Se anunţă o criză majoră de personal cu calificare medie în spitalele ieşene

Organizaţiile medicale din sistemul sanitar atrag atenţia asupra faptului că atât la nivel naţional cât şi la nivel local vom intra într-o zonă de risc sanitar. Deocamdată, cel mai mare deficit se constată la asistenţii medicali specializaţi, spune Iulian Cozianu, preşedinte SANITAS Iaşi. O altă categorie vizată este cea a personalului cu studii medii – infirmire, brancardieri – dar şi personal TESA, unităţile medicale riscând să rămână şi fără contabili. “Cine stă la un salariu de 2.000 de lei, semnând achiziţii de milioane de euro, ceea ce înseamnă răspundere?”, a mai spus Iulian Cozianu. Ce spitale şi domenii din Iaşi stau cel mai rău?

O analiză a prestigioasei organizaţii Frames arată că România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenţi medicali pentru a face faţă provocărilor sanitare din următorii ani generate de îmbătrânirea populaţiei şi de deteriorarea accentuată a sănătăţii categoriilor vulnerabile, în special copii şi bătrâni. Un prim factor de risc este îmbătrânirea populaţiei. Pe an ce trece, populaţia ţării îmbătrâneşte şi devine tot mai bolnavă. Potrivit INS, populaţia vârstnică a ţării noastre a depăşit-o cu peste 20% pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar fenomenul se va accentua.

Alcoolul şi mâncarea proastă ne omoară cu zile

În ceea ce priveşte starea de sănătate, speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Europa. Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii, în timp ce cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces provocat de cancer. Statisticile medicale arată că aproape jumătate din totalul deceselor sunt cauzate de comportamentele riscante în materie de sănătate. Este vorba depre consumul de alcool şi alimentaţie nesănătoasă, o rată mult mai mare faţă de media UE.

Potrivit studiului Frames, pe fondul acestor probleme, România are nevoie urgentă de un plan naţional de pregătire în zona asistenţei medicale. În 2019, existau 3,2 medici practicanţi la 1.000 de locuitori, acest raport fiind unul dintre cele mai scăzute din UE (media UE fiind de 3,9), şi 7,5 asistenţi medicali la 1.000 de locuitori (media UE fiind de 8,4). În „Studiul privind situaţia asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice din România”, realizat de Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, în ultimii 23 de ani numărul asistenţilor medicali a scăzut cu 25%, în timp ce numărul pacienţilor a crescut cu 12%.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Unde vor fi mutate sălile de jocuri de noroc. La propunerea primarului, Pașcaniul nu scapă de ele

La o zi după dezbaterea cu o parte dintre consilierii locali, primarul Marius Pintilie a publicat spre dezbatere publică proiectul privind reglementarea, nu interzicerea, activității sălilor de jocuri de noroc în municipiul Pașcani. Conform documentului aflat pe site-ul Primăriei,...

ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE LA TÂRGU FRUMOS ȘI HÂRLĂU – FOTO

Cu ocazia Zilei Poliției Române, polițiștii au organizat o serie de activități interactive în orașele Târgu Frumos și Hârlău, dedicate comunității locale, cu scopul de a aduce mai aproape de cetățeni specificul muncii de poliție. Un moment deosebit de apreciat...

Polițiștii de onoare ai anului 2026 și polițiști avansați în grad, la Inspectoratul de Poliție Județean Iași

POLIȚIȘTI DE ONOARE AI ANULUI 2026 ȘI POLIȚIȘTI AVANSAȚI ÎN GRAD IPJ Iasi: Ca în fiecare an, la data de 25 martie, când se sărbătorește Ziua Poliţiei Române, marcăm o serie de evenimente importante la nivelul instituției noastre. Printre acestea...

Marșul Solidarității, pe 2 aprilie, la Pașcani. Școala Gimnazială Pașcani organizează o nouă ediție a proiectului național „Albastru pentru Solidaritate”

Școala Specială din municipiul Pașcani se pregătește pentru un proiect cu tradiție și de amploare ce va avea loc zilele următoare. Este vorba despre proiectul național „Albastru pentru Solidaritate”, dedicat conștientizării autismului. Pe 31 martie, de la ora 15:00, va...

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani merg la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do. Sprijin financiar din partea administrației locale

16 sportivi de la Clubul Long Ho Pașcani au fost selectați în lotul național si vor participa la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do, ce va avea loc la București, în perioada 20-25 mai 2026. Rezultatele obținute de sportivii...

Plan pentru situații de urgență la Pașcani. Doar trei adăposturi civile – DOC

Consilierii locali din Pașcani sunt chemați să aprobe, în ședința din 30 martie, planul de intervenție pentru situații de urgență pe anul 2026, un document care stabilește atât resursele financiare, cât și modul de organizare în caz de criză. Documentul...

Cât costă carnea de miel înainte de Paște, în zona Pașcani

Prețul cărnii de miel pentru masa de Paște rămâne, în acest an, la fel ca anul trecut, în zona Pașcaniului, potrivit crescătorilor de animale. Chiar dacă în ultimele luni au fost înregistrate scumpiri în mai multe domenii care afectează...

APAVITAL anunță digitalizarea cu sisteme AI a relațiilor cu clienții: timpii de procesare documente scad cu până la 80%

Comunicat:APAVITAL a introdus tehnologia AI în ecosistemul digital central de interacțiune cu clienții. Upgrade-ul înseamnă reducerea semnificativă, de până la 80%, a timpului de completare și procesare documentele, reducerea cu 60% a solicitărilor care necesită operatori și concomitent...

Foto/Video – Zeci de bătrâni lăsați fără economiile de-o viață: jaf la CAR. Procurorii au făcut percheziții

Perchezițiile au avut loc în cursul zilei de ieri la sediul Casei de Ajutor Reciproc din Ruginoasa o entitate care a funcționat din anii 80’ și până în jurul anului 2023 când oamenii spun că au dispărut banii @...

„Seară cu rost duhovnicesc”, duminică, 29 martie, la Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani

Credincioșii din Pașcani sunt invitați la o nouă întâlnire duhovnicească organizată la finalul acestei săptămâni. Duminică, 29 martie 2026, de la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Voievozi” din municipiu va avea loc evenimentul intitulat „Seară cu rost duhovnicesc”, dedicat aprofundării credinței...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
13.7 °
13.7 °
48 %
4.6kmh
94 %
mie
13 °
J
15 °
vin
15 °
S
10 °
D
8 °

Niciun articol afișat