Şoferul care a produs tragedia pe “şoseaua morţii” a fost arestat pentru 30 de zile

Alexandru Andrei Glodoreanu, şoferul ce a condus băut maşina care a ars luni seară între Leţcani şi Podu Iloaiei îşi va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Ieri, anchetatorii au cerut arestarea lui pentru 30 de zile, iar judecătorii au încuviinţat de îndată. Acesta a fost dus în Arestul Poliţiei Iaşi.

 „Instanţa admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Andrei Alexandru Glodoreanu. În consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracţiunilor de conducere unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ucidere din culpă, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, au precizat ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată de către apărătorul din oficiu. În urma accidentului cumplit de luni seară dintre Leţcani şi Podul Iloaiei, Glodoreanu a negat iniţial că s-ar fi aflat la volanul autoturismului Audi A4, apoi ar fi recunoscut în faţa anchetatorilor că el se afla la volan, însă nu a dat detalii. Acesta refuzase să sufle în etilotest după producerea accidentului, dar apoi a mers la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge care au arătat că era beat criţă: 1,82 ml/l alcool în sânge.

De cealaltă parte, Dănuţ Iliescu, băiatul de 18 ani carbonizat în accident, era student în primul an la Facultatea de Agricultură din Copou. Dănuţ era coleg de muncă cu şoferul vinovat, ei locuind în sate apropiate. Alexandru Glodoreanu locuieşte în Satul nou, este însurat, are un copil în vârstă de patru ani, iar soţia este însărcinată. De asemenea, autoturismul Audi A4 care a ars aparţine şoferului. Culmea, atât şoferul cât şi băiatul decedat aveau autoturisme asemănătoare, achiziţionate în cursul anului trecut. Deoarece şoferul nu a dorit să facă declaraţii, poliţişii care anchetează accidentul presupun că tânărul de la volan a intrat în curbă cu viteză prea mare şi a derapat. Accidentul a avut loc după o curbă la stânga, cu direcţia spre Podu Iloaiei. Şoferul autoturismului Audi a frânat 70 de metri fără niciun motiv înainte de a ieşi în decor, unde a lovit un arbore şi s-a răsturnat pe o parte. Doi dintre pasageri, Glodoreanu şi o tânără au fost scoşi de oamenii care au oprit la locul accidentului, însă Dănuţ Iliescu nu a mai putut fi salvat şi a ars de viu.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Pașcani: La 30 de ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne imprimată pentru totdeauna în memoria credincioșilor romano-catolici din Pașcani și în istoria comunității. În prezența Preasfințitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, a Monseniorului Isidor Iacovici, a pr. Bogdan Răchiteanu, a pr....

Extindere rețea de gaze într-o zonă din Hârlău, cu bani de la bugetul local

Locuitorii de pe strada Păstorel Teodoreanu din orașul Hârlău ar putea beneficia de rețeaua de gaze naturale, după ce administrația locală a făcut un pas în vederea extinderii sistemului de distribuție în această zonă. Primăria Hârlău a atribuit, pe 6...

Nacelă pentru întreținerea spațiilor verzi din Târgu Frumos

Primăria orașului Târgu Frumos cumpără un utilaj destinat lucrărilor de întreținere a spațiilor verzi. Este vorba despre o nacelă cu platformă tractată și braț articulat, care va putea fi folosită pentru intervenții la înălțime. Achiziția a fost atribuită pe 10...

Pantazi și Pintilie despre asfaltarea străzilor. Cine a făcut mai mult?

Dispută între fostul și actualul primar al Pașcaniului pe tema asfaltărilor străzilor. Consilierul, Dumitru Pantazi, a atras atenția că pentru realizarea documentațiilor tehnice necesare asfaltării a peste 4 km de străzi prin programul Anghel Saligny a fost nevoie de...

Proiecte de hotărâre redactate în bătaie de joc 

Semnal de alarmă în legislativul pășcănean. Unii consilieri locali au atras atenția ca tot mai multe proiecte de hotărâre sunt puse pe ordinea de zi si in dezbatere atât in ședințele comisiilor cât și în plen deși sunt pline...

Au dispărut murăturile din piețele pașcănene

Varza, gogonelele și castraveții murați au dispărut de pe tarabele din piețele pașcănene, în urma unui control al inspectorilor de la Direcția Agricolă Iași. Micii producători au aflat că nu au voie să le mai comercializeze dacă nu au...

Restricțiile pe pasajul Peștișorul sunt ilegale? O asociație a transportatorilor acuza Primaria de „exces de putere”

Semne mari de întrebare privind legalitatea interdicțiilor de circulație impuse de administrația locală din Pașcani pe pasajul peste calea ferată de pe Strada Grădiniței. Limitarea accesului mașinilor cu greutatea mai mare de 11,5 tone și impunerea unor condiții de natură...

Un nou ansamblu de dansuri populare la Miroslovești. Se fac înscrieri

Demersuri pentru înființarea unui nou ansamblu de dansuri populare în comuna Miroslovești. Primarul comunei, Costel Cojocaru, a lansat o invitatie în acest sens pe rețelele sociale pentru a-i încuraja pe toți cei care iubesc tradițiile și își doresc promovarea...

Clubul Copiilor Pașcani organizează două concursuri dedicate Zilei Naționale a României

Copiii și tinerii pasionați de șah și tenis de masă sunt invitați să participe la două competiții organizate de Clubul Copiilor Pașcani, în preajma Zilei Naționale a României. Este vorba despre Cupa „1 Decembrie” la Șah, ajunsă la ediția...

De la 3 la 9 hectare de legume! Unul dintre cei mai mari legumicultori din județul Iași, mizează la Pașcani pe investiții și tehnologie...

La 37 de ani, Alexandru Popoaea și-a construit pas cu pas propria afacere în legumicultură. Inginer horticol de profesie, acesta a lucrat mai întâi ca inginer agronom în cultura mare, între 2012 și 2019, pentru a acumula experiență, înainte de...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
4.9 °
4.9 °
79%
1.3m/s
100%
mie
5 °
J
12 °
vin
19 °
S
7 °
D
7 °

Niciun articol afișat