Teatru de calitate la Pașcani. “Bocitoarele vesele” au ținut pubicul cu sufletul la gură, două ore

Teatru de calitate la Pașcani

“Bocitoarele vesele” au ținut pubicul cu sufletul la gură, două ore

Spectacolul oferit de “Bocitoarele vesele” a făcut seara mai senină celor peste 300 de persoane care au ales să petreacă miercuri în compania actorilor de la Teatru „Mihai Eminescu” din Botoșani. Piesea de teatru a umplut sala de spectacole de la Casa de Cultură din Pașcani pentru a urmări inedita poveste captivantă, în care au fost aduse alături dansul și folclorul românesc. Decorul, costumele și coregrafia s-au împletit perfect. Regizorul piesei a fost Alexandru Vasilache.

Spectacolul „Bocitoarele vesele”, „o poveste pe o canava din mai multe piese ale lui Shakespeare”, a atras mulţi spectatori. 21 de actori au prezentat un spectacol inedit, o poveste trepidantă, în care au adus alături dansul şi muzica folclorică românească, muzica veche, cântată la cobză, într-o poveste captivantă, cu un decor deosebit, costume şi coregrafie de excepţie.

Aplauzele nu au contenit să apară atât în timpul spectacolului, după replici spumoase, amuzante, dar şi la final, piesa desfășurându-se pe parcursul a două ore.

Alexandru Vasilache, director general al „Moldova Film“ din Chişinău, Republica Moldova, este autorul dramatizării şi regizorul spectacolului „Bocitoarele vesele”. Scenografia a fost semnată de Mihai Pastramagiu, iar ilustraţia muzicală de Victoria Bucun.

Împreună au reuşit, alături de actori, să dăruiască publicului un spectacol greu de uitat.

PULSUL ZILEI

Ce sunt zilele de harţi şi ce semnificaţie au în tradiţia creştin-ortodoxă

Zilele de harți sunt însemnate ca atare în calendarul creștin- ortodox, fiind unele speciale în tradiția Bisericii. În zilele de harți este dezlegare la toate alimentele, fiind zile cu o semnificație liturgică aparte. Află mai multe despre ce înseamnă...

Cine sunt elevii care pot fi admiși la liceu fără să mai susţină Evaluarea Națională. Decizia Ministerului

Veste bună pentru unii elevi! Mai exact, olimpicii sau cei aflați în situații speciale, pot fi admiși la liceu fără susținerea Evaluării Naționale. Totuși, de examen poate "scăpa" doar un număr limitat de elevi. Vorbim despre elevii excelenți la învățătură,...

Astenia de primăvară: mit sau realitate? Psiholog, despre oboseala care apare când natura revine la viață

Specialiștii spun că senzația de oboseală, iritabilitate sau lipsă de energie pe care o resimt mulți oameni la începutul sezonului cald este reală și ține de modul în care organismul se adaptează la schimbările de lumină, temperatură și ritm...

Priveghere de toată noaptea la catedrala din Pașcani. Momente înălțătoare în inima municipiului – VIDEO

Privegherea de toată noaptea la catedrala din Pașcani, vineri, 20 martie. Au fost momente înălțătoare în inima municipiului, la care au luat parte numeroși oameni din zonă. "Privegherea de toată noaptea Vineri, 20 martie, la ora 22:30, am săvârșit slujba Privegherii...

Aproape 6.000 de elevi din județul Iași susțin simularea examenului de Bacalaureat. ISJ Iași. ISJ: „Simularea va avea loc în toate centrele”

Simularea națională a examenului de Bacalaureat, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, va avea loc în perioada 23-25 martie. În județul Iași, 5.971 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a seral/frecvență redusă sunt așteptați să susțină probele...

ZDI: Candidată la șefia Spitalului de Urgență Pașcani respinsă pentru că proiectul de management avea prea multe pagini: „Fac contestație. Eu nu reprezint un...

Alina Moroșanu va depune luni contestație după ce a fost respinsă la concursul pentru funcția de manager al Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Motivul respingerii ține depășirea numărului de pagini pentru proiectul de management, deși nu e clar dacă...

Generația Z mănâncă diferit: observațiile unui nutriționist ieșean. „Ronțăind constant, nu ne mai dăm seama când ne este foame cu adevărat”

Generația Z mănâncă altfel față de generațiile anterioare, iar obiceiurile lor alimentare reflectă atât interesul real pentru o dietă echilibrată, cât și influența mediului online și ritmul alert al vieții moderne. Nutriționistul și dieteticianul ieșean Rada Baltag atrage atenția că...

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...
Paşcani
cer acoperit de nori
5 ° C
5 °
5 °
70 %
1.4kmh
100 %
lun
12 °
mar
12 °
mie
14 °
J
15 °
vin
8 °

Niciun articol afișat