Uniunea Europeană interzice comercializarea unor electrocasnice din primăvară

După ce a interzis comercializarea aspiratoarelor puternice, Uniunea Europeană ar putea scoate în afara legii şi o serie de uscătoare de păr, telefoane, prajitoare de pâine sau fierbătoare. Zeci de dispozitive casnice ar putea fi restricţionate însă ideea nu e să dispară toate din magazine, ci doar cele care au consum mare de energie.

Un studiu comandat de Comisia Europeană a identificat zeci de aparate electrocasnice care ar putea fi restricţionate începând cu primavara anului viitor. Iniţiativa urmareşte eficientizarea energetică şi reducerea consumului total, pentru ca, în final, impactul asupra mediului să fie diminuat, la fel şi importurile de energie. Pe aceeaşi linie a venit şi decizia de a interzice aspiratoarele cu motoare mai puternice de 1600 waţi. Acum, pe lista neagră pentru urmatoarele reglementări sunt, printre altele, şi prăjitoarele de pâine. În medie, acestea consumă undeva la 1000 de waţi însă sunt multe care sunt peste limita de 1600 de waţi.

Printr-un plafon de consum, producătorii sunt împinşi să ia în considerare eficienţa energetică a produselor însă competiţia îi împinge să nu facă totuşi rabat la calitate. Chiar şi în cazul prăjitoarelor de pâine există măsuri care să împace şi legea şi pretenţiile consumatorilor. De pildă, acestea pot avea o funcţie specială care dezactivează sloturile goale atunci când se prăjeşte o singură felie de pâine. Alte produse au fost gândite astfel încât să oprească rezistenţele atunci când căldura deja generată poate coace feliile introduse în toaster.

Noile propuneri vizeaza şi uscătoarele de păr care consumă în medie 2000 de waţi. De când au fost lansate pe piaţă, schimbările tehnologice au fost de regulă legate de durata uscării părului. Tendinţa a fost de introducere a motoarelor din ce în ce mai puternice. Nu pentru că ar fi, ca regulă, mai eficiente în uscarea părului, ci mai degrabă pentru că asta cred clienţii. Însă deja există pe piaţă produse care poartă eticheta „eco”.

În medie, au un consum cu 30% mai mic şi pentru a întruni standardele, producătorii trebuie să specifice nu doar puterea motorului, ci consumul de energie raportat la durata de uscare a părului. Adică tocmai eficienţa energetică pentru ca un produs ineficient dar cu consum mic va ajunge să consume de fapt mai multă energie dacă utilizatorul va fi nevoit sa-l ţină în priză mai mult timp. Şi producătorii de telefoane inteligente ar putea fi obligaţi să caute soluţii mai eficiente, baterii care se descarcă mai greu fiindcă, de regulă, utilizatorii sunt nevoiţi să le încarce la una, două zile.

Pentru producători, dacă propunerile devin lege, fondurile de cercetare şi dezvoltare vor fi probabil mai mari. Costurile adiţionale se vor reflecta cel mai probabil şi în preţul produselor la raft, însă UE susţine că, pentru consumatorul final, diferenţa de preţ va fi rapid acoperită din economiile la curent electric.

PULSUL ZILEI

Ce se ascunde în supat? Explicația Institutului de Lingvistică al Academiei Române

În urma dezbaterilor intense generate de cuvântul „supat”, Institutul de Lingvistică al Academiei Române, „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, a publicat, sâmbătă, un comunicat referitor la încadrarea gramaticală a acestui cuvânt. Este un cuvânt vechi, preluat de dicționar și...

Articolele de Crăciun au apărut pe rafturi, printre decorațiunile de Halloween. Ce este fenomenul „Christmas Creep”

Mai e mult până la Crăciun, dar pe rafturile unor magazine și-au făcut loc elfii, globurile, beteala și renii. La fel și pe internet.  Reprezentanții Asociației Magazinelor Online spun că este vorba despre un fenomen internațional, cu efect de domino...

Coadă de peste 5 kilometri la moaștele Sfintei Parascheva. Zeci de mii de pelerini au venit la Iași. 20 au ajuns la spital

Credinţa fierbinte, dar şi weekend-ul și vremea frumoasă i-au adus pe credincioși în număr mare la Iași.  Sâmbătă, 10 octombrie, a fost cea mai aglomerată zi a pelerinajului de Sfânta Parascheva. Au fost aproximativ 25.000 de oameni la rând, care...

Incendiu la o anexă gospodărească din Sticlăria. Un animal a fost salvat de pompierii militari

ISU IASI: Incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Sticlăria, comuna Scobinți. Un animal a fost salvat de pompierii militari În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași, pompierii...

Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc – FOTO

ISU IAS: Incendiu la un apartament din orașul Hârlău. 25 de persoane, dintre care 15 copii, s-au autoevacuat din bloc Un incendiu a izbucnit la un apartament situat într-un bloc de locuințe cu patru etaje din orașul Hârlău, județul Iași....

Protocol medical la Iași pentru depistarea HIV și a hepatitelor B și C

Iașul face un pas important în prevenția bolilor transmisibile! Spitalul de Neurochirurgie din Iași și Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au încheiat un protocol de colaborare pentru testarea, diagnosticarea și tratarea pacienților cu infecții transmisibile. Sunt vizate...

Autostrada A8, un pas important înainte! Segmentul de 5,5 km ar putea lega Moldova de A7 în doar 12 luni

Compania Națională de Investiții Rutiere a organizat, joi, 8 octombrie, la sediul Primăriei Pașcani, o ședință de lucru pentru facilitarea accesului în teren pe tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca)-Târgu Frumos al Autostrăzii ,,Unirii”-A8. În cadrul întâlnirii de lucru la care...

Mii de părinți cer blocarea proiectului de lege privind drogurile. Medicii avertizează asupra riscurilor. Specialiștii antidrog contestă modificările

Mii de părinţi au semnat o petiţie lansată în urmă cu două zile menită sa blocheze un nou proiect de lege privind consumul şi traficul de droguri în România. Propunerea senatoarei Victoria Stoiciu continuă să trezească reacţii de dezaprobare...

A început goana după vaccinul antigripal. Cel mai prescris ser se găsește tot mai greu în plin sezon al gripei

Cel mai prescris dintre serurile de imunizare nu se mai găseşte, iar stocurile viitoare sunt incerte. Sunt disponibile însă alte variante, pe care fie medicii nu le scriu pe reţetă, fie pacienţii le refuză. Între timp, au apărut şi...

Incendiu puternic în Moțca. Mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări – FOTO

Un incendiu a izbucnit vineri seara, 9 octombrie, în jurul orei 17:30, la o anexa din Moțca. Flăcările s-au extins și la alte anexe gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. La fața locului au fost trimise...
Paşcani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
13.3 °
13.3 °
78%
4.3m/s
100%
lun
19 °
mar
16 °
mie
12 °
J
12 °
vin
7 °

Niciun articol afișat