VIDEO – Un câine însoţeşte un nevăzător. Un păşcănean este beneficiarul unui câine ghid, 10 în toată ţara

Viaţa unui tânăr nevăzător din Paşcani se va schimbă în următoare perioadă datorită celui mai fidel prieten al omului, câinele. Maia este patrupetul care a adus speranţă în viaţa lui Petrică. Iar de astăzi, labradorul îl va însoţi permanent pe păşcănean, pe stradă, la magazin, în restaurante sau în instituţiile publice. Cetăţenii oraşului au primit cu ochi buni această veste şi spun că îl vor ajuta pe tânăr să se descurce în oraş. Câinele aparţine unei asocatii din Satu Mare care dezvoltă un program de dresaj pentru patrupete care să-i ghideze pe cei care şi-au pierdut vederea. Maia este unul din cei 10 câini din toată ţară, iar Petrişor este singurul beneficiar din Moldova.

Petrica si Maia caine ghid
Petrică are 35 de ani. Este nevăzător. Iar de astăzi va putea merge prin oraş, singur. Nu mai este nevoie să fie însoţit de mama lui. Alături de el va sta Maia, un căţel care aparţine unei asociaţii neguvernamentală din Satu Mare şi este unul dresat şi care îl va ghida pe păşcănean prin oraş. Petrică nu poate decât să şi-o închipuie pe Maia. Este complet nevăzător, dar de când a cunoscut-o, în viaţa sa a apărut parcă un licăr de speranţa. Astăzi a avut loc predarea căţelului ghid. A fost o zi altfel pentru păşcăneanul nevăzător.
cainele ghid maia
Am mers împreună cu Petrică, Maia şi Zolt la Primăria Paşcani pentru ca personalul de aici să fie informaţi despre legea 448/2006, care reglementează protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi care asigura egalitatea de şanse a persoanelor care se deplasează cu ajutorul câinelui ghid.
petrica maia in primarie
Petrică spune că a avut mult noroc. De îndată ce a auzit de această asociaţie a şi luat contact cu ea şi a fost surprinsă să primească imediat ajutor. A participat la tabere de instruire şi astăzi s-a făcut predarea de la instructor la noul stăpân. Acomodarea patrupedului va dura până la câteva săptămâni până când, patrupedul va învaţa traseele din oraş.

dana lume nevazatori 2

Pentru câteva momente m-am pus în locului unui persoane nevăzătoare. Am folosit bastonul alb şi câinele ghid pentru a mă putea deplasa câţiva metri. Senzaţia a fost una pe măsură şi ar trebui încercat de cât mai multe persoane.

În ţară sunt doar 10 câini ghid pentru persoanele nevăzătoare. Prea puţini în comparaţie cu cei peste 100 de mii de români care au probleme cu vederea. Mai mult, formarea unui câine durează până 2 ani.

Câinii de acest gen au nevoie de multă afecţiune şi sunt antrenaţi să fie echilibraţi şi blânzi. Ei nu fac rău oamenilor chiar dacă nu poartă botniţă, patrupedul nu reacţionează neagativ. Despre Maia a fost informat şi şeful Poliţiei Locale.
caine maia

Preşedintele Asociaţiei „Angel Dog” din Satu Mare, Zoltan Szabo roagă păşcănenii să se comporte normal atunci când îl vede pe tânăr cu câinele ghid.

Păşcănenii aflaţi astăzi prin oraş au privit cu admiraţie pe Maia şi Petrică. Ei spun că au văzut la televizor cazuri de acest gen şi atunci când o să fie nevoiţi o să-l ajute pe păşcănean.

Petrică Iordache speră ca pe viitor să nu abia probleme din partea oamenilor şi să-i fie permis accesul cu animalul de companie în magazine, de exemplu, sau în unele mijloacele de transport în comun.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT

PULSUL ZILEI

Persoană prinsă în flagrant în timp ce vindea cocaină în valoare de 10.500 de lei la Târgu Frumos

PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a două...

Cursa spre Lunca, mai lungă, cu două stații în plus în sens invers

Cetățenii care călătoresc cu transportul public local spre sau din suburbia Lunca Pașcani vor petrece mai mult timp în autobuze. Asta deoarece Primăria Pașcani vrea ca traseul să fie mai lung și cu mai multe stații. Propunerea este cuprinsă...

Grădinița PP2 și creșa reabilitate, funcționale din toamnă

După ani de zile de la închiderea pentru lucrări de modernizare, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și creșa de pe strada Sportului din municipiul Pașcani se pregătesc să își redeschidă porțile pentru copii. Un proiect de hotărâre care...

Olimpicii și șefii de promoție din Pașcani vor fi premiați de Primărie

Elevii cu rezultate deosebite la învățătură și sport din municipiul Pașcani vor fi premiați și în acest an de administrația locală. Evenimentul este inclus în programul activităților culturale și educative ale Primăriei pentru anul 2026, document care urmează să...

Program scurt pentru autobuzele locale de 1 iunie

Pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, transportul public local din Pașcani va funcționa după programul de week-end. Mai exact, autobuzele vor circula din Pașcani către suburbiile municipiului și înapoi, doar pana la ora 12:00, asta deoarece ziua...

Proprietarii care nu permit accesul justificat în apartamente riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Cine poate cere să vă intre în casă

Proprietarii de apartamente sunt obligați prin lege să permită accesul în locuință în anumite situații care vizează instalațiile comune ale blocului, chiar dacă mulți locatari cred că pot refuza orice intervenție. Potrivit legislației în vigoare, refuzul nejustificat al accesului pentru...

Elevi de la Colegiul Unirea Pașcani în finala „Maratonului pentru Educație Antreprenorială”. Au nevoie de susținerea publică

O echipă de elevi de la Colegiul Tehnic CF Unirea din municipiul Pașcani a ajuns în finala "Maratonului pentru Educație Antreprenorială” IV, program inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Tinerii au nevoie de susținerea publicului, astfel că...

Expoziție de pictură „Alegorii cromatice” la Primăria Târgu Frumos. Expun elevi din Școlile Gimnaziale Brăești și Cristești

Miercuri, 03 iunie 2026, începând cu ora 14, Primăria Orașului Târgu Frumos, reprezentată de domnul Primar NECULAI ZUGRAVU, va găzdui evenimentul cultural, Expoziție de PICTURĂ ”ALEGORII CROMATICE”. Acest proiect ambițios pune în valoare printr-un limbaj vizual sensibil, creativitatea elevilor...

Tânăr găsit fără viață de către părinți, într-o zonă împădurită din comuna Heleșteni

Descoperire șocantă marți, 26 mai, în comuna Heleșteni. Un tânăr în vârstă de 27 de ani a fost găsit fără viață într-o zonă împădurită aflată în apropierea locuinței sale. Potrivit primele informații, părinții au sunat de urgență la 112 după...

Puține oferte pentru spațiile comericale din zona Vale

Șase spații comerciale libere din Piața Vale Pașcani, au fost scoase la licitație. Ședința a avut loc pe 25 mai a.c. la sediul Primăriei. Doar pentru trei dintre ele au fost primite oferte si doua unul a fost adjudecat,...
Paşcani
cer senin
27.8 ° C
27.8 °
27.8 °
44%
6.8m/s
1%
mar
28 °
mie
28 °
J
18 °
vin
17 °
S
19 °

Niciun articol afișat