cu Învierea lui Hristos. Semnificația Moșilor de toamnă

Moșii de toamnă sunt pomeniți în 2026 pe 7 noiembrie, zi dedicată rugăciunii pentru cei trecuți la cele veșnice. Credincioșii participă la slujbe, oferă alimente de pomană și merg la mormintele celor dragi, potrivit obiceiurilor locale. Practicile bisericești și...

Orașe americane încep să renunțe la camerele inteligente care urmăresc mașinile

Camerele inteligente instalate pentru identificarea infractorilor și a mașinilor furate au început să fie eliminate din mai multe orașe americane. Cel puțin zece administrații locale și departamente de poliție au decis, din vară, să renunțe la tehnologia Flock Safety...

Bolojan deranjat de faptul că multe spitale cheltuie aproape toți banii pe salarii. „Nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, 6 noiembrie, la Buzău că o parte importantă din spitalele românești își cheltuie aproape toți banii pe salarii. ”Înseamnă că acel spital nu e pentru pacienți, ci pentru angajați”, a susținut el. ”Anul...

Când primesc profesorii cei 1.500 de lei pe carduri. Termenul pentru acordare a primei de carieră didactică a fost prelungit

Profesorii care nu au încasat până acum prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 de lei, vor putea primi banii până la sfârșitul anului 2026. Ministerul Educației și Cercetării a anunțat prelungirea perioadei de alimentare a cardurilor, plățile...

Contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești plătește 105.800 de lei, iar Ciohorăni dă 90.000 de lei unei firme care a luat de la...

Două comune din județul Iași au dat contracte de deszăpezire pentru iarna 2026-2027: Cristești, pe 28 octombrie, cu 105.800 de lei fără TVA, și Ciohorăni, pe 27 octombrie, cu 90.000 de lei. Amândouă au cumpărat serviciul direct, fără licitație. La...

Prag redus pentru fondurile europene destinate fermierilor. Finanțări de până la 200.000 de euro

Fermierii pot obține mai ușor finanțare europeană pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole. Începând de astăzi, 6 noiembrie, pragul minim de selecție pentru programul DR-12 a fost redus de la 80 la 45 de puncte. Noua sesiune de depunere a proiectelor este...
Paşcani
cer senin
1.3 ° C
1.3 °
1.3 °
80%
0.8m/s
0%
D
2 °
lun
10 °
mar
7 °
mie
8 °
J
10 °

Niciun articol afișat