Regulament pentru spațiile de joacă din Târgu Frumos – DOC

Legislativul local din orașul Târgu Frumos a aprobat în ultima ședință de Consiliu Local ce a avut loc la sfârșitul lunii februarie un regulament de funcționare a spațiilor de joacă și parcurilor de distracții din localitate. Necesitatea unui astfel de document ar fi apărut după un control tematic al Protecției Consumatorilor, după cum a precizat în plen viceprimarul orașului, Costel Florea.

În regulament sunt trecute toate detaliile cu privire la utilizarea acestor spații în bune condiții. De asemenea, pentru cei care nu respectă regulile sunt prevăzute și amenzi, care pornesc de la o sută de lei și pot ajunge până la o mie de lei, în funcție de gravitatea situațiilor. Sancțiunile ar urma să fie aplicate de către polițiștii locali.

Potrivit documentului, accesul în spațiile de joacă va fi permis între orele 8-21, iar echipamentele de joacă sunt destinate doar copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 si 14 ani. Pe fiecare dintre acestea, sunt trecute condițiile de utilizare.

Pe site-ul bit24.ro puteți consulta regulamentul, iar pe canalul de Youtube al televiziunii locale puteți vedea ședința Consiliului Local în care a fost votat acest proiect de hotărâre și multe altele de interes local.

Anexa la HCL 36 din 2025

 

PULSUL ZILEI

Câte locuri vor fi la creșă și în grădinițe, în Pașcani, pentru noi înscrieri

Informații importante pentru părinții care se pregătesc să își înscrie copilașii la creșă si grădiniță. Pe 25 mai va începe perioada de depunere a cererilor, iar ultima zi de înscriere va fi 18 iunie. În municipiul Pașcani sunt peste...

O nouă campanie de donare de sânge organizată de Protopopiatul Pașcani. Vezi când va avea loc

O nouă campanie de donare de sânge organizată de Protopopiatul Pașcani. Luni, 11 mai, persoanele interesate să doneze sânge sunt așteptate la sediul instituției, între orele 8 și 14. "O nouă campanie de donare de sânge este pe cale să...

Concursul de karting organizat de Clubul Copiilor ar putea ajunge în centrul Pașcaniului

Clubul Copiilor din municipiul Pașcani intenționează să organizeze, și în acest an, concursul județean de karting – un eveniment sportiv care a devenit deja o tradiție locală. Competiția ar urma să aibă loc în perioada 6–7 iunie, însă organizatorii...

Vizită de lucru la hidrocentrala Pașcani. Lucrările continuă

Vizită de lucru, vineri, 24 aprilie, la unul dintre cele mai importante proiecte energetice din zona Pașcani. Reprezentanți ai administrației locale și centrale, alături de parlamentari și specialiști din domeniu, au mers pe șantierul Amenajării Hidroenergetice Pașcani pentru a...

Cum vor circula autobuzele pe 1 MAi

Transportul public local va funcționa in ziua de 1 Mai, după programul de weekend. Anunțul a fost făcut de conducerea CLP Ecoserv având in vedere că ziua Internațională a Muncii este zi liberă. Așadar, autobuzele vor circula pe toate...

Sute de mii de lei, cheltuieli poștale din banii dumneavoastră

Dacă vă întrebați pe ce mai sunt cheltuiți banii dvs. și de ce ar trebui publicat, înainte de votarea bugetelor, Programul anual de achiziții publice pentru bunuri și servicii, iată un nou exemplu. În primele trei luni ale anului...

Seful de la Asistenta Socială a ieșit la pensie

Șeful de la Asistența Socială din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani, Adrian Hariga, a ieșit la pensie de la jumătatea acestei luni. O dispoziție de constatare a fost publicată deja pe site-ul instituției, funcția fiind astfel vacantată. Hariga și-a încetat...

Cartele de acces pentru depozitarea gunoiului

Administratia locală din Pașcani distribui cartele de acces la Eco-Insulele digitalizate pentru încă patru puncte de colectare: la ”Crizantema M1-M2” de pe strada Garabet Ibrăileanu, la blocul Crinul de pe Strada Moldovei, la pavilioanele X si Y de pe...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.3 ° C
9.3 °
9.3 °
66 %
1.8kmh
92 %
S
20 °
D
16 °
lun
12 °
mar
15 °
mie
10 °

Niciun articol afișat